[ANEXA 3] Proiectul regulamentului serviciului de alimentare cu apa si canalizare Judetul Arad

2009-08-14

15:56:59

NOTĂ DE FUNDAMENTARE

    - Privind supunerea spre dezbatere publică a REGULAMENTULUI SERVICIULUI DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI DE CANALIZARE DIN ARIA DE COMPETENŢĂ A UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE MEMBRE ALE ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ APĂ CANALIZARE JUDEŢUL ARAD.

    I. Cadru General. Expunere de Motive.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canalizare Arad a fost constituită în anul 2008 prin votul unanim al fondatorilor, în speţă 21 de unităţi administrativ teritoriale, care potrivit art. 6 din O.G. nr. 26/2000 aprobată prin Legea nr. 246/2005 coroborat cu prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitate publică, au hotărât constituirea asociaţiei având ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judeţului Arad şi furnizarea în comun a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare.
    Activitatea Asociaţiei de  Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Arad de la data înfiinţării şi până la data de 15 iunie 2009 s-a desfăşurat în cadrul Consiliului Judeţean Arad această  instituţie asigurând secretariatul şedinţelor Asociaţiei şi elaborând o parte din documentaţia necesară realizării scopului declarat al membrilor asociaţi.
    Începând cu data de 15 iunie 2009 conform Statului Asociaţiei aprobat de membrii fondatori şi în baza Deciziei nr. 1/11.05.2009 a Consiliului Director al Asociaţiei, activitatea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară a  fost preluată de către Aparatul Tehnic al Asociaţiei constituit şi organizat în baza Hotărârii nr. 2 din 5 mai 2009 a Adunării Generale a Asociaţilor.
    Pentru îndeplinirea atribuţiunilor prevăzute în Statul Asociaţiei, şi în cuprinsul actelor normative specifice domeniului servicilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, aparatul tehnic urmează a supune aprobării Adunării Generale a Asociaţiei de  Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Arad proiectul Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare din aria de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară apă canalizare judeţul Arad.
Potrivit art. 261, alin. 2 din anexa la Ordinul nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, proiectul de regulament poate fi supus aprobării Adunării Generale a Asociaţiei după supunerea acestuia, dezbaterii publice.

    2. Informaţii privind conţinutul proiectului de Regulament.
    În sens larg, cadrul legal referitor la modalităţii în care, în plan local operatorul regional urmează a presta serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare este reglementat în cuprinsul Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, ale Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi ale Ordinului nr.88/02.03.2007 al preşedintelui A.N.R.S.C. pentru aprobarea regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
    Întrucât aceste reglementări legale sunt norme cu caracter general, pentru particularizarea regulamentului şi adaptarea acestuia condiţiilor locale de furnizare/prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare în aria de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Judeţul Arad, urmează a se supune aprobării Adunării Generale a Asociaţiei un proiect al Regulamentului consolidat al serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare pentru  întreaga arie de delegare a serviciului.
Proiectul de Regulament supus dezbaterii publice ţine cont de următoarele principii:
o    securitatea serviciului;
o    tarifarea echitabilă;
o    rentabilitatea, calitatea şi eficienţa serviciului;
o    transparenţa şi responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu utilizatorii şi cu asociaţiile reprezentative ale acestora;
o    continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
o    adaptabilitatea la cerinţele utilizatorilor;
o    accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;
o    respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei.
    Textul complet al proiectul Regulamentului supus dezbaterii publice este elaborat pe baza Regulamentului - cadru cuprins în anexa Ordinului nr. 88/2007 publicat în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 324/15.05.2007, adaptat sub aspectul conţinutului la dispoziţiile Regulamentului – cadru aprobat prin Ordinul nr. 88/2007 şi va cuprinde elemente de ordin funcţional, tehnologic, organizatoric şi alte particularităţi locale specifice ariei de deservire, influenţate de interesele actuale şi de perspectivă ale unităţilor administrativ teritoriale membre ale Asociaţiei.
    Termenul limită până la care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind actul supus dezbaterii este de 10 zile de la publicarea prezentului anunţ pe site – ul www.adiac-arad.com, potrivit art. 6, alin. 4 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. 
    Proiectul de Regulament va fi supus aprobării numai după împlinirea termenului legal prevăzut de art. 6, alin. 2 din actul normativ antemenţionat.
Propuneriile, sugestiile, opiniile vor fi transmise în scris pe adresa de mail contact@adiac-arad.com a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară sau prin adresă scrisă înregistrată la secretariatul Asociaţiei aflat la următoarea adresă: Arad, str. Sabin Drăgoi, nr. 2-4, jud. Arad.
 
Cu stimă,
PREŞEDINTE,
“Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară
  Apă Canalizare judeţul Arad”
          NICOLAE IOŢCU



REGULAMENTUL SERVICIULUI DE ALIMENTARE
CU APĂ ŞI DE CANALIZARE DIN ARIA DE COMPETENŢĂ A
UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE MEMBRE ALE
 “ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ
APĂ - CANALIZARE JUDEŢUL ARAD”.

CAPITOULUI  I  
 Dispoziţii generale

Art. 1 Aria de aplicare
          (1) Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, ale Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi ale Ordinului nr.88/02.03.2007 al preşedintelui A.N.R.S.C. pentru aprobarea regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.
          (2) Prevederile prezentului regulament se aplică serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, furnizate de operatorul regional S.C. Compania de Apă Arad S.A., denumit în continuare serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, pe raza de competenţă a unităţilor administrative – teritoriale membre asociate  sau care vor deveni membre asociate ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Judeţul Arad, denumită în continuare Asociaţia.
          (3) Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind organizarea şi funcţionarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, definind condiţiile-cadru şi modalităţile ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea serviciului, precum şi relaţiile dintre S.C. Compania de Apă Arad S.A. în calitate de operator şi utilizatorii acestor servicii.
          (4) Prevederile regulamentului se aplică, de asemenea, la proiectarea, executarea, recepţionarea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor din sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare.
           (5) S.C. Compania de Apă Arad S.A., în calitate de operator regional  precum şi utilizatorii acestor servicii  se vor conforma prevederilor prezentului regulament al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare elaborat de aparatul tehnic al Asociaţiei şi aprobat de Adunarea Generală a Asociaţiei.


Art. 2  Noţiuni
    În sensul prezentului regulament, noţiunile de mai jos se definesc după cum urmează:
    1. apă potabilă - apă care îndeplineşte indicatorii de potabilitate prevăzuţi de legislaţia în vigoare;
    2. ape uzate menajere - apele de canalizare rezultate din folosirea apei în gospodării, instituţii publice şi servicii, care rezultă mai ales din metabolismul uman şi din activităţi menajere şi igienico-sanitare;
    3. ape uzate industriale - apele de canalizare rezultate din activităţi economico-industriale sau corespunzând unei alte utilizări a apei decât cea menajeră;
    4. ape uzate orăşeneşti - apele de canalizare rezultate din amestecul apelor uzate menajere cu apele uzate industriale sau agrozootehnice, preepurate sau nu, precum şi apele care provin din stropirea şi spălarea drumurilor publice sau private, a aleilor, a grădinilor şi a curţilor imobilelor;
    5. ape pluviale - apele de canalizare care provin din precipitaţii atmosferice;
    6. autoritate de reglementare competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - denumită în continuare A.N.R.S.C.;
    7. acces la reţea - dreptul utilizatorului serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare de a se branşa/racorda şi de a folosi, în condiţiile legii, reţelele de distribuţie/colectare;
    8. acord de furnizare - documentul scris, emis de operator, care stabileşte condiţiile de furnizare pentru utilizator şi defineşte parametrii cantitativi şi calitativi ai serviciului la branşamentul utilizatorului şi prin care operatorul se angajează să furnizeze serviciul de alimentare cu apă;
    9. aviz de branşare/racordare - documentul scris, emis de operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, prin care se stabilesc condiţiile tehnice cu privire la proiectarea, amplasarea şi execuţia branşamentelor de apă, respectiv a racordurilor de canalizare, şi prin care se stabileşte punctul de delimitare dintre reţelele publice şi instalaţiile de utilizare;
    10. acord de preluare - documentul scris, emis de operatorul serviciului de canalizare pentru utilizator, prin care acesta se angajează să presteze serviciul de canalizare şi care defineşte condiţiile şi parametrii cantitativi şi calitativi ai apelor uzate menajere şi industriale preluate la canalizarea publică;
    11. branşament de apă - partea din reţeaua de alimentare cu apă, care asigură legătura dintre reţeaua publică de distribuţie şi reţeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri. Branşamentul deserveşte un singur utilizator.
    12. caracteristici tehnice - totalitatea datelor şi elementelor de natură tehnică, referitoare la o instalaţie;
    13. cămin de branşament - construcţie componentă a sistemului de distribuţie a apei, aparţinând sistemului de alimentare cu apă, care adăposteşte contorul de branşament, cu montajul aferent acestuia;
     14. camin de racord - construcţie, plasată pe domeniul public sau privat, folosită pentru controlul şi întreţinerea racordului, fiind vizibilă şi accesibilă reprezentanţilor operatorului.
    15. contor de branşament - aparatul de măsurare a cantităţii de apă consumată de utilizator, care se montează pe branşament între două vane-robinete, la limita proprietăţii utilizatorului, în căminul de branşament sau în spaţii care îndeplinesc condiţii tehnice pentru instalarea contorului de branşament; contorul este ultima componentă a reţelei publice de distribuţie în sensul de curgere a apei, fiind utilizat la determinarea cantităţii de apă consumată, în vederea facturării.
    16. contor de reţea - aparatul de măsurare a cantităţii de apă transportată dintr-o zonă în alta a reţelei publice. Contorul de reţea nu poate fi utilizat la determinarea şi facturarea cantităţii de apă consumată de unul sau mai mulţi utilizatori;
    17. contract-cadru - reglementare cu caracter normativ, care stabileşte condiţiile minimale pentru relaţiile comerciale dintre operator şi utilizator;
    18. domeniu public - totalitatea bunurilor mobile şi imobile dobândite potrivit legii, aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de folosinţă sau interes public local ori judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliilor locale sau a consiliilor judeţene şi care nu au fost declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional;
    19. grad de asigurare în furnizare - nivel procentual de asigurare a debitului şi presiunii apei necesare utilizatorului intr-un interval de timp, precizat în anexa la contractul de furnizare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare;
    20. imobil - orice clădire sau teren, cu destinaţie social-culturală, administrativă, de producţie industrială, comercială, de prestări servicii sau de locuinţă, inclusiv terenul aferent, cu regim juridic dovedit. În cazul blocurilor de locuinţe, la care terenul aferent nu este delimitat, se consideră imobile toate acele blocuri care au adrese poştale distincte;
    21. indicatori de performanţă generali - parametri ai serviciului de furnizare/prestare pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmărite la nivelul operatorilor;
    22. indicatori de performanţă garantaţi - parametri ai serviciului de furnizare a căror niveluri minime de calitate se stabilesc şi pentru care sunt prevăzute penalizări în contractele de furnizare/prestare, în cazul nerealizării lor;
    23. infrastructură tehnico-edilitară - ansamblul sistemelor de utilităţi publice destinate furnizării/prestării serviciilor de utilităţi publice; infrastructura tehnico-edilitară aparţine domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi este supusă regimului juridic al proprietăţii publice sau private, potrivit legii;
    24. instalaţii interioare de apă - totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, amplasate după punctul de delimitare dintre reţeaua publică şi instalaţia interioară de utilizare a apei, şi care asigură transportul apei preluate din reţeaua publică la punctele de consum sau la instalaţiile de utilizare;
    25. instalaţii interioare de canalizare - totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, care asigură preluarea şi transportul apei uzate de la instalaţiile de utilizare a apei până la căminul de racord din reţeaua publică;
    26. licenţă - actul tehnic şi juridic emis de autoritatea de reglementare competentă prin care se recunoaşte calitatea de operator de servicii de utilităţi publice într-un domeniu reglementat, precum şi capacitatea şi dreptul de a furniza/presta un serviciu de utilităţi publice;
    27. lichidarea avariilor - activitate cu caracter ocazional şi urgent prin care, în cazul apariţiei unor incidente care conduc sau pot conduce la pagube importante, se iau măsuri imediate pentru împiedicarea sau reducerea extinderii pagubelor, se determină, se înlătură cauzele care au condus la apariţia incidentului sau se asigură o funcţionare alternativă, se repară sau se înlocuieşte instalaţia, echipamentul, aparatul etc. deteriorat, se restabileşte funcţionarea în condiţii normale sau cu parametrii reduşi, până la terminarea lucrărilor necesare asigurării unei funcţionări normale;
    28. operator – S.C. Compania de Apă Arad S.A. persoană juridică română, avînd sediul social în Arad, str. Sabin Drăgoi nr.2-4 CIF RO 1683483 cu licenţă de operare clasa I emisă prin Ordinul 306/2006 al preşedintelui A.N.R.S.C. care are competenţa şi capacitatea, recunoscute prin licenţă, de a furniza/presta, în condiţiile reglementărilor în vigoare, un serviciu comunitar de utilităţi publice şi care asigură nemijlocit administrarea şi exploatarea sistemului de utilităţi publice aferent acestuia.
    29. presiune de serviciu - presiunea asigurată de operator în reţeaua publică, în punctul de branşare al utilizatorului. Modalitatea asigurării unei presiuni care să permită alimentarea cu apă la debitul normat a consumatorului amplasat în poziţia cea mai dezavantajoasă se va stabili prin soluţia tehnică adoptată de proiectantul autorizat ce elaborează documentaţia aferentă instalaţiei de alimentare cu apă.
    30. punct de delimitare - locul în care instalaţiile aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului se branşează la instalaţiile aflate în proprietatea sau în administrarea operatorului furnizor de servicii. Punctul de delimitare asigură identificarea poziţiei de montare a dispozitivelor de măsurare-înregistrare a consumurilor, stabilirea apartenenţei instalaţiilor, ca şi precizarea drepturilor, respectiv a obligaţiilor ce revin părţilor cu privire la exploatarea, întreţinerea şi repararea acestora. Delimitarea dintre instalaţiile interioare de canalizare şi reţeaua publică de canalizare se face prin căminul de racord, care este prima componentă a reţelei publice, în sensul de curgere a apei uzate;
Delimitarea dintre reţeaua publică de alimentare cu apă şi reţeaua interioară de distribuţie, aparţinând utilizatorului, o constituie:
    a) căminul de branşament, respectiv contorul de branşament, care este ultima componentă a reţelei publice de distribuţie;
    b) vană de concesie, în cazul în care branşamentul nu este contorizat iar vana este montată la o distanţă de max. 1-2 m de limita de proprietate.
    c) limita de proprietate a imobilului, în cazul în care bransamentul nu este prevazut cu vana de concesie sau daca aceasta este montată la o distanţă mai mare de 1-2 m de limita de proprietate, în interiorul proprietăţii.
    31. racord de canalizare - partea din reţeaua publică de canalizare care asigură legătura dintre instalaţiile interioare de canalizare ale utilizatorului şi reţeaua publică de canalizare, inclusiv căminul de racord;
    32. repartitor de costuri - aparat cu indicaţii adimensionale destinat măsurării, înregistrării şi individualizării consumurilor de apă pentru fiecare proprietar al unui condominiu. Contoarele de apă montate în aval de contorul de branşament pot fi utilizate numai ca repartitoare de costuri în cadrul asociaţiilor de proprietari, consumul indicat de aceste aparate de măsură neputând fi luat în calcul de operator la stabilirea consumului de apă pe branşament;
     33. repartizarea costurilor - totalitatea acţiunilor şi activităţilor desfăşurate în imobilele condominiale, dotate cu instalaţii interioare de utilizare comune, de către o persoană fizică sau juridică, autorizată conform reglementarilor legale în vigoare, în scopul repartizării pe proprietăţi/apartamente individuale a costurilor aferente consumului de apă;
    34. reţea publică de transport a apei - parte a sistemului public de alimentare cu apă, alcătuită din reţeaua de conducte cuprinsă între captare şi reţeaua de distribuţie;
    35. reţea publică de distribuţie a apei - parte a sistemului public de alimentare cu apă, alcătuită din reţeaua de conducte, armături şi construcţii - anexe, care asigură distribuţia apei la doi ori la mai mulţi utilizatori independenţi;
    36. reţea publică de canalizare - parte a sistemului public de canalizare, alcătuită din canale colectoare, canale de serviciu, cămine, guri de scurgere şi construcţii - anexe care asigură preluarea, evacuarea şi transportul apelor de canalizare de la doi ori de la mai mulţi utilizatori independenţi;
    Nu constituie reţele publice:
        - reţelele interioare de utilizare aferente unei clădiri de locuit cu mai multe apartamente, chiar dacă aceasta este în proprietatea mai multor persoane fizice sau juridice;
        - reţelele aferente unei incinte proprietate privată sau unei instituţii publice pe care se află mai multe imobile, indiferent de destinaţie, despărţite de zone verzi şi alei interioare private;
        - reţelele aferente unei platforme industriale, în care drumurile de acces şi spaţiile verzi sunt proprietate privată, chiar dacă aceasta este administrată de mai multe persoane juridice;
    37. secţiune de control - locul de unde se prelevează probe de apă în vederea analizelor de laborator, acest loc fiind:
    - pentru apa potabilă şi industrială: căminul de branşament;
    - pentru apa uzată: căminul de racord;
    38. serviciu de alimentare cu apă şi de canalizare - totalitatea activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului, înmagazinării şi distribuirii apei potabile sau industriale tuturor utilizatorilor de pe teritoriul unei localităţi, respectiv pentru colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor uzate, a apelor meteorice şi a apelor de suprafaţă provenite din intravilanul acesteia;
    39. serviciu de alimentare cu apă - totalitatea activităţilor necesare pentru:
    - captarea apei brute, din surse de suprafaţă sau subterane;
    - tratarea apei brute;
    - transportul apei potabile şi/sau industriale;
    - înmagazinarea apei;
    - distribuţia apei potabile şi/sau industriale;
    40. serviciu de canalizare - totalitatea acţiunilor şi activităţilor necesare pentru:
    - colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori la staţiile de epurare;
    - epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar;
    - colectarea, evacuarea şi tratarea adecvată a deşeurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale şi asigurarea funcţionalităţii acestora;
    - evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolurilor şi a altor deşeuri similare derivate din activităţile prevăzute mai sus;
    - evacuarea apelor pluviale şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor;
    41. sistem public de alimentare cu apă - ansamblul construcţiilor şi terenurilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul de alimentare cu apă. Sistemele publice de alimentare cu apă cuprind, de regulă, următoarele componente:
    - captări;
    - aducţiuni;
    - staţii de tratare;
    - staţii de pompare, cu sau fără hidrofor;
    - rezervoare de înmagazinare;
    - reţele de transport şi distribuţie;
    - branşamente, până la punctul de delimitare;
    42. sistem public de canalizare - ansamblul construcţiilor şi terenurilor aferente instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de canalizare. Sistemele publice de canalizare cuprind, de regulă, următoarele componente:
    - racorduri de canalizare, de la punctul de delimitare şi preluare;
    - reţele de canalizare;
    - staţii de pompare;
    - staţii de epurare;
    - colectoare de evacuare spre emisar;
    - guri de vărsare în emisar;
    - depozite de nămol deshidratat;
    43. utilaj de bază - totalitatea aparatelor şi maşinilor necesare asigurării procesului tehnologic şi a căror oprire sau scoatere din funcţiune afectează sau poate afecta esenţial desfăşurarea activităţii;
    44. utilizator - persoană fizică sau juridică proprietar sau administrator al unui imobil, ce deţine, în calitate de proprietar sau cu drept de folosinţă dat de proprietar, un imobil având branşament propriu de apă potabilă si/sau racord propriu de canalizare  si care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare operare ;
     45. consumatori – utilizatori, persoane fizice şi juridice care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract, diferenţiaţi în funcţie de consum astfel :
            a) consumatori mici : consum sub 50 mc/lună;
            b) consumatori medii : consum între 50 – 200 mc/lună;
            c) consumatori mari : consum peste 200 mc/lună;
     46. pierdere tehnologică : pierderea aferentă procesului tehnologic de tratare şi potabilizare a apei;
     47. pierdere prin exfiltraţii : pierderile datorate neetanşeintăţii sistemelor de transport şi distribuţie a apei;
     48. pierdere comercială : diferenţa înregistrată între cantitatea de apă efectiv livrată şi cantitatea de apă facturată ( datorată impreciziei aparatelor de măsură );

Art. 3  Principii

    Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare a fost elaborat pe baza următoarelor principii:
    - securitatea serviciului;
    - tarifarea echitabilă;
    - rentabilitatea, calitatea şi eficienţa serviciului;
    - transparenţa şi responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii şi cu asociaţiile reprezentative ale acestora;
    - continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
    - adaptabilitatea la cerinţele utilizatorilor;
    - accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;
    - respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei.
    - “ poluatorul plăteşte “;
    - conservarea resurselor de apă şi protejarea acestora;

    Art. 4  Indicatorii de performanţă
(1) Serviciile prestate prin sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare au drept scop asigurarea alimentării cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul unităţilor administrativ – teritoriale asociate şi trebuie să îndeplinească la nivelul utilizatorilor, în punctele de delimitare/separare a instalaţiilor, parametrii tehnologici şi programele de furnizare stabilite în contractele de furnizare şi cerinţele indicatorilor de performanţă aprobaţi de Adunarea Generală a Asociaţiei;
(2) Propunerile de indicatori de performanţă ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare la utilizatori, vor fi supuse aprobării unităţilor deliberative ale unităţilor administrativ – teritoriale asociate, având în vedere necesitatea asigurării alimentării cu apă, canalizării şi epurării apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţii.

    ART. 5   Sistemul de alimentare cu apă
(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.
(2) Apa potabilă distribuită utilizatorilor trebuie să îndeplinească, la branşamentele acestora, condiţiile de potabilitate şi parametrii de debit şi presiune prevăzute în normele tehnice şi reglementările legale în vigoare.
(3) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare.
(4) În cazul în care cerinţele de apă potabilă ale operatorilor economici nu pot fi acoperite integral, aceştia pot să îşi asigure alimentarea cu apă potabilă prin sisteme proprii, realizate şi exploatate în condiţiile legii;
(5) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi: stropitul străzilor şi al spaţiilor verzi, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor şi consumul tehnologic al unităţilor industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.
(6) Apa industrială sau apa cu caracter nepotabil se poate asigura prin sisteme publice de alimentare cu apă industrială sau prin sisteme individuale realizate şi exploatate de agenţii economici.
(7) Se interzice orice legătură sau interconectare între sistemele de alimentare cu apă potabilă şi sistemele de alimentare cu apă industrială.
(8) Utilizatorii care folosesc pentru alimentarea cu apă potabilă/industrială alte surse decât cele ale operatorului şi care sunt racordaţi la reţeaua publică de canalizare, au obligaţia contorizări acestor surse, în caz contrar fiindu-le interzis accesul la serviciul de canalizare.

Art.6  Sistemul de canalizare

(1)    Sistemul de canalizare trebuie să asigure, în măsura în care reţeaua publică de canalizare este dimensionată pentru a permite acest lucru, cu precădere, colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea într-un receptor natural, a apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apă, precum şi a apelor pluviale sau de suprafaţă colectate de pe teritoriul localitaţilor, respectiv:
a)    râul Mures în aval de staţia de epurare a apelor colectate din municipiul Arad;
b)    râul Crişul Alb în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Gurahonţ;
c)    pârâul Dezna, în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din oraşul Moneasa;
d)    canalul Matca în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din oraşul Pâncota;
e)    canalul Hothaz în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din oraşul Curtici;
(2) Nămolurile provenite din staţiile de tratare a apei, din sistemele de  canalizare şi din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti se tratează şi se prelucrează în vederea neutralizării, deshidratării, depozitării controlate sau valorificării, potrivit reglementărilor legale în vigoare privind protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.
(3) Apele uzate evacuate în sistemul de canalizare trebuie să respecte condiţiile precizate prin acordul de preluare în canalizare, respectiv prin contractul de prestare a serviciului, precum şi pe cele impuse prin reglementările tehnice în vigoare, astfel încât, prin natura, cantitatea ori calitatea lor, să nu conducă la:
a) degradarea construcţiilor şi instalaţiilor componente ale sistemului de canalizare;
b) diminuarea capacităţii de transport a reţelelor şi a canalelor colectoare;
c) perturbarea functionarii normale a Staţiei de Epurare prin depăşirea debitului şi a încărcării sau prin inhibarea proceselor de epurare;
d) apariţia unor pericole pentru igiena şi sănătatea populaţiei sau a personalului de exploatare a sistemului;
e) apariţia pericolelor de explozie.
     În acest sens este interzis utilizatorului să deverseze în reţeaua de control:
a) materii de suspensie, ale căror cantitate, marime şi natură constituie un factor activ de erodare a canalelor, provoacă depuneri sau stânjeneşte curgerea normală;
b) substanţe cu agresivitate chimică asupra materialelor din care sunt realizate reţelele de canalizare si obiectivele de exploatare din cadrul staţiilor de epurare;
c) substanţe de orice natură, care, plutitoare sau dizolvate, în stare coloidala sau de suspensie, pot stânjeni exploatarea normală a canalelor, staţiilor de repompare, staţiei de epurare si prin acţiunea lor chimică, mecanică, termică duc la deteriorarea instalaţiilor si la creşterea vitezei/gradului de uzură;
d)  substanţe toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot pune în pericol personalul de exploatare a reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare;
e)  substanţe cu grad ridicat de periculozitate;   
f) substanţe care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri care să contribuie la poluarea mediului înconjurător;
g)  substanţe colorate, ale căror cantităţi şi natură, în condiţiile diluării realizate în reţeaua de canalizare şi în staţia de epurare, determină modificarea culorii apei din receptorii naturali în care se evacuează apele epurate;
h)  substanţe inhibitoare ale procesului de epurare a apelor uzate sau de tratare a nămolului;
i)  substanţe organice greu biodegradabile în cantităţi ce pot influenţa negativ procesul de epurare al treptei biologice.
    4) Evacuarea în receptorii naturali a apelor uzate epurate si depozitarea nămolurilor provenite din staţiile de epurare se fac numai în condiţiile calitative şi cantitative precizate în avizele, acordurile si autorizaţiile de mediu eliberate de autorităţile competente, potrivit reglementărilor în vigoare din domeniul protecţiei calităţii apei şi a mediului, astfel încât să se garanteze protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.
    (5) Preluarea în sistemele de canalizare a apelor uzate provenite de la agenţii economici industriali sau de la alţi utilizatori neracordaţi la reţelele de distribuţie a apei se poate aproba numai în măsura în care capacitatea sistemelor nu este depăşită din punct de vedere hidraulic sau al încărcării cu substanţe impurificatoare şi numai dacă nu conţin poluanţi toxici sau care pot inhiba ori bloca procesul de epurare.

Art. 7  Măsurarea cantităţilor de apă
(1)    Măsurarea cantităţilor de apă preluate sau furnizate de operatori, prin intermediul sistemelor de alimentare cu apa, sub forma de apa potabilă, apa bruta sau apa industriala, este obligatorie. Aceasta se realizează prin montarea la nivelul punctului de delimitare/separare a instalaţiilor a echipamentelor de măsurare-înregistrare şi control, cu respectarea prevederilor specifice în domeniu, emise de autoritatea de reglementare competenta.
(2)    Instalatiile din amonte de punctul de delimitare apartin sau sunt în administrarea operatorului iar cele din aval aparţin sau sunt în administrarea utilizatorului, după caz.
(3)    Până la montarea contoarelor, consumul facturat nu va depăşi consumul stabilit în regim pauşal prevăzut de actele normative în vigoare.
    (4) Cantitatea de apă uzată evacuată de utilizatori, este stabilită conform Hotărârii Consiliului Judeţean Arad, astfel:
    a) pentru utilizatori casnici – 96%;
    b) pentru agenţi economici – 100%
            (5)Utilizatorii care se alimentează din surse proprii au obligaţia montării la sursa, pe cheltuiala lor, a unui contor de apă de tipul celor agreate de operator. Cantitatea de apă uzată evacuată în reţeaua publică de canalizare în astfel de cazuri este cea de la alin. (4).
    (6) Pentru utilizatorii (persoane juridice) la care specificul activităţilor face ca o cantitate de apă să  nu ramână înglobată în produsul finit cantitatea procentuală de apă uzată evacuată este de 100% din apa facturată.
(7) Pentru utilizatorii (persoane juridice) la care specificul activităţilor face ca o cantitate de apă să rămână înglobată în produsul finit cantitatea de apă uzată evacuată în sistemul de canalizare  se va stabili pe baza unui breviar de calcul întocmit pe baza normelor specifice de consum, verificat si însusit de operator.
    (8) Persoanele juridice, pe baza programului de conformare aferent Autorizaţiei, vor achiziţiona şi monta instalaţii specifice de măsură a debitelor evacuate.
(9) Cantitatea de apă meteorică preluată de reţeaua de canalizare se determină prin înmulţirea cantităţii specifice multianuale de apă meteorică, stabilită conform normativelor în vigoare, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator, astfel:
a) pentru incintele construite – 100 %;
b) pentru incintele neconstruite – 50%.
 
Art.8  Continuitatea activitatii servciului de alimentare cu apă şi de canalizare
(1)    În vederea asigurării continuităţii serviciilor de apă şi de canalizare, autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea planificării şi urmăririi lucrărilor de investiţii necesare funcţionării sistemelor în condiţii de siguranţă şi la parametrii ceruţi prin prescripţiile tehnice. În acest scop se vor institui sisteme de planificare multianuală a investiţiilor, plecându-se de la un plan director de perspectivă.
(2)    Contractul de delegare a gestiunii va prevedea sarcinile concrete ale administraţiei publice locale şi ale operatorului în ceea ce priveşte realizarea investiţiilor.
    (3) Operatorul sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie să asigure funcţionarea permanentă a sistemului de alimentare cu apă la toţi utilizatorii, precum şi continuitatea evacuării apelor colectate de la aceştia.
(4) Întreruperea alimentării cu apă şi a evacuării apelor uzate la canalizare este permisă numai în cazuri prevăzute de lege sau de prezentul regulament, precum şi în cazurile de forţa majoră.
(5) Reţeaua de alimentare cu apă, inclusiv branşamentele, precum şi reţeaua de canalizare, inclusiv racordurile de canalizare, intră în obligaţiile de întreţinere şi reparaţie ale operatorului.
(6) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (3), (4) şi (5), operatorul va asigura exploatarea, întreţinerea şi repararea reţelelor, în conformitate cu instrucţiunile tehnice specifice, pe baza unui program anual de revizii tehnice, reparaţii curente şi capitale, modernizări şi reparatii.
(7) La solicitarea utilizatorilor operatorul va interveni pentru asigurarea continuităţii funcţionării reţelei de canalizare. În cazul constatării existenţei unor obturări ale canalizării din vina dovedită a utilizatorului, cheltuielile vor fi suportate de către acesta.
    (8) In cazul în care în urma executărilor de lucrări de reparaţii, remedieri, modernizări de infrastructura rutieră, executarea de lucrări ce necesită decopertări, săpături, transport de material specific acestor lucrări, precum şi în cazul execuţiei de construcţii, amenajări funciare în zonele adiacente reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare menajeră şi pluvială costurile readucerii la parametrii de funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare menajeră, pluvială, mixtă precum şi costurile decolmatării şi igienizării căminelor de vane aferente căminelor de alimentare cu apă, inclusiv deteriorarile apărute la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare vor fi suportate de către constructorul şi/sau beneficiarul acestor lucrări.
    La eliberarea autorizaţiei de constucţie se va menţiona şi această obligativitate.
    In cazul în care beneficiarii lucrărilor sus menţionate sunt autorităţi publice sau societăţi comerciale / regii aflate sub autoritatea acestora, pe lângă menţionarea în autorizaţia de construcţie a acestei obligaţii, punerea în funcţiune va conţine pe lângă celelalte obligaţii prevăzute de lege şi pe cea a predării amplasamantului în forma iniţială, prin aceasta întelegându-se inclusiv readucerea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare la starea de funcţionare normală conform parametrilor definiţi la art.3 alin.(3).23.
(9) Operatorii Agenţii economici care valorifică, depozitează, procesează, gestionează materiale de construcţie sau execută transportul acestora  vor suporta costurile aferente decolmatării reţelelor de canalizare în zona adiacentă incintelor în care îşi desfăşoară activitatea .

CAPITOLUL II
Organizarea şi funcţionarea serviciilor apă şi canalizare


SECŢIUNEA 1  Gestiunea serviciilor de apă şi de canalizare

Art. 9  Atribuţii si competenţe
    Infiintarea, organizarea, coordonarea, gestionarea, monitorizarea şi controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare din cadrul unităţilor administrativ - teritoriale membre ale Asociaţiei, intră în atribuţiile Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Judetul Arad, conform competenţelor si atribuţiilor stabilite de legislaţia în vigoare şi Statutul Asociaţiei.

Art. 10. Criterii de organizare a gestiunii serviciului
  Gestiunea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare este organizată la nivelul localităţilor aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale asociate după criteriul raportului cost/calitate optim pentru serviciile furnizate utilizatorilor şi ţinându-se seama de mărimea, gradul de dezvoltare şi particularităţile economico-sociale ale acestora, de starea dotărilor şi echipamentelor tehnico - edilitare existente şi de posibilităţile de finanţare a exploatării, întreţinerii şi dezvoltării acestora.

Art. 11. Atribuirea gestiunii
      Administrarea si gestionarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile aparţinând unităţilor administrativ – teritoriale asociate se realizează pe baza unui contract de delegare de gestiune prin atribuire directă încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Judeţul Arad, în numele şi pe seama unităţilor administrativ – teritoriale membre şi operatorul regional S.C. Compania de Apă Arad S.A.
Prezentul regulament face parte integrantă din contractul de delegare a gestiunii.

SECŢIUNEA a 2-a Operator al serviciilor de apă şi de canalizare

Art. 13. Operatorul
(1)    Administratrea şi exploatarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare din localităţile aparţinând unităţilor administartiv – teritoriale membre ale Asociatiei este asigurată de S.C. Compania de Apă Arad S.A., care este operator licenţiat prin Ordinul nr.306/2006 al preşedintelui A.N.R.S.C.
(2)    S.C. Compania de Apă Arad S.A. în calitate de operator licenţiat are dreptul de a desfăşura activităţii similare şi în alte localităti, pe baze contractuale, în condiţiile legii.
(3)    S.C. Compania de Apă Arad S.A. în calitate de operator licenţiat în cazul în care furnizează mai multe tipuri de servicii, va ţine evidenţe distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi localitate de operare.

SECŢIUNEA a 3-a  Utilizatorii serviciilor de apă şi canalizare

Art. 14 Utilizatorii
(1) Utilizator al serviciilor de apă şi canalizare poate fi orice persoană fizică sau juridică, proprietară sau cu împuternicire legală dată de proprietarul unui imobil, având branşament propriu de apă potabilă sau industrială ori  racord propriu de canalizare, care beneficiază, pe bază de contract, de serviciile operatorului.
(2) Utilizatori pot fi şi persoanele fizice sau juridice care au contract dar nu au bransament de apa, respectiv racord de canalizare propriu pentru o perioadă de cel mult 6 luni.     Menţinerea acestora ca utilizatori cu contract individual este condiţionată de obţinerea consimţământului legalizat al titularului de branşament sau de racord.
    Pe perioada stabilită de legislaţia în vigoare, utilizatori pot fi şi persoanele fizice sau juridice care au contract, dar nu au branşament de apă potabilă,  respectiv racord de canalizare propriu.
(3) Principalele categori de utilizatori pot fi:
a) agenţii economici;
b) instituţiile publice;
c) utilizatorii casnici: persoane fizice proprietare ale unui imobil
d) asociaţiile  de proprietari/locatari
d) persoanele fizice/juridice care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea într-un condominium având branşament şi record separat.

Art. 15  Dreptul de acces si de utilizare a serviciului
(1) Dreptul de acces şi utilizare a serviciilor de apă şi canalizare este garantat tuturor utilizatorilor.
(2) Fiecare utilizator are un singur branşament de apă şi un singur racord la canalizare.
(3) Pentru utilizatorii casnici care locuiesc în condominiu de tipul bloc de locuinţe cu mai multe scări sau tronsoane, ori curte comună, branşamentul/racordul va fi individual pentru fiecare scară sau tronson.
(4) Prin excepţie de la alin. (3), la blocurile în care instalaţiile interioare de apă potabilă sau instalaţiile interioare de canalizare sunt comune ori au părţi comune pentru toate scările sau tronsoanele condominiului, branşamentul/ racordul poate fi comun pentru întregul condominiu.
(5) În situaţiile prevăzute la alin. (4), la solicitarea asociaţiilor de proprietari/ locatari de a avea câte un branşament/racord pentru fiecare scară sau tronson al condominiului, furnizorul serviciului de apă şi de canalizare, Operatorul va da curs unei astfel de solicitări, numai pe baza unei documentaţii depuse de utilizator împreună cu solicitarea de branşare, documentaţie care va conţine condiţiile tehnice de realizare, modificările necesare şi costurile aferente realizării. Documentaţia se va întocmi de un agent economic autorizat în proiectarea sistemelor şi reţelelor interioare de alimentare cu apă şi de canalizare şi va fi avizată de operator. Cheltuielile necesare realizării documentaţiei şi lucrărilor de branşare/racordare vor fi suportate de către solicitant.
    (6) Pentru motive bine justificate de către utilizator sau operator şi cu respectarea şi îndeplinirea conditiilor tehnice necesare se poate admite realizarea separării si contorizării consumului mai multor utilizatori pe acelaşi branşament, la nivelul limitei de proprietate. Costurile pentru întocmirea documentaţiei, obţinerea avizelor si a aprobărilor legale, precum şi cele ocazionate de executarea lucrării, de intreţinere a contorului şi de facturare separată vor fi suportate de utilizatori, operatorul având obligaţia montării unui singur contor de branşament.
      (7) Utilizatorii - persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea î incinte ş clăiri comune, indiferent de destinaţia acestora, au obligaţia să se branşeze la reţeaua de apă prin branşament individual contorizat si la reţeaua de canalizare prin racord individual cu cămin/punct de control pentru monitorizarea calităţii apei uzate deversate (acolo unde operatorul o cere).

CAPITOLUL  III
Siguranţa serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

SECŢIUNEA 1 Documentaţia Tehnică

Art.16. Dispoziţii Generale
    (1) Prezentul regulament stabileşte documentaţia tehnică minimă necesară desfăşurării serviciului de alimentare cu apă şi a serviciului de canalizare.
    (2) Regulamentul stabileşte documentele necesare exploatării, obligaţiile proiectantului de specialitate, ale unităţiilor de execuţie cu privire la întocmirea, reactualizarea, păstrarea şi manipularea acestor documente.
 (3) Detalierea prevederilor prezentului regulament privind modul de întocmire, păstrare şi reactualizare a evidentei tehnice se va face prin instrucţiuni/proceduri de exploatare specifice principalelor tipuri de instalaţii.
(4) Personalul de conducere al operatorului răspunde de existenţa, corecta completare şi păstrare a documentaţiilor tehnice conform prevederilor prezentului regulament.

Art. 17 Proiectare
     Proiectarea şi realizarea sistemelor de alimentare cu apa şi a sistemelor de canalizare sau a părţilor componente ale acestora se realizează în conformitate cu normativele şi prescripţiile tehnice de proiectare şi execuţie în vigoare, avizate de autorităţile competente, iar proiectul va ţine seama de reglementările în vigoare privind protecţia şi conservarea mediului.

Art. 18 Documente
    S.C. Compania de Apă Arad S.A.  va deţine şi va actualiza următoarele documente primite de la autoritatea publică locală în momentul dării în administrare, delegării serviciului:
    a) actele de proprietate sau contractul prin care s-a făcut delegarea de gestiune;
    b) planul cadastral al situaţiei terenurilor;
    c) planurile generale cu amplasarea construcţiilor şi instalaţiilor aflate în exploatare, inclusiv cele subterane, aduse la zi, cu toate modificările sau completările;
    d) planurile clădirilor sau ale construcţiilor speciale, având notate toate modificările sau completările la zi;
    e) studiile, datele geologice, geotehnice şi hidrotehnice cu privire la terenurile pe care sunt amplasate lucrările aflate în exploatare sau conservare, precum şi cele privind gospodărirea apelor, cu avizele necesare;
    f) cărţile tehnice ale construcţiilor;
    g) documentaţia tehnică a utilajelor şi instalaţiilor şi, după caz, autorizaţiile de punere în funcţiune a acestora;
    h) procese-verbale de constatare în timpul execuţiei şi planurile de execuţie ale părţilor de lucrări sau ale lucrărilor ascunse;
    i) proiectele de execuţie ale lucrărilor, cuprinzând memoriile tehnice, breviarele de calcul, devizele pe obiecte, devizul general, planurile şi schemele instalaţiilor şi reţelelor etc.;
    j) documentele de recepţie, preluare şi terminare a lucrărilor, cu:
•    procese-verbale de măsurători cantitative de execuţie;
•    procese-verbale de verificări şi probe, inclusiv probele de performanţă şi garanţie,
•    buletinele de verificări, analiză şi încercări;
•    procese-verbale de realizare a indicatorilor tehnico-economici;
•    procese-verbale de punere în funcţiune;
•    procese-verbale de dare în exploatare;
•    lista echipamentelor montate în instalaţii, cu caracteristicile tehnice;
•    procese-verbale de preluare ca mijloc fix, în care se consemnează rezolvarea neconformităţilor şi a remedierilor;
•    documentele de aprobare a recepţiilor şi de predare în exploatare;
    k) schemele de funcţionare a instalaţiilor, planurile de ansamblu, desenele de detaliu actualizate conform situaţiei de pe teren, planurile de ansamblu şi de detaliu ale fiecărui utilaj şi/sau ale fiecărei instalaţii, inclusiv planurile şi cataloagele pieselor de schimb;
    l) instrucţiunile furnizorilor de echipament sau ale organizaţiei de montaj privind manipularea, exploatarea, întreţinerea şi repararea echipamentelor şi instalaţiilor, precum şi cărţile/fişele tehnice ale echipamentelor principale ale instalaţiilor;
    m) normele generale şi specifice de protecţie a muncii, aferente fiecărui echipament, fiecărei instalaţii sau fiecărei activităţi;
    n) planurile de dotare şi amplasare cu mijloace de stingere a incendiilor, planul de apărare a obiectivului în caz de incendiu, calamităţi sau alte situaţii excepţionale;
    o) regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile de serviciu pentru întreg personalul;
    p) avizele şi autorizaţiile legale de funcţionare pentru clădiri, laboratoare, instalaţii de măsura, inclusiv cele de protecţie a mediului, obţinute în condiţiile legii;
    q) inventarul instalaţiilor şi liniilor electrice conform instrucţiunilor în vigoare;
    r) instrucţiunile privind accesul în incintă şi instalaţii;
    s) documentele referitoare la instruirea, examinarea şi autorizarea personalului;
    t) registrele de control, de sesizări şi reclamaţii, de dare şi retragere din exploatare, de manevre, de admitere la lucru etc.;
    u) bilanţul cantităţilor de apă, conform proiectului, şi rezultatele bilanţurilor periodice întocmite conform prevederilor legale.

Art.  19. Documentele puse la dispoziţie de autoritatea publică locală
      (1) Documentele puse la dispoziţie de către autoritatea publică locală, după caz, se vor păstra la sediul sau la punctele de lucru ale Operatorului de pe raza de operare.
(2) Documentaţiile referitoare la construcţii de orice fel se vor întocmi, reconstitui, completa şi păstra conform normelor legale referitoare la "Cartea tehnică a construcţiei".

Art.20. Documentaţia de bază
    (1) Documentaţia de bază a lucrărilor şi datele generale necesare exploatării vor fi întocmite numai de agenţi economici specializaţi în proiectare, care o vor preda titularului de investiţie.
(2) Agenţii economici care au întocmit proiectele au obligaţia de a corecta toate planurile de execuţie, în toate exemplarele în care s-au operat modificări pe parcursul execuţiei, şi, în final, să înlocuiască aceste planuri cu altele noi, originale, actualizate conform situaţiei reale de pe teren şi să predea proiectul pe sistem informaţional şi de evidenţă pentru exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor proiectate.
(3) Organizaţiile de execuţie şi/sau montaj au obligaţia ca, odată cu predarea lucrărilor, să predea şi schemele, planurile de situaţii şi de execuţie modificate conform situaţiei de pe teren. În cazul în care nu s-au făcut modificări faţă de planurile iniţiale, se va preda câte un exemplar din aceste planuri, având pe ele confirmarea că nu s-au făcut modificări în timpul execuţiei.
(4) În timpul execuţiei lucrărilor se interzic abaterile de la documentaţia întocmită de proiectant fără avizul acestuia.

Art.21  Arhiva Tehnică
    (1) Autorităţile administraţiei publice locale, deţinătoare de instalaţii tehnologice din infrastructura tehnico-edilitară aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi Operatorul care au primit în gestiune delegată acest serviciu au obligaţia să îşi organizeze o arhivă tehnică pentru păstrarea documentelor de bază prevăzute la art. 18, organizată astfel încât să poată fi găsit orice document cu uşurinţă.
(2) Pentru nevoile curente de exploatare se vor folosi numai copii de pe planurile, schemele şi documentele aflate în arhivă.
(3) Înstrăinarea sub orice formă a planurilor, schemelor sau documentelor aflate în arhivă este interzisă.
(4) La încheierea activităţii de operare, operatorul va preda pe bază de proces-verbal întreaga arhivă pe care şi-a constituit-o, fiind interzisă păstrarea de către acesta a vreunui document original sau copie.
(5) Fiecare document va avea anexat un borderou în care se vor menţiona:
a)    data întocmirii documentului;
b)    numărul de exemplare originale;
c)    calitatea celui care a întocmit documentul;
d)    numărul de copii executate;
e)    necesitatea copierii, numele, prenumele şi calitatea celui care a primit copii ale documentului, numărul de copii primite şi calitatea celui care a aprobat copierea;
f)    data fiecărei revizii sau actualizări;
g)    calitatea celui care a întocmit revizia/actualizarea şi calitatea celui care a aprobat;
h)    data de la care documentul revizuit/actualizat a intrat în vigoare;
i)    lista persoanelor cărora li s-au distribuit copii după documentul revizuit/actualizat;
j)    lista persoanelor care au restituit la arhivă documentul primit anterior revizuirii/modificării.

Art. 22 Fişele Tehnice ale echipamentelor
    (1) Pentru toate echipamentele se vor întocmi fise tehnice care vor conţine toate datele din proiect, din documentaţiile tehnice predate de furnizori sau de executanţi şi din datele de exploatare luate de pe teren certificate prin acte de recepţie care trebuie să confirme corespondenţa lor cu realitatea.
(2) Pe durata exploatării, în fişele tehnice se vor trece date privind:
a)    incidentele sau avariile;
b)    echipamentele care au fost afectate ca urmare a incidentului sau avariei;
c)    incidentele sau avariile altor echipamente produse de incidentul sau avaria în cauză;
d)    reparaţiile efectuate pentru înlăturarea incidentului/avariei;
e)    costul reparaţiilor accidentale sau planificate;
f)    lista de piese şi/sau subansambluri înlocuite cu ocazia reparaţiei accidentale sau planificate;
g)    componenta şi echipa care a efectuat reparaţia accidentală sau planificată, chiar în cazul în care reparaţia s-a executat de alt agent economic;
h)    perioada cât a durat reparaţia, planificată sau accidentală;
i)    comportarea în exploatare între două reparaţii planificate;
j)    data scadentă şi tipul următoarei reparaţii planificate (lucrări de întreţinere curentă, revizii tehnice, reparaţii curente şi capitale);
k)    data scadentă a următoarei verificări periodice;
l)    buletinele de încercări periodice şi după reparaţii.
(3) Fişele tehnice se întocmesc pentru utilajele de bază, pentru fundaţiile acestora şi a echipamentelor, instalaţiile de legare la pământ, dispozitivele de protecţie şi pentru instalaţiile de comandă, teletransmisie şi telecomunicaţii.
(4) Pentru baraje, canale de aducţiune şi evacuare, clădiri, coşuri de fum şi altele asemenea, precum şi pentru instalaţiile de ridicat, cazane şi recipiente sub presiune se va întocmi şi folosi documentaţia cerută de normele legale în vigoare.
(5) Separat de fişele tehnice, pentru utilajele de bază (echipament sau aparataj) se va ţine o evidenţă a lucrărilor de întreţinere curentă, revizii tehnice, reparaţii curente şi capitale.

Art. 23  Plăcuţe indicatoare şi scheme generale
(1) Utilajele de bază, echipamentele auxiliare (pompe, motoare etc.), precum şi principalele instalaţii mecanice (rezervoare, ascensoare, stavilare, poduri rulante, macarale etc.) trebuie să fie prevăzute cu placuţe indicatoare cuprinzând datele de identificare pentru echipamentul respectiv în conformitate cu normele în vigoare.
(2) Toate echipamentele menţionate la alin. (1), precum şi conductele, barele electrice, instalaţiile independente trebuie sa fie numerotate după un sistem care să permită identificarea rapidă şi uşor vizibilă în timpul exploatării.
(3) La punctele de conducere a exploatării trebuie să se găsească atât schemele generale ale instalaţiilor (schemele normale de funcţionare electrice şi mecanice), cât şi, după caz, cele ale instalaţiilor auxiliare (dozatoare, filtre, aer comprimat, alimentarea cu apă a instalaţiilor fixe de stins incendiul, iluminatul principal şi de siguranţă etc.), potrivit specificului activităţii şi atribuţiilor.
(4) Schemele trebuie actualizate astfel încât să corespundă situaţiei reale din teren, iar numerotarea şi notarea din scheme trebuie să corespundă notării reale a instalaţiilor conform alin. (2).
(5) Schemele normale de funcţionare vor fi afişate la loc vizibil.

Art. 24  Instrucţiuni/proceduri tehnice interne
     (1) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne pe baza cărora se realizează conducerea operativă a instalaţiilor trebuie să fie clare, exacte, să nu permită interpretări diferite pentru o aceeaşi situaţie, sa fie concise şi să conţină date asupra echipamentului, metodelor pentru controlul stării acestuia, asupra regimului normal şi anormal de funcţionare şi asupra modului de actionare pentru prevenirea incidentelor/avariilor.
(2) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne trebuie să delimiteze exact îndatoririle personalului cu diferite specialităţi care concură la exploatarea, întreţinerea sau repararea echipamentului şi trebuie să cuprindă cel puţin:
a)    îndatoririle, responsabilităţile şi competentele personalului de deservire;
b)    descrierea construcţiei şi funcţionării echipamentului, inclusiv scheme şi schiţe explicative;
c)    reguli referitoare la deservirea echipamentelor în condiţiile unei exploatări normale (manevre de pornire/oprire, manevre în timpul exploatării, manevre de scoatere şi punere sub tensiune);
d)    reguli privind controlul echipamentului în timpul functionării în exploatare normală;
e)    parametrii normali, limita  de avarie a echipamentului;
f)    reguli de prevenire şi lichidare a avariilor;
g)    reguli de prevenire şi stingere a incendiilor;
h)    reguli de anunţare şi adresare;
i)    enumerarea funcţiilor/meseriilor pentru care este obligatorie însuşirea instrucţiunii/procedurii şi promovarea unui examen sau autorizarea;
j)    măsuri pentru asigurarea protecţiei muncii.   
(3) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne se semnează de coordonatorul locului de muncă şi sunt aprobate de persoana din cadrul personalului de conducere al operatorului desemnată în acest sens, menţionându-se data intrării în vigoare.
(4) Instrucţiunile/procedurile tehnice interne se revizuiesc anual sau ori de câte ori este nevoie certificându-se prin aplicarea sub semnătură a unei ştampile "valabil pe anul......". Modificările şi completările se aduc la cunoştinţă sub semnătură personalului obligat să le cunoască şi să aplice instrucţiunea/procedura respectivă.

Art. 25  Lista instrucţiunilor/procedurilor tehnice interne
    (1) Operatorul  desfăşoară una sau mai multe activităţi specifice serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare şi elaborează, revizuieşte şi aplică instrucţiuni/proceduri tehnice interne.
(2) În vederea aplicării prevederilor alin. (1), operatorul va întocmi liste cu instrucţiunile/procedurile tehnice interne necesare, cu care vor fi dotate locurile de muncă. Lista instrucţiunilor/procedurilor tehnice interne va cuprinde, după caz, cel puţin:
a) instrucţiuni/proceduri tehnice interne generale;
b) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru exploatarea instalaţiilor principale;
c) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru principalele utilaje şi instalaţii auxiliare;
d) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru executarea manevrelor curente;
e) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru lichidarea avariilor;
f) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru protecţii şi automatizări;
g) instrucţiuni/proceduri tehnice interne pentru executarea lucrărilor de întreţinere.

Art. 26  Conţinutul instrucţiunilor/procedurilor tehnice interne
    (1) În instrucţiunile/procedurile tehnice interne vor fi descrise schema normală de funcţionare a fiecărui utilaj, instalatie, echipament şi pentru fiecare construcţie, menţionându-se şi celelalte scheme admise de funcţionare a instalaţiei, diferite de cea normală, precum şi modul de trecere de la o schemă normală la una alternativă.
(2) Pe scheme se va figura simbolic starea normală de funcţionare a elementelor componente.
(3) Abaterile de la funcţionarea în schema normală de funcţionare se aprobă de conducerea tehnică a Operatorului şi se consemnează în evidenţele de operare ale personalului de deservire şi de conducere operativă.

Art. 27   Forma primară a evidenţei tehnice
        (1) Personalul de operare va întocmi zilnic situaţii cu datele de exploatare dacă acestea nu sunt înregistrate şi memorate prin intermediul unui sistem informatic. Datele memorate în sistemul informatic sau cele întocmite de personalul de operare reprezintă forma primară a evidenţei tehnice.
(2) Documentaţia operativă şi evidentele tehnice trebuie examinate zilnic de personalul tehnic ierarhic superior, care va dispune măsurile necesare pentru eliminarea eventualelor defecte şi deranjamente constatate în funcţionarea instalaţiilor sau pentru creşterea eficientei şi siguranţei în exploatare.

SECŢIUNEA a 2-a Îndatoririle personalului de operare

Art.28  Personalul de operare
    (1) Personalul de operare se compune din toţi salariaţii care deservesc instalaţiile de alimentare cu apă şi de canalizare, având ca sarcină de serviciu principală supravegherea functionării şi executarea de manevre în mod nemijlocit la un echipament, într-o instalaţie sau într-un ansamblu de instalaţii.
(2) Subordonarea pe linie de exploatare şi tehnico-administrativă, precum şi obligaţiile, drepturile şi responsabilităţile personalului de deservire se trec în fişa postului şi în regulamentele/procedurile tehnice interne.
(3) Locurile de muncă în care este necesară desfăşurarea activităţii se stabilesc de Operator în procedurile proprii, în funcţie de:
a) gradul de periculozitate a instalaţiilor şi a procesului tehnologic;
b) gradul de automatizare a instalaţiilor;
c) gradul de siguranţă necesar în asigurarea serviciului;
d) necesitatea supravegherii instalaţiilor şi procesului tehnologic;
e) existenţa teletransmisiei datelor şi a posibilităţilor de executare a manevrelor de la distanţă;
f) posibilitatea intervenţiei rapide pentru prevenirea şi lichidarea incidentelor, avariilor şi incendiilor.
(4) În funcţie de condiţiile specifice de realizare a serviciului, operatorul poate stabili ca personalul să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prin supravegherea mai multor instalaţii amplasate în locuri diferite.

Art.29  Fişa postului
    Principalele lucrări ce trebuie cuprinse în fişa postului personalului de deservire, privitor la exploatare şi execuţie operativă, constau în:
a) supravegherea instalaţiilor;
b) controlul curent al instalaţiilor;
c) executarea de manevre;
d) lucrări de întreţinere periodică;
e) lucrări de întreţinere neprogramate;
f) lucrări de intervenţii accidentale.

Art.30  Lucrări de întreţinere
    (1) Lucrările de întreţinere periodice sunt cele prevăzute în instrucţiunile furnizorilor de echipamente, regulamentele de exploatare tehnica şi în instrucţiunile/procedurile tehnice interne şi se execută, de regulă, fără oprirea utilajelor de bază.
(2) Lucrările de întreţinere curentă neprogramate se execută în scopul prevenirii sau eliminării deteriorărilor, avariilor sau incidentelor şi vor fi definite în fişa postului şi în instrucţiunile de exploatare.

Art.31  Supravegherea funcţionării utilajelor
    (1) În timpul prestării serviciului, personalul trebuie să menţină regimul cel mai sigur şi economic în funcţionarea instalaţiilor, în conformitate cu regulamentele de exploatare, instrucţiunile/procedurile tehnice interne, graficele/diagramele de regim şi dispoziţiile personalului ierarhic superior pe linie de exploatare sau tehnic-administrativă.
(2) Instalaţiile, echipamentele sau utilajele trebuie supravegheate conform sistemului de supraveghere stabilit, dacă este în funcţiune sau rezervă operaţională.
(3) Înregistrarea datelor de exploatare se face la intervalul de timp stabilit în proceduri, în condiţiile stabilite la art. 27.
(4) În cazul pornirii unor echipamente, la care conform instrucţiunilor trebuie asigurată o anumită viteză de încărcare sau paliere de funcţionare, înregistrarea datelor de exploatare se face la intervalele de timp stabilite, până la stabilizarea parametrilor normali de funcţionare.

SECŢIUNEA a 3-a Analiza şi evidenţa incidentelor şi avariilor

Art. 32  Proceduri de analiză operativă
    (1) În scopul creşterii siguranţei în funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi al continuităţii serviciului, operatorul va întocmi proceduri de analiză operativă şi sistematică a evenimentelor nedorite care au loc în instalaţiile aparţinând sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare, stabilindu-se măsuri privind creşterea fiabilitatii echipamentelor şi schemelor tehnologice, îmbunătăţirea activităţii de exploatare, întreţinere şi reparaţii şi creşterea nivelului de pregătire şi disciplină a personalului.
(2) Procedurile prevăzute la alin. (1) se vor întocmi pe baza prevederilor prezentului Regulament şi vor fi aprobate de către Asociaţie.

Art. 33  Evenimente analizate
     Evenimentele ce se analizează se referă, în principal, la:
a) defectiuni curente;
b) deranjamente la captări, staţii de tratare, reţele de transport şi de distribuţie a apei;
c) deranjamente la instalaţiile de colectare, de transport, la staţiile de epurare a apelor uzate şi la cele de tratare şi depozitare a nămolurilor;
d) incidente şi avarii;
e) abateri sistematice ale parametrilor apei distribuite;
f) limitări de consum impuse de anumite situaţii existente la un moment dat în sistem.

Art. 34  Dfecţiuni şi deranjamente
    (1) Defecţiunile curente sunt caracterizate ca o abatere de la starea normală sau ca o deficienţă a echipamentelor sau a instalaţiilor, care nu duce la oprirea acestora.
(2) Defecţiunile se constată de către personalul de operare, în timpul supravegherii şi controlului instalaţiilor, şi se remediază în conformitate cu procedurile aprobate.
(3) Defecţiunile pentru a căror remediere este necesară intervenţia altui personal decât cel de operare sau oprirea utilajului/instalaţiei se înscriu în registrul de defecţiuni.
(4) Deranjamentele din reţelele de transport şi distribuţie sunt acele defecţiuni care conduc la întreruperea serviciului către utilizatorii alimentaţi de la o ramură a reţelei de transport sau dintr-o reţea de distribuţie.
(5) Deranjamentele din staţiile de tratare sau de pompare constau în oprirea prin protecţie voită sau forţată a unui echipament sau instalaţie, care nu influenţează în mod direct producerea de apă potabilă, fiind caracteristice echipamentelor şi instalaţiilor anexă. Se consideră deranjament şi oprirea utilajelor auxiliare care a determinat intrarea automată în funcţiune a utilajului de rezervă.

Art. 35  Incidente
     (1) Se consideră incidente următoarele evenimente:
a) declanşarea sau oprirea forţată a instalaţiilor indiferent de durată, dar care nu îndeplineşte condiţiile de avarie;
b) declanşarea sau oprirea forţată a utilajelor auxiliare, fără ca acestea să fie înlocuite prin anclanşarea automată a rezervei, care conduce la reducerea cantităţii de apă produsă, transportată sau furnizată;
c) reducerea cantităţii de apă potabilă şi/sau industrială disponibilă sau a parametrilor de livrare a acesteia ori a apelor uzate preluate, sub limitele stabilite prin reglementări, pe o durată mai mare de 60 de minute, ca urmare a defecţiunilor din instalaţiile proprii.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) nu se consideră incidente următoarele evenimente:
a) ieşirea din funcţiune a unei instalaţii ca urmare a acţionării corecte a elementelor de protecţie şi automatizare, în cazul unor evenimente care au avut loc într-o altă instalaţie, ieşirea din funcţiune fiind consecinţa unui incident localizat şi înregistrat în acea instalaţie;
b) ieşirea din funcţiune sau scoaterea din exploatare a unei instalaţii sau părţi a acesteia, ca urmare a unor defecţiuni ce pot să apară în timpul încercărilor profilactice pe partea electrică sau de automatizări, corespunzătoare scopului acestora;
c) ieşirea din funcţiune a unei instalaţii auxiliare sau a unui element al acesteia, dacă a fost înlocuit automat cu rezerva, prin funcţionarea corectă a anclanşării automate a rezervei, şi nu a avut ca efect reducerea cantităţii de apă livrate utilizatorului sau preluării apelor uzate de la acesta;
d) scoaterea accidentală din funcţiune a unei instalaţii sau a unui element al acesteia în scopul eliminării unor defecţiuni, dacă a fost înlocuit cu rezerva şi nu a afectat alimentarea cu apă sau preluarea apelor uzate la/de la utilizatori;
e) scoaterea din exploatare în mod voit a unei instalaţii, pentru prevenirea unor eventuale accidente umane sau calamităţi;
f) întreruperile sau reducerile în livrarea apei potabile convenite în scris cu utilizatorii care ar putea fi afectaţi.

Art. 36  Avarii
    (1) Se consideră avarii următoarele evenimente:
a) întreruperea accidentală, totală sau parţială, a livrării apei potabile către utilizatori pentru o perioadă mai mare de 6 ore;
b) întreruperea accidentală, totală sau parţială, a livrării apei potabile sau industriale către operatorii economici pe o perioadă mai mare decât limitele prevăzute în contracte;
c) defectarea sau ieşirea accidentală din funcţiune a utilajelor auxiliare ori a unor instalaţii sau subansambluri din instalaţiile de producere a apei potabile sau industriale, care conduc la reducerea cantităţilor utilizabile cu mai mult de 30% pe o durată mai mare de 72 de ore;
d) defectarea sau ieşirea accidentală din funcţiune a unor instalaţii de producere sau transport al apei potabile sau industriale, indiferent de efectul asupra utilizatorilor, dacă fac ca acestea să rămână indisponibile pe o durata mai mare de 72 de ore;
e) defectarea sau ieşirea accidentală din funcţiune a instalaţiilor de producere şi transport al apei potabile şi industriale, care conduc la reducerea cantităţii livrate cu mai mult de 50% pe o durata mai mare de o oră.
(2) Dacă pe durata desfăşurării evenimentului, ca urmare a consecinţelor avute, acesta îşi schimbă categoria de încadrare, respectiv din incident devine avarie, evenimentul se va încadra pe toată durata desfăşurării lui în categoria avariei.

Art. 37  Analiza avariei
       Analiza avariei se efectuează imediat după producerea evenimentului respectiv de către factorii de răspundere ai operatorului, de regulă, împreună cu cei ai autorităţilor administraţiei publice locale.

Art. 38  Conţinutul analizei incidentului sau avariei
      Analiza fiecărui incident sau a fiecărei avarii va trebui sa aibă următorul conţinut:
a) locul şi momentul apariţiei incidentului sau avariei;
b) situaţia înainte de incident sau avarie, dacă se funcţiona sau nu în schema obişnuită, cu indicarea abaterilor de la aceasta;
c) prilejul care a favorizat apariţia şi dezvoltarea evenimentelor;
d) descrierea cronologică a tuturor evenimentelor pe baza diagramelor, rapoartelor înregistrărilor computerizate şi declaraţiilor personalului;
e) manevrele efectuate de personal în timpul desfăşurării şi lichidării evenimentului;
f) situaţia functionării semnalizărilor, protecţiilor şi automatizărilor;
g) efectele produse asupra instalaţiilor, dacă a rezultat echipament deteriorat, cu descrierea deteriorarii;
h) efectele asupra utilizatorilor, utilităţile nelivrate, durata de întrerupere, valoarea pagubelor estimate sau alte efecte;
i) stadiul verificărilor profilactice, reviziile şi reparaţiile pentru echipamentul sau protecţiile care nu au funcţionat corespunzător;
j) cauzele tehnice şi factorii care au provocat fiecare eveniment din succesiunea de evenimente;
k) modul de comportare a personalului cu ocazia evenimentului şi modul de respectare a instrucţiunilor;
l) influenţa schemei tehnologice sau de funcţionare în care sunt cuprinse instalaţiile afectate de incident sau avarie;
m) situaţia procedurilor/instrucţiunilor de exploatare şi reparaţii şi a cunoaşterii lor, cu menţionarea lipsurilor constatate şi a eventualelor încălcări ale celor existente;
n) măsuri tehnice şi organizatorice de prevenire a unor evenimente asemănătoare, cu stabilirea termenelor şi responsabilităţilor.

Art. 39  Analiza incidentelor şi avariilor
    (1) Analiza incidentelor şi avariilor trebuie finalizată în cel mult 5 zile de la lichidarea acestora.
(2) În cazul în care pentru lămurirea cauzelor şi consecinţelor sunt necesare probe, încercări, analize de laborator sau obţinerea unor date tehnice suplimentare, termenul de finalizare a analizei incidentului sau avariei va fi de 15 zile de la lichidarea acesteia.
(3) În cazul în care în urma analizei rezultă că evenimentul a avut loc ca urmare a proiectării instalaţiei, montării instalaţiei, deficienţelor echipamentului, calităţii slabe a materialelor sau datorită acţiunii ori inacţiunii altor persoane fizice sau juridice asupra ori în legatură cu instalaţia sau echipamentul analizat, rezultatele analizei se vor transmite factorilor implicaţi, pentru punct de vedere.
(4) Analiza avariei sau incidentului se face la nivelul Operatorului care are în gestiune instalaţiile respective, cu participarea proiectantului, furnizorului de echipament şi/sau a executantului, după caz, participarea acestora fiind obligatorie la solicitarea Operatorului sau a autorităţii administraţiei publice locale.
(5) Dacă avaria sau incidentul afectează sau influenţează funcţionarea instalaţiilor aflate în administrarea altor operatori sau agenţi economici, operatorul care efectuează analiza va solicita acestora transmiterea în maximum 48 de ore a tuturor datelor şi informaţiilor necesare analizării avariei sau incidentului.

Art. 40  Fişa de incident
      (1) Rezultatele analizei incidentului sau avariei se consemnează într-un formular-tip denumit "fişa de incident", iar la exemplarul care rămâne la operator se vor anexa documentele primare legate de analiza evenimentului.
      (2)Conţinutul minim al fişei de incident va fi în conformitate cu prevederile art. 38.

Art. 41  Situaţia centralizatoare
      (1) În vederea satisfacerii în condiţii optime a necesităţilor de alimentare continuă cu apă potabilă şi a preluării apelor uzate, operatorii vor urmări evidenţierea distinctă a întreruperilor şi limitărilor, a duratei şi a cauzelor de întrerupere a utilizatorilor, inclusiv a celor cu cauze în instalaţiile acestora, dacă au afectat funcţionarea instalaţiilor operatorului.
  (2) Situaţia centralizatoare privind aceste întreruperi sau limitări se va transmite trimestrial autorităţii administraţiei publice locale şi Asociaţiei.

Art.  42 Analiza deteriorării echipamentelor
     (1) Analiza deteriorării echipamentelor se face în scopul determinării indicatorilor de fiabilitate a acestora în condiţii de exploatare.
 (2) Pentru evidenţierea deteriorărilor de echipament care au avut loc cu ocazia incidentelor sau avariilor, analiza se face concomitent cu analiza incidentului sau avariei pentru fiecare echipament în parte, rezultatele consemnându-se într-un formular-tip denumit "fişa pentru echipament deteriorat", care se anexează la fişa incidentului.
 (3) Pentru evidenţierea deteriorării echipamentelor ca urmare a încercărilor profilactice, manipulării, reparaţiilor sau întreţinerii necorespunzătoare, neefectuării la timp a reparaţiilor sau reviziilor planificate, a scoaterii din funcţiune a acestor echipamente sau a instalaţiei din care fac parte şi care au fost înlocuite cu rezerva (indiferent de modul cum s-a făcut această înlocuire), care au avut loc în afară evenimentelor încadrate ca incidente sau avarii, operatorul va ţine o evidenţă separată pe tipuri de echipamente şi cauze.
 (4) Evidenţierea defecţiunilor şi deteriorărilor se face şi în perioada de probe de garanţie şi punere în funcţiune după montare, înlocuire sau reparaţie capitală.

Art. 43  Păstrarea evidenţei
     (1) Fişele de incidente şi de echipament deteriorat reprezintă documente primare pentru evidenţa statistică şi aprecierea realizării indicatorilor de performanţă.
 (2) Păstrarea evidenţei se face la operator pe toată perioada cât acesta prestează/furnizează serviciul.
 (3) La încheierea activităţii de operare se aplica prevederile art. 21 alin. (4).

SECŢIUNEA a 4-a Asigurarea siguranţei de funcţionare a instalaţiilor

Art. 44  Proceduri
      (1) Pentru creşterea siguranţei în funcţionare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare şi pentru continuitatea alimentării cu apă şi preluării apelor uzate, Operatorul va întocmi proceduri prin care se instituie reguli de efectuare a manevrelor în instalaţiile aparţinând sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare.
 (2) Procedurile prevăzute la alin. (1) se vor întocmi pe baza prevederilor prezentului Regulament.

Art. 45  Scopul manevrelor în instalaţii
      Manevrele în instalaţii se execută pentru:
a) modificarea regimului de funcţionare a instalaţiilor sau ansamblului de instalaţii, fiind determinate de necesităţile obiective de adaptare a funcţionării la cerinţele utilizatorilor, realizarea unor regimuri optime de funcţionare, reducerea pierderilor etc., având un caracter frecvent şi executându-se mereu la fel, denumite manevre curente;
b) modificarea configuraţiei instalaţiilor sau grupurilor de instalaţii, fără ca acestea să aibă un caracter frecvent sau periodic, precum şi cele care au drept scop retragerea din exploatare a echipamentelor pentru lucrări sau probe şi redarea lor în exploatare, denumite manevre programate;
c) izolarea echipamentului defect şi restabilirea circuitului funcţional tehnologic al instalaţiei sau ansamblului de instalaţii, executate cu ocazia apariţiei unui incident, denumite manevre de lichidare a incidentelor.

Art. 46  Excepţii
       În sensul prezentului Regulament, nu sunt considerate manevre în instalaţii modificările regimurilor de funcţionare care au loc ca urmare a acţiunii sistemelor de automatizare şi protecţie sau sunt executate curent de personalul de operare asupra sistemelor de reglaj, pe baza instrucţiunilor de exploatare, fără modificarea schemei de funcţionare aprobate.

Art. 47  Executarea manevrelor
       Manevrele trebuie concepute astfel încât:
a) succesiunea operaţiilor în cadrul manevrelor să asigure desfăşurarea normală a acestora;
b) trecerea de la starea iniţială la starea finală dorită să se facă printr-un număr minim de operaţii;
c) ordinea de succesiune a operaţiilor trebuie să aibă în vedere respectarea procesului tehnologic stabilit prin instrucţiunile de exploatare a echipamentului sau a instalaţiei la care se execută manevra;
d) să fie analizate toate implicaţiile pe care fiecare operaţie le poate avea atât asupra instalaţiei în care se execută manevra, cât şi asupra restului instalaţiilor legate tehnologic de aceasta, în special din punct de vedere al siguranţei în exploatare;
e) manevra să se efectueze într-un interval de timp cât mai scurt, stabilindu-se operaţiile care se pot executa simultan fără a se condiţiona una pe alta, în funcţie de numărul de executanţi şi de posibilitatea supravegherii directe de către responsabilul de manevră
f) să se ţină seama de respectarea obligatorie a normelor de protecţie a muncii;
g) fiecare operaţie de acţionare asupra unui element prin comanda de la distanţă să fie urmată de verificarea realizării acestei comenzi sau verificarea realizării efectului corespunzător;
h) persoana care concepe manevra trebuie să cunoască instalaţia în care se vor executa operaţiile cerute de manevră, să dispună de schema detaliată corespunzătoare situaţiei din teren şi de schema tehnologică de executare a manevrei.

Art. 48  Foaia de manevră
       Manevrele în instalaţii se efectuează numai pe baza unui document scris numit foaie de manevră, care trebuie să conţină:
a) tema manevrei;
b) scopul manevrei;
c) succesiunea operaţiilor;
d) notaţii în legătură cu dispunerea şi îndeplinirea operaţiilor;
e) persoanele care execută sau au legatură cu manevra şi responsabilităţile lor.

Art. 49  Tipuri de foi de manevră
     După scopul manevrei, foaia de manevră poate fi:
a) foaie de manevră permanentă, al cărei conţinut este prestabilit în instrucţiunile/procedurile tehnice interne, putându-se folosi la:
    1. manevre curente;
    2. anumite manevre programate, cu caracter curent;
    3. anumite manevre în caz de incident, având un caracter curent;
b) foaie de manevră pentru manevre programate, al cărei conţinut se întocmeşte pentru efectuarea de lucrări programate sau accidentale şi care prin caracterul său necesită o succesiune de operaţii ce nu se încadrează în foile de manevră permanente.

Art. 50  Excepţie
      Manevrele cauzate de incidente sau avarii se execută fără foaie de manevră. Lichidarea incidentelor se execută pe baza procedurilor/instrucţiunilor întocmite în acest sens.

Art. 51  Întocmirea, verificarea şi aprobarea foilor de manevră
     (1) Întocmirea, verificarea şi aprobarea foilor de manevră se fac de către persoanele desemnate de operator, care au pregătirea necesară şi asigură executarea serviciului operativ şi tehnico-administrativ.
 (2) Nu se admit verificarea şi aprobarea foilor de manevră telefonic.
 (3) În funcţie de necesitate, la foaia de manevră se anexează o schemă de principiu referitoare la manevra care se efectuează.
 (4) Foaia de manevră întocmită, verificată şi aprobată se pune în aplicare numai în momentul în care există aprobarea pentru efectuarea manevrei la echipamentul, instalaţia sau ansamblul de instalaţii în cauză, conform procedurilor aprobate.

Art.  52  Manevrele curente, programate sau accidentale, pot fi iniţiate de persoane prevăzute în procedurile aprobate şi care răspund de necesitatea efectuării lor.

Art. 53 Executarea manevrelor în cazul lucrărilor normale, programate, şi al probelor profilactice trebuie realizată astfel încât echipamentul să nu fie scos din exploatare mai devreme decât este necesar şi nici să nu se întârzie admiterea la lucru.

Art.  54 Operatorul va stabili prin decizie şi procedura internă nomenclatorul cu manevrele ce se execută pe bază de foi de manevră permanente sau pe bază de instrucţiuni/proceduri tehnice interne.

Art. 55  Darea în exploatare a echipamentelor
      (1) Darea în exploatare a echipamentelor nou-montate se face conform instrucţiunilor de proiectare şi/sau ale furnizorului de echipament cu privire la probele mecanice, rodajul mecanic, probele tehnologice şi punerea în funcţiune.
 (2) În perioadele de probe mecanice ale echipamentelor, manevrele şi operaţiile respective cad în sarcina organizaţiei care execută montajul, cu participarea personalului de exploatare.
 (3) După terminarea probelor mecanice şi eventual a rodajului în gol, se face recepţia preliminară a lucrărilor de construcţii-montaj sau lucrările se preiau de către beneficiar cu proces-verbal de preluare-primire, după care rodajul în sarcină şi probele tehnologice cad în sarcina beneficiarului.

Art. 56  Consemnarea Manevrei
      (1) După terminarea manevrei se vor înscrie în evidenţele operative ale instalaţiei executarea acestora conform foii de manevră, ora începerii şi terminării manevrei, starea operativă, configuraţia etc., în care s-au adus echipamentele respective, precum şi orele la care s-au executat operaţiile care prezintă importanţă în funcţionarea echipamentelor, instalaţiilor sau ansamblurilor de instalaţii.
 (2) Este obligatorie înscrierea tuturor montărilor şi demontărilor de flanşe oarbe folosite pentru blindarea circuitelor, precum şi admiterile la lucru, respectiv terminarea lucrărilor, conform instrucţiunilor/procedurilor interne.

Art. 57  Scheme de lucru
      (1) Trecerea de la schema obişnuită la o altă variantă de schemă de funcţionare se admite numai în cazurile de prevenire de incidente, accidente şi incendii, precum şi în cazurile de indisponibilitate a unor echipamente componente ale instalaţiilor respective, personalul de deservire operativă şi de comandă operativă răspunzând de manevra făcută.
 (2) Trecerea de la schema normală la una dintre schemele-variantă se va face pe baza foii de manevră şi cu asistenţă tehnică.

Art. 58  Orice persoană care execută, coordonează, conduce, dispune, aprobă sau participă la pregătirea, coordonarea, efectuarea manevrelor în instalaţiile sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie să cunoască prevederile privind executarea manevrelor în instalaţii şi să le aplice.


CAPITOLUL IV
Sisteme de alimentare cu apa si de canalizare

Art. 59  Scopul serviciului
 Prin sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează:
a) serviciul de alimentare cu apă potabilă, care are drept scop asigurarea apei potabile pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţii. Apa potabilă este destinată, în ordinea prioritatilor, pentru stingerea incendiilor, consumul spitalelor şi şcolilor, consumul menajer precum şi pentru consumul necesar în activităţi productive şi comerciale;
b) serviciul de alimentare cu apă industrială, care are drept scop asigurarea apei industriale pentru toţi utilizatorii care utilizează apa ca materie primă, înglobându-se în produsul finit, ca apă de răcire sau agent termic, ca mijloc de spălare. Apa industrială va fi utilizată în funcţie de necesităţile tehnologice specifice zonei;
c) serviciul de canalizare, care are drept scop asigurarea serviciilor de canalizare pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţii. În funcţie de specificul localităţii , sistemul de canalizare se poate realiza în:
 * sistem unitar - sistem public de canalizare care asigură colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea în emisar, în comun atât a apelor uzate cât şi a celor meteorice
* sistem divizor - sistem public de canalizare care asigură colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea în emisar, separat a apelor uzate de cele meteorice.
 * sistem mixt - sistemul public de canalizare de pe teritoriul unei localităţi care se realizează atât prin sistem de canalizare divizor cât şi prin sistem de canalizare unitar
O exploatare corectă trebuie să asigure functionarea neîntreruptă a tuturor canalelor, precum şi a construcţiilor si instalaţiilor anexe, care fac parte din reţeaua de canalizare, integrându-se prin aceasta, în măsurile generale de salubritate a centrelor populate şi a incintelor industriale.
Energia necesară transportului apelor uzate spre emisar, respectiv epurarea acestora la un grad care să asigure compatibilitatea cu calitatea apelor naturale din mediul receptor, se obţine prin funcţionarea la capacitate a Staţiilor de pompare , respectiv a Staţiei de Epurare.
   
Art. 60  Sursele de apă
 Sursele de alimentare cu apă sunt, următoarele:
a)    surse subterane, dezvoltate pe 8 fronturi de captare situate în localităţile : Arad, Vinga, Gurahonţ, Iratoş, Bocsig, Tauţ, Moneasa ;
b)    surse de suprafaţă : pîrîul Hălmăgel, Grota Ursului - Moneasa şi pîrîul Căsoia, apa din aceste surse fiind tratată în uzinele de apă din localităţile Hălmăgel, Moneasa şi Căsoia ;

Art. 61  Emisari :
  Emisari pentru sistemele publice de canalizare sunt :
a)    rîul Mureş în aval de staţia de epurare a apelor colectate din municipiul Arad;
b)    rîul Crişul Alb în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Gurahonţ;
c)    pîrîul Dezna, în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din localitatea Moneasa
d)    canalul Matca în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din oraşul Pîncota ;
e)    canalul Hothaz în aval de staţia de epurare a apelor uzate colectate din oraşul Curtici ;


Art. 62  Condiţii de livrarea şi descărcare a apei
  Apa livrată şi apa descărcată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
a) apa potabilă livrată utilizatorilor va avea proprietăţile fizico-chimice, biologice şi organoleptice conform normativelor în vigoare ;
b) apa industrială livrată utilizatorilor va respecta valoarea indicatorilor de calitate stabiliţi prin contract ;
c)    apele descărcate în reţelele de canalizare vor îndeplini condiţiile impuse de normativele în vigoare, de avizele, anexa la contract si acordul de preluare eliberate de operatorul care exploatează instalaţiile de canalizare şi de acordul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin agenţiile regionale din subordine. În cazul în care apele uzate nu se încadrează în indicatorii de calitate care să respecte aceste condiţii, utilizatorii în cauză au obligaţia să execute instalaţii proprii de epurare sau de preepurare a apelor uzate.

Art. 63 Limitări impuse pentru siguranţa sistemului de  alimentare cu apă şi de canalizare
    (1) Pe traseul reţelelor aparţinând sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare este interzisă amplasarea de construcţii provizorii sau definitive.
    (2) Pentru construcţiile ce urmează a fi executate în zona de protecţie şi de siguranţă a conductelor reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare şi a obiectivelor tehnologice apartinând domeniului public de alimentare cu apă , canalizare şi epurare ape uzate,  autorizaţia de construire si soluţiile tehnice adoptate vor fi avizate-aprobate de Operator, proiectantul şi antreprenorul având obligativitatea să le respecte întocmai.
     (3) Pentru prevenirea poluării apei la sursă sau în reţea este interzisă  distrugerea construcţiilor, a instalaţiilor, împrejmuirilor, porţilor, stîlpilor de iluminat, semnelor de avertizare, amplasate în zona de protecţie sanitară, care, conform legislaţiei în vigoare, aparţin domeniului public.
    (4) Este interzisă afectarea funcţionării reţelelor de apă şi de canalizare prin accesul la manevrarea armăturilor şi accesorilor a altor persoane, cu excepţia celor autorizate de operator şi, în cazuri de forţă majoră, de pompieri. În acest sens, operatorul va lua toate măsurile de siguranţă necesare.Manevrarea armăturilor şi a instalaţiilor tehnologice din reţeaua de distribuţie a apei se va face numai de către personalul de specialitate al operatorului.

Art. 64  Lucrări executate de terţi

1)    Executarea de către terţi a lucrărilor de orice fel, în special a celor de săpătură, de-a lungul traseelor sau în intersecţie cu reţelele de apă şi de canalizare, precum şi a celor de extindere a reţelelor de apă şi de canalizare se va face numai dupa obtinerea de la operator a avizului de traseu reţele cu respectarea normativelor în vigoare privind execuţia lucrărilor pe domeniul public, în baza unui proiect întocmit de un operator economic autorizat, însuşit de operatorul sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare.
2)    Predarea amplasamentului se va face în prezenţa delegatului operatorului, pe baza unui proces-verbal de primire-predare a instalaţiilor existente, proces-verbal ce va obliga constructorul la protejarea, în timpul lucrărilor pe care le efectuează, a reţelelor de apă şi de canalizare, precum şi la respectarea distanţelor minime faţă de reţelele existente.
3)    Avarierea sau distrugerea parţială ori totală a unor părţi din reţeaua de apă  provocată cu ocazia efectuării de lucrări de construcţii, va fi remediată de operator sau sub supravegherea operatoului, pe cheltuiala  persoanei juridice/fizice vinovate de producerea avarierii sau distrugerii, fără ca prin aceasta persoana juridică/fizica vinovată săăfie exonerată de plata daunelor produse operatorului cu privire la imposibilitatea acestuia de a asigura serviciile de apa. Lucrările se vor efectua imediat după avariere sau distrugere. După terminarea lucrărilor de remediere reţeaua afectată trebuie să corespundă condiţiilor pentru care a fost proiectată. Reglementarea aspectelor juridice sau financiare realizându-se ulterior înlăturării avariei pe baza procesului verbal de constatare a faptei contravenţionale întocmit de persoanele împuternicite în acest sens. Plata c/val lucrărilor de reparaţie executate de operator sau cheltuielie legate de asitenţa urmând a se deconta pe baza situaţiei de lucrări întocmită de operator şi comunicată persoanei juridice/fizice vinovate. Plata sumelor cuprinse în situaţia de lucrări nu exonerează persoana fizică/juridică de plata amenzii contravenţionale principale şi complementare.
4)    Avarierea sau distrugerea parţială ori totală a unor părţi din reţeaua de canalizare  provocată cu ocazia efectuării de lucrări de construcţii, va fi remediată de către  persoana juridică/fizică vinovată de producerea avarierii sau distrugerii, fără ca prin aceasta persoana juridică/fizica vinovată sa fie exonerată de plata daunelor produse operatorului cu privire la imposibilitatea acestuia de a asigura serviciile de apă şi/sau de canalizare. Lucrările se vor efectua imediat după avariere sau distrugere. După terminarea lucrărilor de remediere reţeaua afectată trebuie sa corespundă condiţiilor pentru care a fost proiectată. Reglementarea aspectelor juridice sau financiare realizându-se ulterior înlăturării avariei pe baza procesului verbal de constatare a faptei contravenţionale întocmit de persoanele împuternicite în acest sens. În situaţia în care pentru repararea avariei este necesară intervenţia operatorului plata c/val lucrărilor de reparaţie executate de operator sau cheltuielie legate de asitenţa asigurată de acesta urmând a se deconta pe baza situaţiei de lucrări întocmită de operator şi comunicată persoanei juridice/fizice vinovate. Plata sumelor cuprinse în situaţia de lucrări nu exonerează persoana fizică/juridică de plata amenzii contravenţionale principale şi complementare.

CAPITOLUL V
Serviciul de alimentare cu apă


SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale

 Art. 65  Conducere şi coordonare
  Serviciul de alimentare cu apă se află sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţii administraţiei publice locale, se prestează prin exploatarea unei infrastructuri tehnico- edilitare specifice, are drept scop asigurarea alimentării cu apă pentru toţi utilizatorii şi cuprinde activităţile de captare, tratare, transport, înmagazinare şi distribuţie.

Art.66    Cerinţe
Serviciul de alimentare cu apă se realizează pentru satisfacerea următoarelor necesităţi :
a)    consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti zilnice ale populaţiei ;
b)    consumul industrial care utilizează apă ca materie primă, înglobîndu-se în produsul finit ca apă de răcire sau agent termic, ca mijloc de spălare şi sortare etc.
c)    consum pentru nevoi zootehnice ;
d)    consum pentru nevoi publice, asigurîndu-se spălatul şi stropitul străzilor şi a spaţiilor verzi, funcţionarea fîntînilor publice şi ornamentale etc.      
e)    consum pentru combaterea incendiilor ;
f)    consum tehnologic pentru sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare la spălatul reţelelor de apă şi de canalizare, filtrelor, decantoarelor, pregătirea soluţiilor de reactivi chimici etc.

Art.67 Baze de date
În vederea unei evidenţe mai uşoare şi a creării premiselor luării unor decizii corecte şi în timp real, este necesară preocuparea pentru crearea unei baze de date în format electronic, structurată pe următoarele domenii:
a) date constructive;
b) date tehnologice;
c) date de cost;
d) date asupra reparaţiilor etc.

Art.68. Continutul bazei de date 
1) Pentru lucrările noi ce se vor executa după aplicarea prevederilor prezentului regulament, baza de date trebuie sa conţină următoarele caracteristici constructive şi tehnologice:
a) material;
b) dimensiuni;
c) adâncime de pozare;
d) anul realizării;
e) poziţia şi mărimea branşamentelor, hidrantilor, vanelor;
f) reparaţiile executate;
g) presiunea de lucru;
h) presiunea maximă în sistem;
i) presiunea de încercare;
j) viteza apei;
k) secţiunea de control al calităţii apei etc.
       2) Pentru lucrările ce au fost deja executate până la aplicarea prevederilor prezentului regulament, operatorul se va preocupa de realizarea acestei baza de date.

Art.69 Datele legate de elementele conductelor trebuie să poată fi apelate uşor, în vederea introducerii într-un model de calcul/verificare a reţelei, iar pentru toate elementele importante (capetele de tronson, schimbare diametru/material, vane etc.) vor fi date şi coordonatele tridimensionale.

SECŢIUNEA a 2-a Captarea apei

Art.70 Cerinţe generale
    Apa de suprafaţă sau subterană, folosită ca sursă pentru sistemul de alimentare cu apă a localităţilor , trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) calitatea corespunzătoare categoriei de folosinţă într-un procent de 95% din numărul analizelor efectuate pe perioada unui an calendaristic;
b) debitul necesar asigurării unei distribuţii continue, avându-se în vedere variaţiile zilnice şi sezoniere ale necesarului de apă şi tendinţa de dezvoltare a localităţii (populaţie, edilitar).

Art.71  Protecţia zonei de captare
 (1) Zona de captare folosită pentru alimentarea cu apa a localităţilor trebuie să fie protejată împotriva activităţilor umane neautorizate. Protejarea zonelor se face prin izolarea acestora prin perimetre de protecţie sanitară şi controlul activităţilor poluante din teritoriul aferent.
(2) Stabilirea perimetrelor de protecţie sanitară se face individualizat pentru fiecare sursă, pe baza studiului de specialitate, în conformitate cu standardele de proiectare în vigoare.
(3)Zonele de captare a apelor subterane (izvoare captate sau foraje) trebuie să fie amplasate şi construite astfel încât să fie protejate contra şiroirilor de ape şi împotriva inundaţiilor.
(4)Zonele de captare trebuie împrejmuite pentru prevenirea accesului public şi al animalelor şi trebuie să fie prevăzute cu pantă de scurgere pentru prevenirea băltirii apei în cazul precipitaţiilor atmosferice.
(5)Sursele de suprafata (rîuri, lacuri naturale sau de acumulare) vor fi protejate, prin grija autorităţilor abilitate, de activităţile umane neautorizate:
a) industrie poluantă;
b)depozite de deşeuri toxice sau periculoase, agricultură intensivă, turism şi agrement;
c) depozitarea deşeurilor municipale.
(6)Proprietarii terenurilor pe care se află zonele de protecţie sanitară vor fi avertizaţi în scris asupra restricţiilor de utilizare.

Art.72  Captările din subteran
În cazul captărilor din subteran se vor urmări cel puţin:
a) nivelul apei din foraj;
b) reglarea debitului de apă extras din foraj astfel încât sa nu fie antrenate particule de nisip şi apa sa fie limpede;
c) variaţia debitului captabil;
d) protecţia contra îngheţului;
e) efectuarea analizelor biologice.

Art.73. Captările de suprafaţă       
În cazul captării de suprafaţă se vor  urmări cel puţin:
a) nivelul apei în zona captării;
b) captarea apei prin priză, în cazul în care nivelul apei întrece valorile medii, în funcţie de construcţia prizei de apă şi de sursa de apă;
c) reglarea debitului admis prin manevrarea stavilelor;
d) funcţionarea şi manevrabilitatea stavilelor de închidere, grătarelor etc.;
e) variaţia debitului de apă şi caracteristicile calitative ale apei;
f) curăţarea şi prevenirea îngheţării apei la grătare;
g) curaţarea periodică, conform procedurilor/instrucţiunilor tehnice, a grătarelor;
h) evacuarea periodică a depunerilor din camerele de priză;
i) măsurarea şi înregistrarea continuă a nivelului apei din râu sau lac şi a debitului captat;
j) curăţarea, conform procedurilor/instrucţiunilor tehnice, a depunerilor de aluviuni în zona prizelor cu baraj de derivaţie;
k) producerea unor eventuale fenomene de eroziune a malurilor în vecinătatea captării;
l) calitatea apei.

Art. 74  Pentru reţinerea corpurilor în suspensie se vor lua măsuri de prevenire a degradării barelor grătarelor de către corpurile mari plutitoare şi măsuri de combatere a zaiului şi a gheţii.

Art. 75   Pentru eliminarea peliculelor de ulei sau grăsimi trebuie să existe separatoarele de ulei montate înaintea deznisipatoarelor sau împreună cu acestea pe canale deschise de aducţiune, dacă este necesar.

Art.76 Sistemul de automatizare şi control
Sistemul de automatizare şi control, dacă este inclus în fluxul tehnologic, trebuie să fie în funcţiune permanent şi să indice cel puţin:
a) starea de funcţionare/rezerva/avarie a pompelor;
b) starea închis/deschis a vanelor;
c) nivelul/volumul apei;
d) presiunea apei.

Art.77  Transmiterea datelor
     Indiferent de tipul captării, se va urmări:
a)transmiterea eventualelor situaţii deosebite de exploatare, consemnate în registrul de exploatare, personalului din schimbul următor;
b)neconformităţile privind calitatea apei cu anunţarea autorităţilor competente; efectuarea analizelor de turbiditate;
c) citirea şi transmiterea datelor de la contorul de energie electrică;
d)anunţarea imediată a oricărei defecţiuni de funcţionare şi încercarea, în limita competenţelor, remedierii acesteia.

Art.78  Sistemul de control la staţiile de pompare
La staţia de pompare se va urmări:
a) ca instalaţia electrică să se respecte cerinţele normativelor în vigoare;
b) ca la staţiile de pompare importante să fie asigurată o sursă de rezervă pentru alimentarea cu energie electrică;
c) ca sistemele de protecţie contra suprasarcinii, a umezelii în motor, a nivelului maxim etc. să fie funcţionale, acestea vor fi verificate lunar şi reparate numai de personalul specializat;
d) controlul zilnic în ceea ce priveşte zgomotul, vibraţiile produse, durata de funcţionare, consumul de energie, starea uleiului, temperatura în lagăre etc.

Art.79  Programul de verificare al  pompelor
(1)  Anual se va întocmi un program de verificare a tuturor pompelor. Pentru pompele la care apar probleme se va asigura o verificare de către personal autorizat. După verificare se va reface diagrama Q = f (H) pentru fiecare pompă.
(2) Principalii parametri de funcţionare ai staţiei de pompare vor fi înregistraţi sistematic. Datele preluate şi prelucrate pot asigura valorile indicatorilor de performanţă, estimări asupra debitului de apă, economicitatea funcţionării staţiei etc.

SECŢIUNEA a 3-a Tratarea apei brute

Art.80 Tehnologii de tratare a apei
(1)Tehnologiile de tratare a apei trebuie corelate cu condiţiile specifice fiecărei surse, luându-se în considerare calitatea şi natura sursei. Obiectivul procedeelor de tratare trebuie să fie protecţia utilizatorilor împotriva agenţilor patogeni şi impurităţilor din apă, care pot fi agresive sau periculoase pentru sănătatea omului.
    (2) Instalaţiile de tratare a apei de suprafaţă trebuie să permită 4 etape, prin care să se realizeze un şir de bariere de îndepărtare a contaminării microbiene :
a)    rezervor de stocare a apei brute sau predezinfecţie ;
b)    coagulare, floculare şi sedimentare (sau flotare ) ;
c)    filtrare ;
d)    dezinfecţie finală ;
(3) Pentru coagulare se pot folosi numai substanţe ( reactivi ) care sunt avizate sanitar pentru acest scop. Procedeele de coagulare/ sedimentare şi predezinfecţie trebuie exploatate în aşa fel încît să asigure o reducere finală de 75% a trihalometanilor. Treptele de tratare preliminare dezinfecţiei finale trebuie să producă o apă cu o turbiditate mai mică de 5 NTU pentru mediana valorilor înregistrate în 24 de ore şi nu mai mare de 1 NTU pentru o singură probă.
(4) Dezinfecţia finală a apei este obligatorie pentru toate instalaţiile de tratare a apei care produc apa potabilă pentru localităţi şi au ca sursă apa de suprafaţa, precum şi în cazul folosirii surselor de profunzime/sursa subterană.
    (5) Dezinfecţia apei se poate face cu substanţe clorigene, ozon sau radiaţii ultraviolete. Tehnologia de tratare trebuie să fie aleasă în aşa fel încît să asigure un timp de contact între apă şi substanţa dezinfectantă, suficient pentru obţinerea efectului scontat. De asemenea, trebuie să existe posibilitatea controlului substanţei dezinfectante reziduale. Eficienţa procesului de dezinfecţie trebuie să fie astfel încît valorile coliformilor totali şi coliformilor fecali să corespundă exigenţelor din standardul naţional pentru apă potabilă. Eficienţa procesului de dezinfecţie trebuie îndeplinită  astfel încât valorile coliformilor totali şi coliformilor fecali să fie   “0” conform legilslaţiei privind calitatea apei potabile.. Dezinfecţia apei se face cu clor gazos.
(6) Procentul de probe necorespunzătoare microbiologic, în reţeaua de distribuţie, nu trebuie să depăşească 5% din totalul probelor recoltate într-un an calendaristic.
(7) Calitatea apei este urmarită prin prelevarea şi analiza probelor de apă rezultate la finalul fiecărei trepte de tratare, finalizată cu raportarea imediată la Dispeceratul Staţiei de Tratare. Parametrii de analiză, metodele şi frecvenţa de preluare sunt stabilite printr-un program, conform normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă. Intervalul între două prelevări este de trei ore, frecvenţa putând fi mărita în funcţie de modificările survenite în calitatea apei brute sau pe trepte de tratare.

Art.81  Predezinfecţia

(1) În cazul în care în treapta de predezinfecţie de la intrarea în staţia de tratare se introduce clor pentru distrugerea şi/sau împiedicarea dezvoltării planctonului, creşterea conţinutului de bacterii, oxidarea substanţelor organice la apele cu conţinut ridicat de substanţe organice şi plancton sau la apele conţinând bacterii feruginoase sau manganoase, se va urmări influenţa preclorării în cazul existenţei acizilor humici.
(2) La apele încărcate cu substanţe organice oxidabile, ape cu amoniac, nitriţi, microorganisme, plancton, ape colorate datorită materialelor humice, dozele de clor sau dioxid de clor introdus înainte de decantare vor fi stabilite prin teste de laborator.
(3) Stabilirea dozelor reactivilor de tratare se face în laborator , la fiecare intrare în schimb sau de câte ori este nevoie, în funcţie de modificările caracteristicilor apei brute. Dozele de tratare stabilite în laborator sunt aduse imediat la cunostinţa tehnologului, care îşi dă acordul pentru necesitatea aplicării dozelor în teren, după care doza stabilită în laborator este raportată la dispeceratul Staţiei de Tratare.
(4) În cazul apelor care conţin fenoli nu se va utiliza clorul, preoxidarea realizându-se cu ozon.

Art.82. Aerarea
Aerarea se realizează în cazul apelor cu conţinut de bioxid de sulf, bioxid de carbon, fier, mangan, al apelor feruginoase lipsite de oxigen dizolvat şi în procesul de deferizare.

Art. 83  Dezinfectarea
1.    Dezinfectarea, la apele care nu conţin materii organice sau substanţe chimice care formează cu clorul compuşi cu gust şi miros neplăcut ( în special fenoli ), se face prin utilizarea clorului sau a compuşilor săi.
2.     În cazul apelor care conţin fenoli ( dar nu şi alţi compuşi organici ce pot da gust specific de baltă ), se utilizează peroxidul de clor în doze alese astfel încît să se împiedice formarea în exces a cloritului de sodiu.
3.     Apa ce trebuie tratată pentru corectarea gustului, culorii şi eliminarea anumitor micropoluanţi, pentru distrugerea viruşilor şi oxidarea materiilor organice la cele cu conţinut de fenoli, se dezinfectează utilizînd ozonul în dozele prescrise. În reţelele de distribuţie, după ozonizare trebuie făcută o clorinare cu doze reduse pentru controlul calităţii apei prin clorul rezidual.
4.    Pentru obţinerea apei potabile reducerea suspensiilor prin decantare trebuie realizată astfel încît să se asigure după filtrare turbidităţi mai mici sau cel mult egale cu 5 NTU (unităţi nefelometrice de turbiditate), conform legislaţiei în vigoare.

Art. 84 Decantoarele
Decantoarele trebuie să asigure în timpul funcţionării atingerea parametrilor proiectaţi, astfel :
a) sistemul de distribuţie a apei brute trebuie să asigure o repartizare uniformă a debitului între diferitele unităţi de decantoare şi păstrarea stării de coeziune a flocoanelor de apă coagulată, prin realizarea unor viteze sufiecient de reduse pentru a nu distruge flocoanele;
b) spaţiul de decantare trebuie să asigure condiţiile de depunere a suspensiilor pînă la limita cerută a apei decantate, asigurînd vitezele cît mai uniforme şi împiedicînd formarea curenţilor de convecţie;
c) sistemul de colecatare a apei decantate trebuie să asigure o prelevare uniformă chiar şi pe timp de îngheţ;
d) spaţiul de sedimentare a nămolului trebuie să asigure acumularea volumului de nămol rezultat între două curăţări, recomandîndu-se decantoarele suspensionale la care evacuarea nămolului se realizează continuu;
e) sistemul de curăţare a nămolului trebuie să asigure evacuarea nămolului cu o concentraţie cît mai mare, fără a produce reamestecarea lui cu apă din decantor, asigurîndu-se o funcţionare complet automată, iar podul raclor trebuie protejat contra îngheţului.

Art.85 Parametrii instalaţiilor de decantare
Pentru realizarea unei exploatări optime a instalaţiilor de decantare trebuie dată importanţă reglării parametrilor determinanţi :
a) viteza de sedimentare a particulelor în suspensie ;  
b) vitezele de circulaţie a apei în secţiunea de decantare ;
c) randamentul instalaţiei reprezentat prin procentul de suspensii reţinute din apa brută.

  Art. 86 Filtre
       Pentru buna funcţionare a filtrelor, operatorul va lua măsurile necesare pentru asigurarea : 
a)    condiţiilor tehnologice şi constructive cerute prin proiect pentru :
1.    calitatea materialului filtrant şi a grosimii stratului ;      
2.    orizontalitatea şi reglajul sistemului de drenaj ;
3.    asigurarea intesităţii de spălare ;
4.    corecta amplasare şi funcţionalitatea clapetelor de admisie şi a dispozitivelor de reglaj ;
5.    etanşietatea armăturilor din instalaţii, în special a vanelor de pe conductele de apă de spălare şi aer ;
     b) coagulării şi decantării prealabile a apei brute care să asigure la intrarea în filtre o turbiditate de cel mult 10 NTU, preferabil 1 - 2 NTU ;    
     c) spălării filtrelor la intervale de timp stabilite în funcţie de :
1.    durata ciclului de filtrare a unei cuve de filtrare, între două spălări ;
2.    numărul total de cuve ;
3.    instalaţiile de spălare ;
     d) respectării tehnologiei de spălare a filtrelor pentru a asigura :
1.    calitatea cerută efluentului ;
2.    productivitatea maximă a instalaţiei ;
3.    consumul minim de apă de spălare şi aer ;
    e) dotării corespunzătoare a laboratorului cu materiale, materii, reactivi şi personal calificat ;

Art. 87  Trepte de dezinfecţie
 Regulile generale după care trebuie să funcţioneze treapta de dezinfectare sunt:
      a) reactivul trebuie introdus acolo unde are eficienţa maximă, fiind recomandată utilizarea a două trepte:
1. treapta I - la intrarea în staţia de tratare (preclorare, preozonare), reactivul şi doza alegîndu-se astfel încât sa nu rezulte compuşi secundari de tip trihalometanilor, cloriţi, cloraţi sau bromaţi, iar dacă aceştia apar concentraţia să fie sub valorile admise;
2. treapta a II-a - totdeauna pe apa limpezită având turbiditatea sub 1 NTU, cu scopul de a reduce concentratia în agenţi patogeni sub limitele prevăzute în normele legale;
     b) tipul şi doza de reactiv vor fi alese în funcţie de tipul de materiale care alcătuiesc reţeaua, astfel încât calitatea apei nu trebuie să se înrăutăţească din cauza reactivului de dezinfectare în exces sau în lipsă. În cazul golirii accidentale sau voite a reţelei trebuie să se ia măsuri de spalare, astfel încât biofilmul ce se poate produce pe peretele interior al conductei să fie inactivat pentru a nu permite dezvoltarea microorganismelor. Alegerea tipului de reactiv şi doza utilizată se face în funcţie de :
1.    calitatea apei brute, în unele cazuri fiind necesară utilizarea unor reactivi complementari ;
2.    temperatura apei ;
3.    pH-ul apei ;
4.    modul şi eficienţa introducerii în apă a reactivului ;
5.    prezenţa unor substanţe ce pot bloca reactivul prin reacţii specifice de oxidare ;
6.    capacitatea de a produce un volum redus de produşi secundari nedoriţi din cauza pericolului pentru sănătatea populaţiei ;
7.    asigurarea unei biostabilităţi a apei furnizate ;
8.    capacitatea de a avea efect remanent la o doză ce nu trebuie să depăşească valoarea maximă ;
9.    prevederea unei trepte de control final al dozei sau al produşilor secundari ;
     c) eficienţa celorlalte trepte de tratare ;
     d) tipul de apă şi protecţia sanitară a acesteia, conţinutul de substanţe organice şi compuşi ai azotului, care pot reacţiona cu reactivul, mărind consumul ;
      e) costul dezinfectării în condiţiile asigurării cerinţelor normate de livrare a apei nu trebuie afectat de preluarea, în treapta de dezinfecţie, a sarcinilor ce trebuie şi pot fi realizate în alte trepte de tratare.


SECŢIUNEA a 4-a  Transportul apei potabile şi /sau industriale

Art.88 Caracteristici Conducte
Conductele ce transportă apa trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii:
a) să asigure debitul proiectat de apă în secţiunea respectivă;
b) să fie etanşe, pentru eficienţa funcţionării şi protecţia spaţiului învecinat;
c) să reziste la toate presiunile de lucru din secţiunea respectivă;
d) să păstreze calitatea apei transportate.

Art.89 Aducţiuni
La aducţiuni se vor realiza amenajările constructive şi dotările cu echipamentele adecvate pentru măsurarea şi înregistrarea debitelor, măsurarea presiunilor şi a sistemului de control şi colectare a datelor utilizînd un sistem de control şi achiziţie de date ( SCADA ).

Art. 90  Determinarea capacităţii de transport a aducţiunii
       (1) În lipsa aparatelor de măsură, determinarea capacităţii de transport a aducţiunii se face prin calcul.
            (2) Determinarea capacităţii aducţiunii prin calcul se face prin stabilirea unor tronsoane de aducţiune care:
    a) au acelaşi diametru ;
    b) se poate măsura presiunea la capetele tronsoanelor ;
    c) se cunoaşte cota topografică a capetelor tronsoanelor ;
    d) nu sunt prevăzute legături pentru alimentarea altor utilizatori ;
          (3) Dacă se cunoaşte diametrul conductei, distanţa între două secţiuni, cotele piezometrice ale secţiunilor de capăt, se poate calcula debitul folosind o relaţie matematică precizată în literatura de specialitate sau pusă la dispoziţie de fabricanţii conductelor.

Art. 91  Determinarea capacităţii de transport prin folosirea rezervoarelor
      În cazul în care aducţiunea nu are în dotare echipament de măsurare pentru presiune sau pentru debit şi nu sunt prevăzute nici amenjările constructive pentru instalarea lor, determinarea debitului se poate realiza prin folosirea rezervoarelor, asigurîndu-se o precizie relativ bună.

Art. 92 Testarea rezistenţei la presiune
     Testarea rezistenţei conductei la presiune se face după metodologia dată în proiect, iar în lipsa acesteia se recomandă folosirea prescripţiilor din SR EN 805:2000.

Art. 93  Inspecţia componentelor de transport
    (1) Toate componentele destinate transportului apei vor fi inspectate cel puţin săptămânal.
    (2) Inspecţia va fi facută, de regulă, de acelaşi personal, pentru a se obişnui cu detaliile şi a putea sesiza diferenţele de la un control la altul. Rezultatul inspecţiei se consemnează într-o fişă de inspecţie al cărei conţinut va fi stabilit în cadrul procedurilor proprii. Ele stau la baza:
a) întocmirii planului de întreţinere şi a executării lucrărilor necesare;
b) executării lucrărilor de reparatie, dacă este cazul;
c) avertizarii populaţiei dacă aspectele semnalate sunt legate de cantitatea de apa (oprirea apei, restrictii de furnizare) sau de calitatea acesteia (măsuri de dezinfectare suplimentară) etc.;
d) luarea măsurilor asupra intervenţiilor neautorizate în zona de protecţie sanitară.
     (3) În timpul inspecţiei se verifică:
a) starea ventilelor de aerisire: integritate, stare de funcţionare, prezenţa apei în cămin, anunţându-se echipa de intervenţie pentru scoaterea apei din cămin şi eliminarea cauzelor care au provocat inundarea, starea vopselei etc.;
b) supratraversările : starea structurii de rezistenţă, tendinţa rîului de erodare a malurilor, suprafeţelor vopsite, starea ventilelor de aerisire, starea căii de acces, starea termoizolaţiei/ hidroizolaţiei etc
c) starea suprafeţei de teren asigurată ca zona de protecţie sanitară: depozite de deşeuri necontrolate, folosirea substanţelor nepermise, utilizarea apei în mod fraudulos, existenţa mijloacelor de reperare a conductei, tendinţa de lunecare a terenului etc.;
 d) mijloacele de combatere a loviturii de berbec : starea construcţiei, starea mecanismelor de lucru ( recipient hidrofor, valoare presiune, stare vane de reglare, închiderea de protecţie etc. ) ;
 e) starea altor mijloace de asigurare a funcţionării ;
 f) starea staţiei suplimentare de dezinfectare de pe traseu, dacă există ; în staţie se va intra numai pe baza unei autorizaţii de acces emise în acest sens ;
 g) verificarea stării mijloacelor prin care sunt prelevate probe de apă în vederea controlului asupra calităţii. Probele de apă potabilă vor fi luate numai de personal special instruit, iar probele vor fi centralizate şi, pe baza lor, se va realiza raportul anual asupra calităţii apei, conform prevederilor legale în vigoare.

Art.94  Fişa de măsurare a parametrilor de funcţionare

Când există mijloace de măsurare a parametrilor de funcţionare, valorile acestora vor fi notate în fişă, iar persoana în a cărei grijă intră supravegherea tehnologică a sistemului va verifica dacă s-a redus capacitatea de transport, calitatea apei şi eventual va solicita cercetări mai amănunţite.

Art.95 Aducţiuni lungi
Pentru aducţiunile lungi (15 - 150 km), se recomandă implicarea în supravegherea aducţiunilor a unui personal angajat care să locuiască în zonă pentru a evita deplasările lungi ; în caz contrar, vor fi puse la dispoziţie mijloace de transport. În cazuri speciale vor fi prevăzute cantoane de exploatare şi personal permanent.

Art.96 Lucrările de întreţinere la aducţiuni
Lucrările de întreţinere la aductiuni se fac punctual, ca urmare a rezultatului inspecţiei sau după un plan anual de întreţinere, astfel:
a) se verifică şi se corectează funcţionalitatea tuturor armăturilor, căminelor: semestrial;
b) se curaţă şi se înierbează zonele de protecţie sanitară: anual;
c) se etanşează vanele, se reface scara, capacul, se vopsesc elementele metalice din cămine, supratraversari, elemente de semnalizare: anual;
d) se verifică subtraversările de drumuri naţionale şi căi ferate: săptămânal;
e) se verifică stabilitatea pământului pe traseu şi eventualele tasări: lunar;
f) se verifică pierderile de apă pe tronsoane;
g) se detectează eventuale branşări neautorizate: lunar;
h) se refac sistemele de marcare/semnalizare a aducţiunii: anual;
i) se spală tronsoanele unde apar probleme (oxid de fier, dezvoltări biologice etc.): după caz.

Art. 97 Termenul de inspecţie
     Lucrările de aducţiune cu canale sau galerii specifice transportului apei brute vor fi inspectate şi se vor efectua lucrări de întreţinere, în special înaintea sezonului friguros şi după acesta; înainte, pentru curăţare, eliminarea depunerilor, refacerea sistemului de protecţie, montarea elementelor de protecţie, şi după, pentru refacerea taluzurilor în urma efectului gheţii, verificarea modului de funcţionare, eliminarea vegetaţiei care împiedică o bună scurgere etc.

Art. 98 Auditul se specialitate
     Pentru cunoaşterea performanţelor funcţionale ale aducţiunii şi reţelei, periodic, se va face verificarea presiunilor, a pierderilor de apă, iar în cazuri mai complexe, un audit de specialitate cu personalul atestat.

Art.99 Evaluarea generală a eficienţei sistemului
    (1) În funcţie de întindere şi importanţă, sistemul de transport al apei trebuie continuu supravegheat, pentru a asigura debitul sau debitul şi presiunea în secţiunea de control.
    (2) Aducţiunea trebuie verificată prin debitul cu care alimentează rezervorul, măsurându-se local debitul şi presiunea în secţiunile de control, şi prin compararea valorilor obţinute cu valorile din schema generală de funcţionare a sistemului.
    (3) Pentru realizarea unui bilanţ al apei şi pentru a avea o evaluare generală a eficienţei sistemului, se va determina mărimea pierderii de apă din sistem, prin măsurarea simultană a debitelor sau ca valori medii pe perioade de timp, cu ajutorul contoarelor de apă, pe tronsoane.
    (4) Pentru determinarea liniei piezometrice în lungul sistemului se vor face măsurători ale presiunii în secţiunile de control ale sistemului care se vor compara cu datele de calcul pentru punerea în evidenţă a unor disfuncţionalităţi pe conducta de aducţiune.

Art.100 Pierderile de apă admisibile
  Pierderile de apă admisibile pentru o aducţiune trebuie să se situeze la valori sub 5% din cantitatea de apă intrată în sistem.

SECŢIUNEA a 5-a  Înmagazinarea apei

Art. 101 Construcţiile pentru înmagazinarea apei
     (1) Construcţiile pentru înmagazinarea apei au, în principal, rolul de acumulare a apei pentru compensarea variaţiilor orare de debit furnizat, rezervă pentru stingerea incendiilor şi alimentarea reţelei în situaţia unor indisponibilităţi apărute la captare sau a conductei de aducţiune.
          (2) În unele cazuri, construcţiile pentru înmagazinarea apei pot îndeplini şi funcţii de rupere a presiunii, asigurarea unui timp suficient de contact între reactivi şi apă pentru realizarea unei dezinfectări în bune condiţii, înmagazinarea apei pentru spălatul filtrelor etc.
     (3) În cazul în care apa este înmagazinată şi stocată într-o construcţie care cuprinde mai mult de un singur compartiment şi fiecare compartiment are intrare şi ieşire proprie, iar compartimentele nu sunt conectate hidraulic între ele, construcţia constituie rezervor de înmagazinare separat, iar în cazul în care compartimentele sunt conectate hidraulic, construcţia constituie rezervor de înmagazinare individual.

  Art. 102 Calitatea apei în rezervor
    (1) În rezervorul de înmagazinare apă trebuie să fie sanogenă şi curată, să fie lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe care, prin număr ori concentraţie, pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană şi să îndeplinească cerinţele minime prevăzute de  legislaţia în vigoare.
   (2) Apa potabilă este considerată sanogenă şi curată dacă în proba prelevată la ieşirea din rezervorul de înmagazinare valorile pentru parametrii bacterii coliforme, E.coli şi streptococi fecali sunt cele prevăzute în legislaţia specifică şi dacă rezultatele determinărilor pentru bacteriile coliforme arată absenţa acestora în 95% din probele prelevate, pe durata unui an calendaristic.

Art. 103 Obligaţiile operatorului cu privire la apa înmagazinată
(1)    Operatorul serviciului de alimentare cu apă trebuie să asigure:
a.    prelevarea şi analizarea săptămânală a unei probe de apă de la ieşirea din fiecare rezervor de înmagazinare în funcţiune, pentru a verifica conformarea cu valorile parametrilor: bacterii coliforme totale, E. coli, streptococi fecali, număr de colonii la 22 grade C şi la 37 grade C, turbiditate şi dezinfectantul rezidual.
b.    un disponibil de apă potabilă înmagazinată care să acopere minimul necesar pentru o perioadă de 12 ore de întrerupere a prelucrării şi livrării în staţiile de tratare ;    
c.    rezervoarele de înmagazinare trebuie să aibă posibilitatea de evacuare a apei de spălare şi să aibă un sistem de acces pentru recoltarea de probe de apă ;
d.    spălarea, curăţarea şi dezinfecţia rezervoarelor de înmagazinare sunt obligatorii şi trebuie realizate periodic şi ori de cîte ori este necesar, iar materialele şi substanţele de curăţare şi dezinfecţie trebuie să aibă aviz sanitar de folosire.
e.    rezervoarele de înmagazinare a apei vor fi exploatate şi întreţinute astfel încît să nu permită o contaminare din exterior ;
f.    materialele de construcţie, inclusiv vopselele, substanţele de impermeabilizare etc, a instalaţiilor de tratare a apei pentru potabilizare şi rezervoarele de înmagazinare a apei trebuie să aibă aviz sanitar de folosire în acest scop;
g.    vana pentru rezerva intangibilă de incendiu trebuie să fie sigilată în poziţia închis şi se poate deschide numai la dispoziţia organelor de pază contra incendiilor ;
h.    personalul de operare va urmări starea rezervoarelor de înmagazinare, izolaţia termică, aerisirea, căile de acces, pierderile de apă etc şi va consemna nivelul apei în rezervor, temperatura apei şi debitul vehiculat ;
i.    protecţia calităţii apei în reţelele de apă, prin respectarea timpilor maximi de stagnare a apei în rezervoarele de înmagazinare, şi o va certifica prin buletine de analiză a apei, efectuate la intervalele maxime impuse prin avize, de organele de sănătate publică abilitate. Efectuarea analizelor la sursă şi în reţele se va efectua, după luarea măsurilor de spălare şi dezinfecţie necesare, ori decîte ori intervin lucrări de înlăturare a avariilor.


SECŢIUNEA a 6-a Distribuţia apei potabile

Art.104  Accesul la serviciu
(1)    Operatorul trebuia să asigure condiţiile necesare accesului nediscriminatoriu al
tuturor membrilor comunităţii la serviciul de alimentare cu apă.
(2) Dreptul de acces nediscriminatoriu şi de utilizare a serviciului este garantat tuturor utilizatorilor, în condiţii contractuale şi cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului şi a programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare.

Art.105  Delimitarea dintre reţeaua publică şi reţeaua interioară
(1) Delimitarea dintre reţeaua publica de alimentare cu apă şi reţeaua interioară de distribuţie aparţinând utilizatorului este căminul de branşament.
(2) Părţile componente ale unui branşament sunt:
    a) o construcţie numită cămin de apometru (de branşament), plasată pe domeniul public sau privat, folosită pentru controlul şi întreţinerea branşamentului, fiind vizibilă şi accesibilă care adăposteşte contorul de branşament, cu montajul aferent acestuia;
b) priza de apă reprezentând punctul de racordare la reţeaua de distribuţie a apei;
c) o conductă de branşament care se leagă la reţeaua publică de distribuţie;
d) armătura (vana) de concesie;
e) contorul de branşament care asigură măsurarea debitului de apă furnizată;
        f) armătura (vana) de închidere.
         (3)Delimitarea dintre reţeaua publică de alimentare cu apă şi reţeaua interioară de distribuţie aparţinând utilizatorului o constituie:
o    căminul de branşament, respectiv contorul de branşament, care este ultima componentă a reţelei publice de distribuţie;
o    vana de concesie, în cazul în care branşamentul nu este contorizat iar vana este montată la o distanţă de max. 1-2 m de limita de proprietate.
o    limita de proprietate a imobilului, în cazul în care branşamentul nu este prevăzut cu vană de concesie sau dacă aceasta este montată la o distanţă mai mare de 1-2 m de limita de proprietate, în interiorul proprietăţii.
 (4) Branşamentul până la contor, inclusiv căminul de branşament şi contorul, aparţine reţelei publice de distribuţie a apei, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia.
(5) Căminul de branşament se amplasează cât mai aproape de limita de proprietate, de regulă la 1-2 m în interiorul acesteia. În funcţie de situaţia concretă din teren (lipsa spaţiu, condiţii pozare branşament, etc.), se poate stabili şi un alt amplasament care se va preciza prin avizul definitiv al operatorului.

Art.106  Condiţii de branşare
(1) Toţi utilizatorii care au instalaţii de utilizare a apei ce se pot conecta din punct de vedere tehnic direct la sistemul public de alimentare cu apă vor avea acces de branşare la reţelele sistemului de alimentare cu apă în condiţiile legii şi ale prezentului regulament.
(2)    Un utilizator trebuie să aibă, de regulă, un singur branşament de apă, mai multe branşamente admiţându-se în cazuri speciale.
(3)    Are calitatea de utilizator individual al servicului de alimenatare cu apă orice persoană fizică sau juridică ce deţine, în calitate de proprietar sau cu drept de folosinţă  dat de proprietar, un imobil având branşament propriu de apă potabilă şi care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare încheiat în nume propriu.
(4)    Sunt consideraţi utilizatori individuali ai serviciului de alimentare cu apă si persoanele fizice sau juridice care nu au branşament propriu de apă, dacă există condiţii tehnice pentru delimitarea / separarea instalaţiilor, pentru individualizarea consumurilor şi pentru încheierea contractului de furnizare / prestare a serviciului in nume propriu.
(5)    Se poate admite realizarea separării şi contorizării consumului mai multor utilizatori pe acelaşi branşament, la nivelul limitei de proprietate. Costurile pentru întocmirea documentaţiei, obţinerea avizelor şi a aprobărilor legale, precum şi cele ocazionate de executarea lucrării, de întreţinere a contorului şi de facturare separată vor fi suportate de utilizatori, operatorul având obligaţia montării unui singur contor de branşament.
(6)    Condiţii minime necesare pentru executarea separărilor tehnice la branşamentele de apă :
•    Imobilul să fie maxim P+2;
•    Branşamentul să fie de minim 1”;
•    Branşamentul să nu fie din plumb;
•    Proprietarii apartamentelor să nu fie constituiţi legal în asociaţie de proprietari/locatari;
•    Căminul de branşament să fie amplasat pe domeniul public;
•    Pe un branşament se pot executa maxim 8 separări dacă diametru branşamentului permite din punct de vedere tehnic acest lucru;
•    În cazul în care căminul de branşament nu poate fi amplasat pe domeniul public se va amplasa şi pe domeniul privat cu respectarea condiţiilor tehnice, toate costurile urmând a fi suportate de către utilizatorul care solicită separarea tehnică.

(7)    Separările tehnice se vor executa numai după ce solicitantul ( utilizatorul ) îşi va separa reţeaua privată de restul consumatorilor din codominium.
(8)    Separările tehnice se vor executa şi pentru agenţii economici care au spaţii comerciale sau administrative în cadrul asociaţiilor. Toate costurile privind separarea se vor suporta de agentul economic care îl solicită.


Art.107. Branşarea

(1)    Orice utilizator, persoană fizică sau juridică, care doreşte să fie alimentat cu apă potabilă trebuie să depună la Operator o cerere de branşare şi utilizare a apei potabile din reţeaua de distribuţie a sistemului public de alimentare cu apă.
(2)    Branşarea tuturor utilizatorilor de apă, persoane fizice sau juridice, la reţelele de alimentare cu apă se poate face doar pe baza avizului definitiv eliberat de SC Compania de Apă Arad SA la cererea utilizatorului, pe baza proiectului de execuţie elaborat de proiectanţii agreaţi de operator.
(3)    Persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în incinte şi clădiri comune, indiferent de destinaţia acestora, au obligaţia să fie branşate la reţeaua de apă prin branşament individual contorizat. În acest sens au obligaţia de a depune la Operator cererea de branşare, cu respectarea condiţiilor de mai jos.
(4)    Eliberarea avizului se realizează în două faze, şi anume :
a)    Avizul de branşare de principiu – eliberat în vederea obţinerii autorizaţiei de construire – cuprinde datele generale privind posibilitatile şi condiţiile de branşare a utilizatorului, date ce vor sta la baza întocmirii documentaţiilor de către un proiectant autorizat;
1.    Documentaţia anexată în vederea eliberării avizului de principiu va conţine :
•    Cererea scrisă în vederea eliberării avizului de principiu;
•    Memoriu tehnic privind date despre imobilul ce urmează a fi branşat;
•    Copie după extrasul CF al imobilului ce urmează a fi branşat;
•    Planul de situaţie, scara 1:500 ( 3 exemplare ) un exemplar se va restitui prin avizul de principiu;
•    Actul de proprietate sau o împuternicire dată de proprietar;
•    Planul reţelelor în incintă;
•    Planul de încadrare în zonă;
•    Breviar de calcul al debitului de apă potabilă furnizată;
•    Chestionar pentru aviz de principiu;
2.    Avizul de principiu se eliberează contra cost, în termen de maxim 30 de zile calendaristice în condiţiile respectării legislaţiei în vigoare şi în conformitate cu regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Tehnico – Economic (CTE) al S.C. Compania de Apă Arad S.A..
3.    Prin avizul de principiu se va indica de către operator soluţia de proiectare, care va cuprinde umătoarele : punctul de branşare, parametrii hidraulici, diametrul nominal al branşamentului, poziţia căminului de branşament, adâncimea de pozare şi lungimea branşamentului.
b)    avizul de branşare definitiv – prin care se însuşesc soluţiile tehnice adoptate de proiectant prin detaliile de execuţie.
1.    În baza informaţiilor avizului de principiu proiectantul va întocmi documentaţiile necesare în vederea obţinerii Autorizaţiei de Construire şi va întocmi proiectul tehnic. În mod obligatoriu în cadrul obţinerii Autorizaţiei de Construire se va obţine avizul definitiv ( avizul tehnic ) emis de către S.C. Compania de Apă Arad S.A.
2.    Documentaţia necesară pentru obţinerea avizului definitiv va conţine :
•    Cererea scrisă în vederea obţinerii avizului definitiv;
•    Memoriu general privind perioada de execuţie planificată;
•    Copie după aviz de principiu;
•    Copie după certificate de urbanism;
•    Fişa tehnică completată de proiectant ( 2 exemplare );
3.    Avizul definitiv se eliberează contra cost, în termen de de maxim 30 de zile calendaristice în condiţiile respectării legislaţiei în vigoare, pe baza avizului de principiu şi în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Tehnico – Economic al S.C. Compania de Apă S.A.
Art. 108  Executarea lucrărilor de branşare
(1) Executarea branşamentelor de apă se va face dupa obţinerea autorizaţiei de construire eliberate de autoritatea administraţiei publice locale, autorizaţie care va avea la bază avizul definitiv al operatorului, şi a certificatului de urbanism.
(2) Contractarea execuţiei lucrărilor de branşamente de apă este în sarcina solicitantului.
(3) Pentru execuţia unui branşament de apă, solicitantul încheie un contract de lucrări cu unul din constructorii agreaţi de S.C. Compania de Apă Arad S.A, lucrările de execuţie a branşamentului executîndu-se exclusiv pe baza unui proiect tehnic care s-a întocmit în conformitate cu etapele descrise la art. 107.
(4) Pentru fiecare branşament de apă ce se execută se întocmeste Cartea tehnică a branşamentului, care va cuprinde fişa de date tehnice a lucrărilor, prin grija constructorului agreat de operator.
(5) Punerea în funcţiune a branşamentului de apă se face exclusiv, după  recepţia acestuia, de către operator prin reprezentanţii săi, după efectuarea probelor de presiune şi etanşeitate, întocmindu-se un proces verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor.
(6) Înscrierea branşamentelor de apă executate şi recepţionate în proprietatea publică a autorităţilor publice se face prin grija operatorului în baza Actului de Donaţie semnat de solicitant pe de o parte, în calitate de Donator, şi reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale, în calitate de Donatar.
(7) Contractul de furnizare se încheie între solicitant şi operator după recepţionarea branşamentului, solicitantul va prezenta operatorului următoarele acte : copie CI / BI, Certificat de Înregistrare Fiscală, copie Cerere luare în evidenţă, copie Aviz Tehnic, Act de donaţie completat şi semnat, Fişa cu date tehnice a lucrărilor, copie Proces verbal de recepţie. Operatorul îsi rezervă dreptul de a nu semna contractul de furnizare dacă nu se respectă în totalitate prevederile prezentului regulament.
(8) Contorul de branşament ( aparatul de măsurare a cantităţii de apă consumată ) se montează în instalaţie şi se sigilează, exclusiv de către operator după semnarea contractului de furnizare, în baza unei cereri de montare depusă de solicitant la sediul operatorului.
(9) În momentul încetării contractului, branşamentul va fi închis şi contorul aferent acestuia va fi ridicat.
(10) În cazul schimbării titularului de contract, indiferet de cauză, noul utilizator este substituit celui anterior, fără alte cheltuieli în afara celor legale, dacă este cazul, de redeschiderea branşamentului, în cazul în care se păstreaza condiţiile pentru care a fost eliberat avizul de branşare.
(11) Fostul utilizator rămâne răspunzator faţă de operator pentru toate sumele datorate în virtutea contractului încheiat cu acesta.

Art.109  Bransamente provizorii
(1) Contractele de furnizare pe durată determinată (pentru antreprize de construcţii, târguri, etc.) pot fi acceptate cu titlu excepţional, pentru o durată limitată, sub rezerva de a nu cauza nici un inconvenient pentru furnizarea apei către populaţie.
(2) Operatorul serviciului poate condiţiona realizarea de branşamente provizorii pentru contractele temporare de vărsarea unui depozit de garanţie, care urmează să fie fixat pentru fiecare caz.
(3) În cazul în care, datorită caracterului temporar al necesităţilor de apă, amenajarea unei prize de reţea nu este justificată, un utilizator poate fi autorizat să ia apă de la gurile de spălare (hidranţi), prin intermediul unui cuplaj special instalat de către operator, cuplaj dotat şi cu apometru de măsurare a consumului.
(4) Cheltuielile de instalare a acestor branşamente şi prize temporare revin în sarcina utilizatorului.

Art.110 Alte prevederi referitoare la bransamente
(1)    Se admite montarea contoarelor de branşament şi în clădiri, în general în subsoluri, cât mai aproape de limita de proprietate cu condiţia asigurării de către utilizator a securităţii în funcţionare şi a aceesului operatorului, stabilindu-se în acest sens clauze contractuale care să definească drepturile şi îndatoririle fiecarei părţi în acestă situaţie.
(2)    Darea în funcţiune a bransamentului de apă şi/sau conductei de distribuţie se va face după efectuarea probelor de presiune si recepţionarea lucrărilor Punerea în funcţiune a branşamentului se va face după încheierea contractului de furnizare/utilizare între operator şi utilizator, în termenul prevăzut în contract
(3)    Realizarea de branşamente fără avizul operatorului este considerată clandestină şi atrage, conform legislaţiei în vigoare, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională, administrativă sau penală, după caz, atât pentru solicitant cât şi pentru executantul lucrării. In acest caz operatorul va proceda la desfiinţarea de urgenţă a lucrărilor executate fără respectarea prevederilor legale. Utilizatorul nebenificind de dreptul de a fi somat sau notificat în prealabil
(4)    Recepţia şi preluarea branşamentului ca mijloc fix se realizează conform legislaţiei în vigoare.
(5)    Intreţinerea, reparaţiile şi înlocuirea totală sau parţială a branşamentului aparţinând sistemului, precum şi a căminului de branşament sunt în sarcina operatorului.
(6)    Cheltuielile pentru executarea branşamentului, inclusiv a căminului de apometru, revin autorităţilor administraţiei publice locale. Execuţia lucrărilor se realizează prin grija operatorului, în limita fondului alocat de autorităţile publice locale, judeţene sau asociaţile de dezvoltare intercomunitară, iar modalităţile de decontare vor fi stabilite prin contractul de delegare a gestiunii.

Art.111  Lucrările de întreţinere la reţeaua de distribuţie
   Lucrările de întreţinere la reţeaua de distribuţie constau în:
a) verificarea stării şi integritatea hidranţilor şi remedierea imediată a deficienţelor: capacele de protecţie, pierderea de apă, intervenţia neautorizată, blocarea hidranţilor, existenţa inscripţiilor de marcaj, eventual starea de funcţionare prin deschiderea hidrantului pentru o perioadă scurtă de timp: săptămânal;
b) verificarea stării căminelor de vane: existenţa capacelor, starea capacelor de cămin şi înlocuirea imediată cu capace mai sigure, starea interioară a căminului (are apă, are deşeuri, are legături neautorizate, construcţia este intreagă, dacă scara nu este corodată, piesele metalice sunt vopsite etc.);
c) verificarea căminelor de branşament: integritate, starea contorului de apă, funcţionarea şi eventual citirea contorului, prezenţa apei în cămin (se anunţă echipa de intervenţie pentru scoaterea apei din cămin şi eliminarea cauzelor care au provocat inundarea), tendinţele de distrugere etc. dacă defecţiunea a apărut în reţeaua publică;
d) montarea indicatoarelor rutiere şi a celor luminoase de avertizare a pericolelor în zona în care capacele ce se găsesc pe calea rutieră sunt lipsă/defecte, după caz;
e) operatorul va verifica lunar la notificarea prealabilă a autorităţii publice locale ca după refacerea căii de circulaţie executată conform programului de execuţie lucrări comunicat anual (înainte de aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorului )capacele să fie la cota noii căi de rulare; neregulile semnalate sau constatate vor fi raportate autorităţii publice locale în vederea alocării fondurilor necesare executării lucrărilor de ridicare la cotă a capacelor. Operatorul nu poate fi ţinut a executa aceste lucrări în situaţia în care autoritatea locală interesată nu alocă fonduri suficiente executării lucrărilor şi dacă rutele ce trebuiesc verificate de operator nu fac parte din programul anual comunicat.
f) curăţarea căminelor, evacuarea apei, repararea căminului, vopsirea părţilor metalice;
g) verificarea funcţionării vanelor, vanelor de reglare a presiunii şi ventilelor de aerisire;
h) controlul pierderilor de apă; integral, la cel puţin 2 ani pentru reţelele de distribuţie;
i) depistarea branşamentelor fraudulos executate: semestrial;
j) înlocuirea contoarelor de apă defecte, care funcţionează în afara clasei de precizie sau pentru verificarea metrologică periodică;
k) asigurarea stării normale de funcţionare a nodurilor în care se prelevează probe pentru urmărirea calităţii apei, de către personalul propriu sau de către organele sanitare: lunar;
l)spălarea tronsoanelor unde viteza de curgere este mică, ca urmare a reducerii consumului: lunar sau la intervale ce se decid în funcţie de indicaţiile organelor sanitare de inspecţie, sau acolo unde se semnaleaza probe bacteriologice proaste (lipsa clorului, prezenta bacteriilor etc.);
m)verificarea debitului şi presiunii la branşamentul utilizatorului, în secţiuni caracteristice;
n) aerisirea tronsoanelor cu defecţiuni de funcţionare cunoscute; săptămânal.

Art.112 Lista supravegherii prioritare
Toate caracteristicile importante, de natura să schimbe elementele de siguranţă a functionării, vor fi sistematizate şi vor fi introduse în lista supravegherii prioritare sau chiar în cartea construcţiei.

Art.113 Poziţionarea faţă de calea de circulaţie
  Elementele constructive ale sistemului vor fi poziţionate fată de calea de circulaţie, în sistemul naţional de referinţă şi vor fi pregătite pentru sistemul GIS.

Art.114 Denivelarea capacelor caminelor
(1)    In cazul capacelor caminelor, daca denivelarea depaseste 1 cm, se trece la refacerea alinierii capacului prin grija operatorului in limita fondurilor puse la dispozitie de autoritatea publica locala
(2)    O procedura similara se va aplica in cazul corectarii cotelor cutiei de protectie a capatului de sus a tijei de manevra a vanelor ingropate in pamant.

Art.115  Spălarea şi dezinfectarea reţelei
(1)    Atunci când instrucţiunile o prevăd, când organele sanitare decid sau după un accident care a avut implicaţii asupra calităţii apei, se face spălarea, spălarea şi dezinfectarea sau numai dezinfectarea unor tronsoane din reţea sau a întregii reţele.
(2)    Viteza apei utilizate la spălare trebuie să fie de minimum 1,5 m/s.
(3)    Dezinfectarea se face cu apă clorata cu circa 30 mg Cl/mc care se introduce prin pompare printr-un hidrant pînă se umple, păstrându-se plină minimum 24 de ore după care se goleşte şi se spală munimum 1 oră cu apă pînă când analiza de apă rezultată este bună iar unitatea sanitară dă aviz de punere în funcţiune a circuitului.
(4)    Pentru siguranţa, populaţia trebuie avertizată şi anunţată când la branşament, apa nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate.
(5)    Spălarea şi dezinfectarea  se începe cu tronsoanele din amonte pentru a  putea fi date în funcţiune, iar personalul de intervenţie va fi instruit şi dotat cu mască de protecţie contra scăpărilor de clor.
(6)    Cu ocazia spălării se verifică şi etanşeitatea vanelor, iar cele defecte se vor înlocui.
   
Art.116. Pierderile de apă în reţea
(1) Pierderile de apă în reţea se considera ca fiind normale dacă au valori sub 15% din cantitatea totală intrată în sistemul de distribuţie.
    (2) Lucrările de reabilitare sau modernizare, după caz, se fac obligatoriu, în cazul în care pierderea generală de apă (de la captarea la utilizator) este mai mare de 20%.

Art.117. Reparaţiile
Reparaţiile se vor face în concordanţă cu procedura de lucru în funcţie de:
a) tipul de material;
b) tehnica de lucru propusă şi stabilită prin procedură;
c) timpul maxim posibil pentru oprirea apei;
d) posibilităţile şi consecinţele izolării tronsonului avariat;
e) asigurarea cu apă a obiectivelor prioritare (spitale, şcoli, agenţi economici la care întreruperea apei poate fi gravă);
    f) utilajele ce pot fi aduse pe amplasament depinzând de condiţiile meteorologice şi de starea vremii, de amplasament, de mărimea avariei etc.;
g) existenţa avizului Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă sau serviciului comunitar pentru situaţii de urgenţă, inclusiv a organelor de poliţie, dacă se perturbă traficul în zonă;
h) existenţa unei autorizaţii de construire, conform prevederilor legale.

Art.118. Reparaţii tuburi azbociment
    Cu ocazia oricărei reparaţii, tuburile de azbociment vor fi înlocuite obligatoriu, fiind interzisă repararea acestora sau menţinerea lor in circuit.

Art. 119. Golirea conductei
(1)    În caz de golire a conductei, trebuie acordată o atenţie sporită modului de evacuare a apei, pentru a nu se produce vacuum pe conductă ceea ce poate face posibilă aspirarea apei murdare din exteriorul acesteia şi apariţia pericolului apariţiei unei îmbolnăviri la utilizator.
(2)    Pentru a evita formarea vacuumului, prima armatură care se deschide va fi hidrantul situat la cota cea mai înaltă de pe traseul implicat, iar acesta va rămane deschis până la reumplerea conductei cu apă.
(3)    Dacă fenomenul de vacuum pe conductă se produce în mod curent pe un tronson oarecare vor fi luate măsuri de intercalare a unor ventile de aerisire adecvate ( ca poziţie şi capacitate ).

Art.120 Hidranţii avariaţi
     Hidranţii avariaţi trebuie înlocuiţi cu alţi hidranţi, încercaţi pe bancul de probă întrucât produc o pierdere mare de apă. Pentru hidranţii montaţi pe artere, dar fără vană de izolare, se va analiza soluţia introducerii unei vane de izolare, chiar dacă este o vană amplasată direct în pământ.

Art. 121 Vane speciale de control automat
(1)    În cadrul lucrărilor de reparaţii se poate include şi operaţiunea de introducere de vane speciale de control automat ( limitare ) a presiunii în reţea pentru reducerea presiunii în perioada de noapte, având drept scop reducerea pierderilor de apă din reţea.
(2)    Utilizarea metodei nu înlocuieste soluţia de montare a pompelor cu turaţie variabilă.

Art. 122 Branşamente noi
    Pentru realizarea branşamentelor noi se recomandă folosirea unui procedeu care să permită realizarea acestuia fără oprirea apei în conductă.

Art. 123. Documentele lucrărilor de reparaţii
    Toate lucrările de reparaţii se vor încheia prin realizarea a două operaţiuni:
a) elaborarea unui document care să cuprindă operaţiunile efectuate, acesta intrând în documentaţia tehnică a cărţii de construcţii la capitolul reţea sau aductiune, după caz;
b) întocmirea unei calculaţii a costurilor lucrării care va fi păstrată în documentaţia de referinţă a tronsonului respectiv de reţea.


Art.124  Verificarea recipientului de rezervor
      La termenul legal se verifică recipientul de hidrofor, fie că este recipient de hidrofor propriu-zis sau recipient de combatere a loviturii de berbec ori recipient pentru asigurarea amorsării pompelor, repararea acestuia făcându-se în condiţiile stabilite de proiectant şi normele ISCIR.
Art. 125  Transmiterea informaţiilor în timp real
(1) Pentru realizarea unei exploatări eficiente a reţelei de distribuţie a apei, este necesară dezvoltarea unui sistem care sa permită transmiterea informaţiilor în timp real din sistem şi interpretarea lor pentru a putea lua deciziile necesare sau parametrii să fie reglaţi prin intermediul unui sistem de automatizare.
(2) Principalele marimi controlate trebuie să fie:
a) starea de funcţionare/rezerva/avarie a pompelor;
b) starea închis/deschis a vanelor;
c) nivelul/volumul apei în rezervor;
d) presiunea apei în reţeaua de distribuţie, în noduri reprezentative (noduri unde o variaţie a presiunii se face cu o modificare importantă a debitului) etc.

Art.126. Dispeceratul
(1)    Pentru eficientizarea activităţii, operatorul trebuie să aibă un dispecerat prin care se va coordona întreaga activitate de operare şi va fi asigurată corelarea informaţiilor date de aparatele de măsurăă, cu lucrările de intervenţie în reţea şi cu sesizările făcute de utilizatori.
(2)    Dispecerul central trebuie să fie asigurat cu un sistem de primire a informaţiilor, asistat de un program de calculator performant şi dublat de un sistem informatic ce poate asigura introducerea sistematică a datelor într-o baza de date, să poată fi uşor exploatate pentru informaţii curente sau pentru realizarea de statistici trimestriale, anuale etc.
(3)    În cadrul dispeceratului trebuie să se poata depista problemele legate de distribuţia apei, prin compararea datelor măsurate cu cele date prin proiect sau din perioada anterioară de exploatare, realizându-se un control mai riguros îin zona, astfel încât să se poată măsura volumul de apă cerut de utilizatori şi identifică zonele cu pierderi mari de apă.

Art.127. Măsurarea debitului
(1)    Măsurarea debitelor pe reţeaua de distribuţie se poate face prin montarea, pe conducta de plecare a apei din rezervor, a unui debimetru sau contor de apă, putându-se folosi un debimetru portabil.
(2)    În lipsa contorului, se poate face o determinare a debitului mediu pe un interval relativ mare de timp, pentru a reduce influenţa decalajelor între citirea contoarelor de branşament, dacă toate branşamentele sunt contorizate.
(3)    În toate cazurile trebuie să se determine pierderile de apă pe reţele.

Art.128. Studii specializate
(1)    În cazul unor reţele mari, periodic, se fac studii specializate, prin care să se determine comportarea reţelei faţă de calitatea şi cantitatea de apă introdusă în reţea, precum şi stabilitatea biologică a apei în condiţii reale.
(2)    Rezultatele studiului vor fi folosite la luarea unor decizii privind reabilitatea reţelei, creşterea nivelului de tratare prin introducerea unor trepte suplimentare în schema de tratare a apei sau creşterea calităţii apei introduse în reţea, concomitent cu reabilitarea reţelei.
Art.129  Proba de presiune
       Proba de presiune se face după o metodologie similară cu cea utilizată la aducţiuni.

Art.130  Monitorizarea pierderilor de apă
       Pentru eficientizarea activităţii de distribuţie a apei, se va da o atenţie deosebită monitorizării şi reducerii pierderilor de apă, mai ales în cazul utilizării unei surse de apă sărace, dacă solul este sensibil la înmuiere sau, dacă apa este adusă cu un efort energetic mare ( peste 0,5 kwh/mc ).

Art.131 Analiza costurilor reducerilor pierderilor de apă
     La analizarea costurilor lucrărilor necesare reducerilor pierderilor de apă se va face comparaţia cu costul unui sistem paralel sau suplimentar celui existent, prin care să fie adusă cantitatea de apă pierdută.

Art.132  Strategia controlului pierderilor de apă
       Strategia pierderilor de apă se structureaza în urmatoarele etape :
a)    realizarea unui audit pentru stabilirea stadiului pierderilor;
b)    organizarea controlului şi analiza sitematică a pierderilor;
c)    dotarea cu echipamente pentru detectarea pierderilor;
d)    organizarea sistemului de remediere a defecţiunilor constatate;
e)    evaluarea continuă şi controlarea efortului pentru estimarea pierderilor;
f)    stabilirea limitei din punct de vedere tehnic şi economic trebuie facută până la remedierea defecţiunilor.
Art.133 Micşorarea pierderilor de apă
    La reţelele alimentate gravitaţional reducerea presiunii în reţea, pentru micşorarea pierderilor de apă prin neetanseităţi, se poate face prin :
a)    montarea pe conductă, în poziţie convenabilă, a unor vane reductoare de presiune, care să asigure o presiune prestabilită în zona de aval de secţiune;
b)    manevrarea zilnică a vanelor normale, cu precauţia necesară pentru a nu se forma vacuum ca urmare a închiderii bruşte a acestora;
c)    prin folosirea rezultatelor sistemului de monitorizare a presiunilor şi adoptarea de măsuri similare ( reglare de vane ) în secţiuni depărtate de secţiunea controlată.

Art.134  Reducerea presiunii în reţea
        În cazul reţelelor alimentate prin pompare, reducerea presiunii în reţtea se poate face :
a)    prin modificarea debitului în cazul pompelor cu turatie variabilă, referinţa fiind luată de la nodul de reţea sensibil la modificarea debitului;
b)    prin scoaterea sau introducerea în funcţiune a pompelor cu turaţie constantă, pe baza experienţei de exploatare, având în vedere un consum zilnic aproape constant;
c)    prin alegerea unor diametre ale conductelor astfel încât,la modificarea presiunii, ritmul de scădere să se propage cât mai uniform în reţea;
d)    prin refacerea reţelei, acolo unde este cazul, în sensul asigurării unei presiuni de bază pentru clădirile cu înalţime mai mică şi mărimea acesteia la clădirile înalte prin staţie de pompare cu hidrofor, pompe cu turaţie variabilă, etc.

Art.135 Proceduri legate de controlul pierdeii de apă
a)    comportarea în timp a diferitelor tipuri de materiale;
b)    durata de viaţă a unor materiale şi a tipurilor de îmbinări;
c)    mai buna estimare a costurilor de exploatare a reţelelor;
d)    stabilirea unor valori raţionale asupra eficienţei reţelei;
e)    valori de comparat cu realizări din alte localităţi / ţări;
f)    stabilirea unei strategii de control a pierderilor de apă.

Art.136  Stabilirea consumului de apă
        (1) Orice utilizator are dreptul la un aparat de măsurare a consumului pe branşamentul său.
  (2) Montarea apometrelor se va face la toţi utilizatorii branşaţi şi necontorizaţi, ca o obligaţie a operatorului, pe baza unui program de contorizare stabilit şi finanţat de autoritatea administraţiei publice locale iar execuţia căminului se face pe cheltuiala utilizatorului.
  (3) Asigurarea sumelor necesare pentru finanţarea contorizării la branşamentul utilizatorului, prevăzută la alin. (2), va avea prioritate la adoptarea bugetului local, dacă contractul de delegare a gestiunii are prevazută aceasta investiţie respectiv al operatorului, în conformitate cu contractul de delegare a gestiunii prin concesiune.
  (4) Contravaloarea contoarelor de apă montate de utilizatori cu acordul operatorilor, inclusiv contravaloarea montajului acestora, se decontează de operatori pe baza documentelor justificative prezentate de utilizatori. Decontarea se face în limita fondurilor cu aceasta destinaţie, prevăzute în bugetul local, aprobat potrivit legii, şi transferate operatorului, respectiv în bugetele operatorului, potrivit programelor de investiţii stabilite pe baza contractelor de delegare a gestiunii. Până la montarea contoarelor, consumul facturat nu va depăşi consumul stabilit în regim pauşal.
(5) Cantităţile efective de apă furnizate şi facturate de către operator se stabilesc pe baza înregistrărilor contorului de branşament.
(6) Pentru utilizatorii care nu posedă aparate de măsură, până la montarea acestora, conform prevederilor de la alin. (2), stabilirea consumului se face în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apă în sistem pauşal.
(7) Debitele de apă industrială se stabilesc numai pe baza înregistrării aparatelor de măsurare sau a metodelor de determinare a consumurilor, stabilite de comun acord în contractul de furnizare.

CAPITOLUL VI
Serviciul de canalizare si epurare ape uzate


SECŢIUNEA 1 Colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori

Art.137 Acces
(1) Autorităţile trebuie să asigure condiţiile necesare accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunităţii la serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare.
(2) Dreptul de acces nediscriminatoriu şi de utilizare a serviciului este garantat tuturor utilizatorilor, în condiţii contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului şi a programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare.

Art.138. Delimitarea între reţeaua publică şi instalaţia interioară de canalizare
(1) Delimitarea dintre reţeaua publică de canalizare şi instalaţia interioară de canalizare aparţinând utilizatorului este căminul de racord.
(2) Părţile componente ale unui racord sunt:
a) o construcţie numită cămin de racord, plasată pe domeniul public sau privat, folosită pentru controlul şi întreţinerea racordului, fiind vizibilă şi accesibilă;
b) un dispozitiv tip sifon, instalat în cămin cu rolul de a garanta securitatea reţelei şi care permite totodată racordarea la reţeaua de canalizare aparţinând utilizatorului;
c) o conductă de racordare, situată între căminul de racord şi reţeaua publică de canalizare;
d) un dispozitiv de legatură, realizat conform normelor tehnice în vigoare, permiţând legarea conductei de racordare la canalul de serviciu.

(3)    Racordul de la cămin spre reţea, inclusiv căminul de racord cu toate componentele
sale, aparţin reţelei publice de canalizare, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia.

Art.139 Căminul de racord

(1) Pentru a nu se produce inundarea subsolurilor utilizatorului, în cazul intrării sub presiune a reţelei de canalizare, acestea nu vor fi racordate direct la reţeaua de canalizare.
(2) Pe legăturile prevăzute pentru golirea subsolurilor la canalizare, în vederea evacuării apelor provenite din reţelele interioare de alimentare cu apă şi de canalizare în cazul unor defectiuni, se vor monta de către utilizatori vane şi clapete contra refulării. Montajul vanelor şi clapetelor fiind în sarcina utilizatorului.
(3) Căminul de racord se amplaseaza astfel:
a) la 1-2 m faţă de clădire, la imobilele fără curte şi fără împrejmuire;
b) imediat după căminul uscat, de control al canivoului, la imobilele construite în terenuri sensibile de umezire (macroporice);
c) la 1-2 m de împrejmuire, în curtea imobilelor cu incintă închisă;
d) la canalul de serviciu, acolo unde distanţa dintre clădire şi canalul public este mai mică de 3 m.

Art.140  Condişii de evacuare ape uzate în reţelele de canalizare
Evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor este permisă numai dacă prin aceasta:
a) nu se degradează construcţiile şi instalaţiile reţelelor de canalizare şi ale statiilor de epurare;
b) nu se diminuează capacitatea de transport a canalelor prin depuneri sau obturări;
c) nu se aduc prejudicii igienei şi sănătăţii publice sau personalului de exploatare;
d) nu se perturbă procesele de epurare din staţiile de epurare sau nu se diminuează capacitatea acestora;
e) nu se creează pericol de explozie;
f) nu afectează calitatea apelor uzate şi meteorice din sistemul de canalizare.

Art.141. Deversarea la canalizare
   Deversarea la canalizare se poate face prin intermediul racordului şi numai a următoarelor categorii de ape uzate:
a) ape uzate menajere;
b) ape uzate industriale;
c) ape uzate orăşeneşti;
d) ape pluviale;
e) ape uzate provenite de la platformele de depozitare a zăpezii.
   
Art. 142  Racordare la canalizare
      (1) Orice utilizator care doreşte să fie racordat la sistemul de canalizare trebuie să depună la operatorul serviciului de canalizare o cerere de racordare.
      (2) Persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în incinte şi clădiri comune, indiferent de destinaţia acestora, au obligaţia să fie racordate la reţeaua de canalizare prin racord individual cu cămin/punct de control pentru monitorizarea calităţii apei uzate acolo unde operatorul o cere.
  (3) Cererea va fi însoţită de:
a. planul de încadrare în zonă, scara 1:500;
b. planul de situaţie (din care să reiasă vecinătăţile amplasamentului);
c. actul de proprietate sau o împuternicire dată de proprietar;
d.alte documente solicitate de Operator.
  (4) La solicitarea avizului de racordare, în vederea evacuării apelor uzate, utilizatorul va pune la dispoziţie date asigurate de un proiectant autorizat, respectiv breviare de calcul cu estimări ale debitelor şi compoziţiei apelor uzate care urmează a fi evacuate în canalizarea localităţii, prezentand buletine de analiză a compoziţiei şi cronograma debitelor de ape uzate.
     
Art. 143  Modificări
         Pentru orice modificări privind debitul şi/sau calitatea apelor uzate, evacuate în reţelele de canalizare ale localităţilor de către operatorii economici, ca urmare a extinderii capacităţilor de producţie, a modificării tehnologiilor de fabricaţie sau a altor cauze, utilizatorul are obligaţia de a cere un nou aviz de racordare, de a obţine avizul inspectoratului de sănătate publica şi avizul de gospodărire a apelor, iar operatorul are obligaţia să modifice contractul de furnizare/prestare şi Autorizaţia în mod corespunzător..

Art. 144  Decontarea cheltuielilor de racordare
      (1) Cheltuielile de proiectare, avizare, execuţie, asistenţă tehnică, consultanţă, recepţie şi punere în funcţiune a racordurilor sunt finanţate după cum urmează:
      I. Investiţii noi şi reabilitări-modernizări ce duc la scoaterea din funcţiune a reţelelor vechi
      1.Pentru persoanele fizice:
a)    racordul până la limita de departajare (căminul de racord) este suportat de operator dacă au fost cuprinse surse de finanţare în bugetul aprobat de autorităţile administraţiei publice locale;
b)    de beneficiar în toate celelalte cazuri.

      2.Pentru persoanele juridice:
a)    de beneficiar, pentru lucrări noi;
b)    de operator pentru reabilitări, modernizări ce duc la scoaterea din funcţiune a reţelelor vechi dacă au fost prinse în Planul Tehnic în limita bugetului operatorului.
      II.Branşarea noilor consumatori la reţelele existente
    În toate cazurile cheltuielile aferente pentru executarea racordului sunt suportate în întregime de beneficiar.
      (2) Legătura realizată între căminul de racordare şi reţeaua de canalizare interioară a utilizatorului, inclusiv cea pentru apele meteorice, este în sarcina exclusivă a utilizatorului. Reţeaua interioară şi lucrările de racord trebuie executate în condiţii de etanşeitate.

Art.145  Eliberarea avizului de racordare
       (1) În vederea eliberării avizului de racordare, operatorul, va respecta următoarea procedură:
a) va analiza cantităţile şi încărcările cu impurificatori ale apelor uzate, prognozate a fi evacuate de utilizator, în corelaţie cu capacitatea reţelelor de canalizare existente în zona de amplasament şi a instalaţiilor de epurare aferente, pe tipuri de apă uzată;
b) va decide emiterea avizului de principiu de racordare a utilizatorului, dacă reţeaua/reţelele de canalizare şi instalaţiile de epurare au capacitatea de preluare necesară noilor condiţii, indicând amplasamentul căminelor de racord şi, dacă este necesar, necesitatea montării unor staţii de preepurare;
c) refuză emiterea avizului de principiu de preluare a apelor uzate în sistemul de canalizare, amână emiterea sau limitarea provizorie a preluării debitelor, dacă execuţia racordului necesită realizarea unei redimensionări a reţelei de canalizare sau a instalaţiilor de epurare existente, în funcţie de strategia de dezvoltare a reţelelor sistemului de canalizare stabilită de autoritatea administraţiei publice locale;
d) eliberează avizul de racordare definitiv, specificând:
1.    debitele şi concentraţiile maxime admisibile ale impurificatorilor apelor uzate evacuate, în secţiunea de control;
2.    eventualele restricţii de evacuare în anumite ore sau situaţii;
3.    măsuri de uniformizare a debitelor şi concentraţiilor substanţelor poluante conţinute;
4.    obligaţia utilizatorului de a semnala operatorului toate accidentele sau anomaliile din instalaţiile proprii, care pot perturba buna funcţionare a sistemului de canalizare.
    (2) Eliberarea avizului de racordare definitiv pentru persoanele juridice se va face după analiza documentaţiei si avizarea favorabilă a acesteia din punct de vedere al protecţiei mediului de către serviciul de specialitate al operatorului.

Art. 146  Avizul definitiv de racordare
       Operatorul are obligaţia de a elibera avizul definitiv de racordare şi/sau de a notifica refuzul, amânarea, limitarea acestuia în maximum 30 de zile de la depunerea documentaţiei complete. În cazul în care în momentul depunerii documentaţiei aceasta nu este completă, operatorul, în termen de maximum 10 zile, va solicita în scris completarea documentaţiei cu documentele lipsă, completând în acest sens un borderou-tip care cuprinde toate documentele necesare eliberării avizului, precum şi data la care s-a depus documentaţia incompletă.

Art. 147  Verificarea conformării execuţiei instalaţiilor interioare
       (1) Înainte de orice racordare la reţelele de canalizare, operatorul serviciului de canalizare va verifica conformarea execuţiei instalaţiilor interioare cu proiectul de realizare a acestor instalaţii de canalizare interioară, ce a stat la baza avizului de racordare, astfel încât să fie asigurate posibilitatea tehnică de racordare şi compatibilitatea celor două reţele.
   (2) Este interzisă montarea oricărui dispozitiv sau oricărei instalaţii care poate permite pătrunderea apelor uzate în conducta de apă potabilă sau industrială, fie prin aspirare datorată fenomenului de ejectie, fie prin refulare cauzată de o suprapresiune produsă în reţeaua de evacuare.

Art. 148  Buletinele de analiză
       (1) Pentru controlul calităţii apelor deversate din surse punctiforme în reţeaua de canalizare orăşenească, operatorul efectuează monitorizarea de supraveghere a calităţii apelor evacuate de utilizatori conform programului de monitorizare aprobat. În functie de substanţele determinate şi de concentraţia acestora se impune utilizatorilor de apă prin Autorizatia emisă de operator, frecvenţa şi numărul indicatorilor monitorizaţi şi transmiterea rapoartelor de încercare emise de un laborator acreditat. Monitorizarea de supraveghere este realizată de Organismul de Inspecţie, iar emiterea actului de reglementare este responsabilitatea Biroului Reglementare.
        (2) Buletinele de analiză pot avea o vechime de cel mult 30 de zile calendaristice.
       (3) Când din analiza rezultă ape necorespunzatoare calitativ condiţiilor impuse prin acordul de preluare, anexă la avizul de principiu şi anexă la contract aceasta se repetă ori de câte ori este nevoie până la încadrarea în limitele legale, iar costurile vor fi suportate de beneficiarul serviciului de canalizare.
              (4) Pentru stabilirea calitatii apelor deversate din surse difuze, în reţeaua de canalizare orăşenească  monitorizarea se realizează în funcţie de substanţa identificată şi concentraţia acesteia. După identificarea substanţei poluante se vor lua măsuri pentru depistarea sursei de poluare.
       (5) Monitorizarea calităţii apei deversate în reţeaua de canalizare pluvială se efectuează conform programului aprobat. În cazul depistării de substanţe şi concentraţii care depăşesc limitele stabilite prin actele normative în vigoare se impun măsuri de reducere/eliminare a acestor surse punctiforme.

Art. 149 Recepţia şi preluarea racordului
      (1) Recepţia şi preluarea racordului ca mijloc fix se realizează conform legislaţiei în vigoare.
       (2) Întreţinerea, reparaţiile şi înlocuirea totală sau parţială a racordurilor aparţinând sistemului, precum şi a căminului de racordare sunt în sarcina operatorului/prestatorului serviciului, cu excepţia cazului în care lucrarea a fost solicitată de utilizator ca urmare a modificării parametrilor de evacuare. Pentru căminele de racord aparţinând agenţilor economici obligaţia întreţinerii corespunzătoare a căminului de racord aparţine utilizatorului.
   (3) În cazul în care apar unele deteriorări ale reţelelor, inclusiv cu efecte asupra terţilor, şi se dovedeşte că acestea se datorează neglijenţei sau imprudenţei din partea unui utilizator, costurile intervenţiilor operatorului serviciului pentru remedierea situaţiei sunt în sarcina utilizatorului vinovat, care este răspunzător de daunele provocate.

Art. 150  Ape uzate provenite de la unităţile medicale şi veterinare
        Apele uzate provenite de la unităţile medicale şi veterinare, curative sau profilactice, de la laboratoarele şi institutele de cercetare medicală şi veterinară, de la unităţile de ecarisare, precum şi de la orice fel de întreprinderi şi instituţii care, prin specificul activităţii lor, produc contaminare cu agenţi patogeni (microbi, virusuri, ouă de paraziţi) pot fi evacuate în reţelele de canalizare ale localităţii numai cu respectarea următoarelor măsuri, certificate periodic prin buletine de analiză, eliberate de către inspectoratele de sănătate publica teritoriale, ce vor fi comunicate operatorului, care are în administrare şi exploatare reţeaua de canalizare şi Staţia de epurare a localităţii:
      a) la unităţile medicale şi veterinare, curative sau profilactice realizarea măsurilor de dezinfecţie a tuturor produselor patologice provenite de la bolnavi se va face conform legislaţiei sanitare în vigoare;
      b) la laboratoarele institutelor care lucrează cu produse patologice şi la celelalte unităţi menţionate, realizarea măsurilor de dezinfecţie/sterilizare a tuturor produselor patologice se va face conform legislaţiei sanitare în vigoare.

Art. 151  Calitatea apelor uzate deversate în reţeaua publică de canalizare
        Utilizatorul este obligat să respecte toate normele şi normativele în vigoare cu privire la condiţiile şi calitatea apelor uzate. În acest sens, utilizatorul nu poate deversa în reţeaua de canalizare ape uzate care în secţiunea de control conţin:
        a) materii în suspensie ale căror cantitate, mărime şi natură constituie un factor activ de erodare a canalelor, provoacă depuneri sau stânjenesc curgerea normală;
        b) substanţe cu agresivitate chimică asupra materialelor din care sunt realizate reţelele de canalizare şi staţiile de epurare a apelor uzate din localităţi;
       c) substanţe de orice natură care, plutitoare sau dizolvate, în stare coloidală sau de suspensie, pot stânjeni exploatarea normală a canalelor şi staţiilor de epurare a apelor uzate sau care, împreună cu aerul, pot forma amestecuri explozive;
       d) substanţe toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot pune în pericol personalul de exploatare a reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare;
       e) substanţe cu grad ridicat de periculozitate;
       f) substanţe care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri care să contribuie la poluarea mediului înconjurător;
       g) substanţe colorante ale căror cantităţi şi natură, în condiţiile diluării realizate în reţeaua de canalizare şi în staţia de epurare, determină modificarea culorii apei din resursele de apă în care se evacuează apele epurate;
       h) substanţe inhibitoare ale procesului de epurare a apelor uzate sau de tratare a nămolului;
       i) substanţe organice greu biodegradabile, în cantităţi ce pot influenţa negativ procesul de epurare a treptei biologice.

Art. 152 Responsabilităţile utilizatorilor serviciului public de canalizare.
      (1) În cazul în care în localităţile aflate în aria de competenţă a operatorului,  există reţele de canalizare,toţi utilizatorii care au contract de furnizare a apei, indiferent dacă au sau nu branşament propriu, au obligaţia de a deversa apele uzate provenite din activităţile specifice fiecărui tip de utilizator numai în reţeaua de canalizare, cu respectarea prevederilor prezentului Regulament. Utilizarea altor forme de canalizare a apelor uzate  va atrage răspunderea materială şi contravenţională a utilizatorului. 
 (2) Utilizatorii care se alimentează cu apă din reţeaua de distribuţie sau din surse proprii şi care sunt amplasaţi în zone unde nu există reţele de canalizare au obligaţia dotării cu bazine etanş vidanjabile sau cu staţie de epurare compactă locală, construite şi exploatate în condiţiile impuse de autorităţile de mediu şi gospodărire a apelor competente. Vidanjarea şi evacuarea apelor uzate provenite din astfel de bazine etanş vidanjabile sau staţii de epurare compactă locală se poate realiza fie de către operatorul serviciului de canalizare, fie de către alţi agenţi economici autorizaţi, care au obţinut în prealabil agreerea operatorului privind locul şi condiţiile tehnice de descărcare a apelor uzate provenite din procesul de vidanjare.
 (3) Vidanjarea este interzisă în zonele în care există realizat un sistem public de canalizare, dacă operatorul serviciului a notificat utilizatorului acceptul său de preluare a apelor uzate în sistemul de canalizare şi  racordul se va realiza în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. Execuţia de către un agent economic autorizat a acestei activităţi constituind contravenţie pentru sancţionarea căreia vor fi aplicabile dispoziţiile din prezentul regulament.

Art. 153  Responsabilităţile utilizatorilor serviciului public de canalizare, alţii decât utilizatorii persoane fizice.
        (1) Utilizatorii din categoria persoanelor juridice, care deversează ape uzate industriale, vor trebui, dacă Operatorul serviciului o cere, să fie dotaţi cu trei tipuri de racorduri distincte:
a) un racord pentru ape menajere;
b) un racord pentru ape industriale;
c) un record pentru ape pluviale.
    (2) Fiecare dintre primele două tipuri de racorduri, respectiv racordul comun, dacă s-a convenit astfel, va trebui să fie dotat cu un cămin, care constituie secţiunea de măsură, pentru a se putea efectua prelevări de probe, în vederea stabilirii calităţii apei uzate debuşate în reţeaua publică de canalizare.
    (3) Un dispozitiv de obturare, permiţând separarea reţelei publice de utilizatorul industrial, poate fi plasat, din iniţiativa Operatorului serviciului, pe racordul de ape uzate industriale si/sau racordul comun de ape uzate industriale şi menajere.
    (4) Utilizatorii din categoria operatorilor economici au obligaţia de a controla permanent parametrii apelor uzate, astfel încât la deversarea în reţeaua de canalizare să respecte indicatorii consemnaţi în avizul de racordare/Autorizatie.
(5) În cazul în care apele uzate depăşesc valorile de încărcare prevăzute în autorizaţia eliberată de operator sau în contractul de furnizare/prestare, se vor lua măsuri imediate de încadrare în aceste valori, cu plata, în sarcina utilizatorului, a contravalorii cheltuielilor suplimentare de epurare, a penalităţilor calculate pentru depăşirea concentraţiilor maxime admise de poluanţi din apele uzate deversate precum şi a valorii eventualelor pagube produse atât operatorului, cât şi terţilor.
(6) Operatorul poate efectua în secţiunea de măsura prelevări de probe şi controale în prezenţa utilizatorului sau, după caz, în lipsa utilizatorului, atunci când acesta nu dă concursul invitaţiei reprezentantilor operatorului, în scopul de a verifica dacă apele industriale uzate deversate în reţeaua de canalizare au calităţile stabilite în conformitate cu prescripţiile tehnice în vigoare, acordul de preluare sau avizele operatorului ori autorităţilor de gospodărire a apelor competente.
(7) Proba prelevată din secţiunea de măsura va fi reprezentativă şi suficientă cantitativ, astfel încât să poată fi supusă analizelor fizico-chimice şi biologico-bacteriologice, astfel:
a) o treime va fi analizată de către operator
b) o treime de laboratorul acreditat contractat de utilizator;
c) o treime va fi sigilată atât de operator, cat şi de utilizator, constituind proba-martor, şi va fi păstrată de una dintre cele două părţi în astfel de condiţii încât să permită conservarea caracteristicilor din momentul prelevării (maxim 48 de ore). Analiza acestei probe, efectuată de un laborator acreditat, agreat de ambele părţi, este opozabilă analizelor efectuate de oricare dintre cele două părţi. În situaţia în care părţile nu convin cu privire la gestionarea probei martor şi a laboratorului autorizat(acreditat), agreat aceasta probă nu poate fi valorificată de către nici una dintre părţi în scopul contestării rezultatelor de laborator obţinute de operator. În acest fel fiind sancţionată lipsa de diligenţă a părţilor contractante.

Art. 154  Determinarea debitelor transportate de canalizare.
       (1) Determinarea debitelor transportate de canalizare se face în mod curent numai în secţiunea finală a colectorului principal, la intrarea în staţia de epurare, pentru cunoaşterea debitului introdus în staţie.
   (2) Pentru cunoaşterea capacităţii reale de transport şi depistarea acelor tronsoane la care viteza de autocurăţare nu este asigurată, se va determina debitul de apă uzată fără contoare, măsurând viteza şi secţiunea de curgere a apei uzate sau utilizând grafice de calcul care ţin cont de:
        a) panta colectorului între cămine succesive;
        b) nivelul apei în cămine;
        c) diametrul colectorului.

Art. 155 Analiza apei uzate în cămine
        În vederea depistării zonelor în care apar infiltraţii în cantităţi mari ale apei din sol se vor efectua analize ale apei uzate în cămine, pentru determinarea consumului biologic de oxigen (CBO5).

Art. 156  Stabilirea debitelor în colectoarele de canalizare
        Pentru cunoaşterea debitelor în colectoarele de canalizare trebuie stabilite tronsoane de control pe care se fac măsurători pentru determinarea relaţiei dintre înălţimea apei în cămin/canal şi debitul transportat, care vor reprezenta valori de referinţă, pentru aprecierea debitelor în timpul exploatării.

Art. 157  Proba de etanşeitate
       Proba de etanşeitate se va face conform procedurii folosite la recepţia lucrării, indicându-se şi valoarea pierderii admisibile de apă.

Art.  158  Supravegherea colectoarelor canalizării
        Operatorul va asigura supravegherea, cu frecvenţa stabilită în instrucţiunile tehnice, a colectoarelor canalizării de către personal calificat, care va verifica periodic următoarele elemente constructive ale reţelei de canalizare:
a) existenţa şi înlocuirea capacelor la căminele care fac zgomot la trecerea vehiculelor;
b) existenţa grătarelor la gurile de scurgere;
c) existenţa denivelărilor, gropilor, şanturilor pe traseul colectorului;
d) existenţa resturilor de pământ de pe stradă, resturi care pot ajunge în canalizare;
e) după fiecare ploaie, băltirea apei la rigolă sau în dreptul gurii de scurgere, datorate înfundării sau poziţionării prea sus a acesteia;
f) funcţionarea deversoarelor;
g) funcţionarea gurii de vărsare atât la canalizarea în sistem unitar, cât şi la reţeaua în sistem divizor;
h) existenţa mirosului neplăcut, caracteristic fermentării nămolului, lângă gurile de scurgere sau cămine;
i) calitatea apelor uzate deversate în reţea de agenţii economici;
j) prezenta vieţuitoarelor în reţeaua de canalizare;
k) funcţionarea staţiilor de pompare.

Art. 159  Tipuri de verificări
        O supraveghere atentă se face asupra colectoarelor prin:
a) verificarea stării căminelor şi camerelor de intersecţie;
b) verificarea nivelului apei în căminele de intersecţie;
c) verificarea nivelului apei şi a stării căminelor pe colectoarele unde viteza de curgere este în general mică, sub viteza de autocurăţare de 0,7 m/s;
d) depistarea prezenţei poluanţilor cu efecte mari asupra reţelei: produse petroliere, produse toxice, agresive etc.;
e) verificarea cantităţii şi calităţii apelor uzate în secţiunile dinainte stabilite, dar obligatoriu din gura de vărsare în emisar.

Art. 160  Lucrări de întreţinere
         Principalele lucrări de întreţinere ce trebuie executate sunt:
a) verificarea şi înlocuirea capacelor de cămine şi a grătarelor la gurile de scurgere la termenele şi în condiţiile stabilite în cuprinsul contractului de delegare de gestiune.;
b) corectarea cotei ramelor şi capacelor de la cămine ca urmare a îmbunătăţirii căii sau în urma tasărilor diferenţiate;
c) spălarea colectoarelor;
d) desfundarea colectoarelor blocate cu material sedimentat şi cimentat;
e) scoaterea nămolului depus în depozitele gurilor de scurgere;
f) umplerea cu apă a gurilor de scurgere;
g) curăţarea bazinelor de retenţie;
h) înlocuirea grătarelor prevăzute pe reţea;
i) asigurarea căilor de acces la reţea şi la toate secţiunile de prelevare de probe;
j) desfiinţarea sau aducerea în legalitate a lucrărilor ilegale de racordare.

Art. 161  Spălarea colectoarelor
       (1) Spălarea colectoarelor va începe din secţiunea amonte şi se continuă până la racordarea cu un colector mai mare, colector care nu este colmatat, verificând în prealabil, cu ajutorul echipamentelor specializate, dacă colectorul nu este rupt şi dacă nu intră pământul în acesta.
  (2) Dacă în colector, prin crăpături sau rosturile de îmbinare, au intrat rădăcinile pomilor existenţi în preajma colectorului, acestea se taie, în scopul deblocării acestuia, urmând ca, prin decopertare, să se taie rădăcinile şi din exterior şi să fie refăcute îmbinarile şi tuburile defecte. Contravaloarea lucrărilor vor fi suportate de către cel care a procedat la plantarea de pomi în zona de protecţie a colectorului.
       (3) În toate cazurile este recomandată inspecţia cu cameră TV montată pe robot specializat, iar rezultatul vizualizării va fi arhivat, după compararea cu rezultatele anterioare, constituind un moment de referinţă pentru deciziile ulterioare.
        (4) Spălarea se va face de preferinţă cu echipamente speciale de spălat, folosind jeturi de apă de mare viteza, 10-20 m/s, asigurată printr-o presiune de 80-120 bari în furtunul de transport, urmând ca tehnologia de curăţare să asigure condiţiile necesare astfel încât personalul de deservire să nu intre în contact direct cu apa murdară din colector.
    (5) Metoda de spalare cu jet este obligatorie la acele reţele la care, datorită construcţiei, căminele de inspecţie nu sunt vizitabile, au dimensiuni mici şi servesc doar pentru inspecţia cu mijloace de televiziune în circuit închis.
        (6) O atenţie specială va fi acordată subtraversărilor, sifonării reţelei de canalizare, marcându-se nivelul apei în căminul amonte, în perioada când funcţionarea este normală, la debitul maxim, şi va fi verificat acest nivel periodic săptămânal, iar dacă nivelul a crescut se va depista cauza.
         (7) Spălarea unui tronson important de canalizare poate începe după ce au fost luate măsuri adecvate la staţia de epurare, care să ţină cont de aportul mare de nămol în apa uzată, care poate influenţa nefavorabil procesul de epurare.

Art. 162   Gura de vărsare a apelor uzate în emisar.
       Gura de vărsare a apelor uzate în emisar trebuie controlată după fiecare debit mai mare decât debitul mediu al râului, verificându-se:
a) stabilitatea malurilor râului pe circa 100 m în aval şi 500 m în amonte;
b) stabilitatea construcţiei gurii de vărsare;
c) tendinţa râului, la ape mici, de îndepărtare faţă de gura de vărsare;
d) tendinţa râului de blocare a gurii de vărsare;
e) tendinţa de modificare a malului opus sub impactul curentului produs de apa evacuată din canalizare;
f) tendinţa râului de spălare a albiei lângă gura de vărsare, fiind necesară o consolidare adecvată, dacă este cazul.

Art. 163  Canalul de ocolire
       Canalul de ocolire care reprezintă şi preaplinul staţiei de pompare trebuie să fie funcţional şi accesibil tot timpul.
       Se va da o atenţie deosebită comportării Staţiilor de repompare pe durata ploilor ce depăşesc frecvenţa normală, asigurându-se accesul la statii în orice situaţie. Se va verifica funcţionarea preaplinului şi efectul punerii sub presiune a reţelei, în amonte.

Art. 164  Electropompele
        Electropompele vor trebui să aibă echipamente de măsura pentru parametrii de funcţionare, debit, presiune, curent şi tensiune de alimentare, putere absorbită etc.
   
Art. 165  Grătarele
       Grătarele vor fi curăţate ori de câte ori este necesar, iar materialele colectate vor fi puse în saci şi evacuate.

Art. 166   Staţiile de pompare
         Staţiile de pompare pentru evacuarea apelor la pasaje denivelate vor avea toate pompele montate şi vor avea sursă dublă de alimentare cu energie, iar debitul de calcul al staţiei de pompare va fi mai mare decât debitul colectat în mod normal.

Art. 167  Personalul de intervenţie
       Pentru lucrările efectuate este necesar ca:
a) să se lucreze numai cu personal calificat;
b) personalul să aibă echipament de protecţie şi de muncă adecvat;
c) să fie asigurate condiţiile necesare de prevenire a accidentelor de muncă;
d) în cazul intervenţiei la colectoare în funcţiune, durata de intervenţie să fie cât mai mică, utilizându-se schimburi succesive pe perioade scurte de timp.

Art. 168  Lucrările de remediere la cămine
   Lucrările de remediere a căminelor constau în principal din:
a) reaşezarea corectă a capacelor căminelor;
b) înlocuirea capacelor sparte/furate şi a grătarelor la gurile de scurgere;
c) repararea scărilor de acces în cămine;
d) repararea lucrărilor la bazinele de retenţie;
e) întreţinerea sistemului de măsurare permanentă a debitelor.

Art. 169  Racordarea de noi utilizatori
       (1) Racordarea de noi utilizatori la reţea se face numai de către personalul autorizat, după un proiect aprobat de operator, respectând prevederile art. 139, 142, 145 şi 149.
  (2) Pentru executarea unor astfel de lucrări, agenţii economici, alţii decât operatorul serviciului, trebuie sa fie autorizaţi de operator şi vor lucra sub supravegherea personalului operatorului.
  (3) Racordarea poate fi efectuată în unul dintre următoarele moduri:
a) utilizând căminul de vizitare atunci când noul racord este amplasat la o cota ridicată, iar curgerea se asigură gravitaţional sau, când racordul este la cota joasă, se va asigura pomparea apei uzate;
b) prin realizarea unui cămin nou pe canalul de serviciu.

Art. 170  Subtraversări
               Pentru subtraversarea cursurilor de apă sau alte subtraversări, sifonul de canalizare va avea realizată o posibilitate de spălare. Se va verifica nivelul apei în căminul amonte şi, în momentul în care cota acestuia este mai mare decât este normal, se efectuează spălarea sau/şi curăţarea mecanică. La fiecare viitură pe râu se verifică starea subtraversării.

Art. 171  Repararea colectoarelor
         (1) În general, repararea colectoarelor se realizează prin săpătura deschisă cu oprirea apei şi deversarea ei la un tronson apropiat sau prin pomparea acesteia din căminul amonte.
    (2) Se interzice transportul apei uzate direct prin rigola străzii, luându-se toate măsurile de prevenire a accidentelor atât pentru lucrătorii proprii, cât şi pentru participanţii la trafic.
    (3) Lucrările se fac fără întrerupere până la terminare, chiar dacă se lucrează în schimburi succesive, în zile de sărbătoare etc.
    (4) După reparaţiile care implică accesul la tubulatură, trebuie făcută o probă de etanşeitate, folosindu-se apa din tub prin blocarea secţiunii aval şi umplerea căminului amonte sau a căminului aval până la nivelul străzii, având grijă ca presiunea maximă să nu depăşească 5 mca, iar apa uzată să nu ajungă pe carosabil.
(5) La tronsoane mici se va aduce apa curată pentru a evita lucrul în condiţii grele.
   
Art. 172  Lucrările de refacere a reţelei
        Toate lucrările de refacere a reţelei de canalizare vor fi trecute în cartea construcţiei, întocmindu-se, dacă este cazul, noi proceduri de lucru, atestate şi aprobate.

Art.  173  Reguli privind stabilirea cantităţii de apă uzată evacuată
         (1) Cantitatea  de apă evacuată în sistemul public de canalizare se consideră a fi egală cu cantitatea de apă preluată din sistemul public de alimentare cu apă în cazul utilizatorilor persoane juridice şi de 96% din cantitatea de apă preluată în cazul utilizatorilor persoane fizice..
             Excepţie de la acestă regulă fac situaţiile când :
1.    Cantitatea de apă uzată evacuată de utilizatorii casnici este stabilită prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale, pe baza unui studiu de specialitate efectuat de un institut de specialitate la o altă cotă procentuală ce poate varia între 80% şi 100% din cantitatea totală de apă rece furnizată.
2.    O parte din cantitatea de apă furnizată utilizatorilor, alţii decât consumatorii casnici, datorită specificul activităţilor economice desfăşurate de aceşti consumatori,  face ca o cantitate de apă să rămână înglobată în produsul finit, caz în care debitul de apă uzată evacuată se va stabili pe baza citirii contoarelor montate pe reţeaua de canalizare. Montarea aparatelor de măsură pe evacuare se face cu avizul operatorului, pe cheltuiala utilizatorului. Până la realizarea contorizării, cantitatea de apă evacuată va fi stabilită pe baza documentelor justificative însoţite de un breviar de calcul întocmit de utilizator şi însuşit de operator.
3.    Alimentarea cu apă se face din surse proprii (altele decât serviciul furnizat de operator), iar utilizatorii beneficiază doar de serviciul public de canalizare pentru evacuarea apei uzate. Aceşti utilizatori vor achita contravaloarea cantităţii de apă uzată evacută în sistemul public de canalizare în baza contractului încheiat cu operatorul, în care se va specifica modul de măsurare sau determinare a cantităţilor evacuate.

         (2) Utilizatorii (persoane fizice) care se alimentează din surse proprii au obligaţia montării la sursă, pe cheltuiala lor, a contorului de apă de tipul/modelul celor agreate de operator. Aparatul de măsură va fi instalat pe conducta de alimentare la cea mai mică distanţă de sursa aprobată de normativele în vigoare. Obligaţia contorizării consumului revine utilizatorului, acesta fiind ţinut a crea posibilitatea operatorului de a verifica exactitatea indicaţiilor contorului, de a-l sigila şi totodată de a verifica lunar prin reprezentanţii săi indicaţiile contorului privind cantitatea de apă rece alimentată. În cazul în care utilizatorul va obstrucţiona în orice fel accesul reprezentanţilor operatorului la contor, operatorul va fi îndreptatit a proceda de îndata la suspendarea serviciului de canalizare prin blocarea racordului de canalizare.
Cantitatea de apă uzată evacuată în reţeaua publică de canalizare de către utilizatorii care se alimentează din surse proprii este de 96% din volumul înregistrat de contorul montat la sursa proprie cu excepţia situaţiei prevăzute la aliniatul 1, pct. 1 de mai sus.
(3) Persoanele juridice, pe baza programului de conformare aferent Autorizaţiei, vor achiziţiona şi monta instalaţii specifice de măsură a debitelor evacuate.

Sectiunea a 2-a  Epurarea apelor uzate

Art. 174 Urmărirea modului de funcţionare a staţiilor de epurare
       Operatorul care exploatează prin personalul staţiei utilajele tehnologice şi instalaţiile de epurare, are obligaţia să realizeze urmărirea continuă, prin analize efectuate în laboratorul propriu acreditat sau în alte laboratoare autorizate, a modului de funcţionare a acestora, să păstreze registrele cu rezultatele analizelor şi să pună aceste date la dispoziţia organelor împuternicite cu sarcini de inspecţie si control.

Art. 175  Încărcarea cu poluanţi
        Încărcarea cu poluanţi a apelor uzate se exprimă în locuitori echivalenţi şi se calculează pe baza încărcării medii maxime săptămânale în CBO(5) intrat în staţia de epurare în cursul unui an, exceptând situaţiile de fenomene hidrometeorologice neobişnuite, cum sunt precipitaţiile abundente.

Art. 176  Necesitatea epurării apelor uzate
        (1) Înainte de a fi evacuate în receptorii naturali, apele uzate colectate în reţelele de canalizare şi transportate de acestea spre emisar sunt supuse unei epurări corespunzătoare, în vederea conformării cu prevederile legale din Autorizaţia de funcţionare şi exploatare în vigoare a Staţiei de Epurare.
  (2) Staţiile de Epurare a apelor uzate trebuie să fie exploatate şi întreţinute astfel încât să se asigure performanţe corespunzătoare dotării tehnice în condiţiile climatice normale. La exploatarea staţiilor de epurare se va ţine seama de variaţiile sezoniere ale încărcării cu poluanţi.

Art. 177  Epurarea mecanică
        Epurarea mecanică a apelor uzate asigură îndepărtarea prin procedee fizice, în special, a materiilor în suspensie, cât şi a celor nemiscibile cu apa, separabile gravitaţional, precum şi reţinerea parţială a substanţelor organice.

Art. 178  Treapta de epurare mecanică trebuie exploatată astfel încăt să se asigure:
a) reţinerea materiilor în suspensie de dimensiuni mari, care se face în grătare;
b) reţinerea materiilor nemiscibile cu apa (grăsimi, produse petroliere), realizată în separatoare de grăsimi;
c) sedimentarea materiilor în suspensie separabile prin decantare, care are loc în deznisipatoare, decantoare etc.
d) prelucrarea nămolurilor.

Art. 179  Componentele treptei mecanice în staţia de epurare
         Treapta mecanică a unei staţii de epurare este alcătuită, în principal, din:
    a) linia (sau fluxul) apei cu:
    1. deversorul din amonte de staţia de epurare;
    2. bazinul de retenţie;
    3. grătar;
    4. deznisipator;
    5. dispozitive de măsură a debitelor de apă uzată şi de nămol;
    6. separator de grăsimi;
    7. decantor primar;
    8. staţie de pompare ape uzate;
    9. conducte şi canale tehnologice de legătură;
    10. conductă (sau canal) de evacuare a apelor uzate epurate în emisar;
    11. gură de evacuare a apelor uzate epurate în emisar;
    b) linia (sau fluxul) nămolului cu:
    1. staţie de pompare nămol primar;
    2. instalaţii de sitare a nămolului;
    3. instalaţii de condiţionare chimică a nămolului;
    4. concentrator (sau îngroşător) de nămol;
    5. instalaţii de stabilizare a nămolului;
    6. rezervoare de fermentare a nămolului sau metantancuri, în care are loc fermentarea anaerobă;
    7. bazine de stabilizare aerobă a nămolului sau stabilizatoare de nămol;
    8. instalaţii de deshidratare a nămolului;
    9. deshidratare naturală pe platforme (paturi) de uscare;
    10. deshidratare artificială sau deshidratare mecanică;
    11. depozit de nămol deshidratat;
    12. conducte şi canale tehnologice de legătură;
    c) construcţii şi instalaţii auxiliare cu:
    1. pavilion tehnologic;
    2. staţie de suflante;
    3. centrală termică;
    4. atelier mecanic;
    5. remiză utilaje;
    6. drum de acces;
    7. drumuri, alei şi platforme interioare;
    8. împrejmuiri şi porţi;
    9. instalaţii de alimentare cu energie electrică;
    10. instalaţii electrice de forţă, iluminat şi protecţie;
    11. instalaţii de automatizare şi AMCR;
    12. instalaţii de telefonie;
    13. canale termice;
    14. reţele electrice în incintă;
    15. reţele de apă potabilă, pentru incendiu, de canalizare, gaze ş.a.;
    16. lucrări de îndiguire, apărări de maluri, lucrări în albie etc.

 Art. 180  Instalaţiile de epurare mecanică a apelor uzate trebuie să asigure, de regulă, o eficienţă de separare şi îndepărtarea principalelor substanţe poluante conţinute, astfel:
    - 40-60% pentru materii în suspensie;
    - 20-40% pentru CBO(5);
    - 20-40% pentru fosfor total şi azot organic;
    - 25-75% pentru bacteriile coliforme totale.
         Pentru asigurarea unei funcţionari corespunzătoare a Staţilor de epurare, Operatorul, monitorizează următorii indicatori din influentul şi efluentul fiecărei staţii de epurare:
a)    pentru apă: temperatura, pH, materii totale în suspensie, consum biochimic de oxgen CBO5, consum chimic de oxigen prin metoda de dicromat de potasiu CCOCr, azot amoniacal, nitraţi, nitrite, oxigen liber dizolvat, fosfor total, sulfuri si hidrogen sulfurat, crom hexavalent, cloruri, reziduu fix, agenţi de suprafaţă anionici, tanin, substanţe extractibile cu eter de petrol, cianuri, sulfaţi, fenoli, cupru, crom, zinc, plumb, nichel, cadmiu, cobalt, fier, mangan, magneziu.
b)    pentru nămol(primar, biologic, fermentat, deshidratat): temperatura, pH, oxigen liber dizolvat, proba standard, materii totale în suspensie şi materii solide volatile, indice volumetric al nămolului IVN, umiditate substanţe minerale şi substanţe volatile, biocenoza nămolului activ.
c)    alţi indicatori prevăzuţi de legislaţia în vigoare sunt analizaţi de laboratoare acreditate pe bază de comandă (ex: substanţe prioritare/prioritar periculoase)

Art. 181  Caracteristici fizico chimice aflate în baza de date a staţiilor de epurare
        Pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare a staţiei de epurare, operatorul trebuie să aibă o bază de date din care să rezulte următoarele caracteristici fizico-chimice:
    a) pentru apă:
    1. temperatura;
    2. pH-ul;
    3. materii totale în suspensie;
    4. substanţe volatile;
    5. curbe de sedimentare;
    6. reziduu total, din care: reziduu fix şi reziduu volatil;
    7. consum chimic de oxigen (CCO-Cr);
    8. consum biochimic de oxigen [CBO(5)];
    9. azotul amoniacal;
    10. azotiţi;
    11. azotaţi;
    12. fosfor total;
    13. substanţe extractibile cu eter de petrol;
    14. metale grele;
    15. sulfuri;
    16. cianuri;
    17. fenoli;
    18. detergenţi;
    b) pentru nămol (primar, biologic, amestec primar cu biologic, îngroşat, stabilizat, deshidratat etc.):
    1. pH-ul;
    2. umiditate;
    3. materii totale în suspensii;
    4. substanţe volatile;
    5. substanţe minerale;
    6. indicele volumetric al nămolului;
    7. substanţe extractibile cu eter;
    8. ioni de metale grele;
    9. conţinutul în compuşi ai azotului;
    10. conţinutul în compuşi ai fosforului;
    11. potasiu;
    12. calciu;
    13. magneziu;
    14. sodiu;
    15. cloruri;
    16. sulfaţi;
    17. caracteristicile fizico-chimice ale apei de nămol (supernatantului);
    18. valori ale rezistenţei la deshidratarea nămolului fermentat.

Art. 182  Gestiunea corpurilor şi suspensiile grosiere
       (1) Corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăţi de lemn, textile, plastic, pietre etc.), rezultate din curăţarea materialelor reţinute pe grătare, se gestionează ca şi deşeurile municipale, fiind transportate de către operatorul de salubrizare, în condiţiile prevăzute de legislatia in vigoare şi de regulamentul serviciului de salubrizare .
  (2) Reţinerile pe grătare se depozitează temporar în containere închise : depozitarea nu trebuie să dureze mai mult de o săptămână.

Art. 183  Parametrii de proces şi starea echipamentelor
       În timpul exploatării se vor urmări şi consemna parametrii de proces şi starea echipamentelor pentru diferite părţi ale staţiei, pe trepte:
    a) măsură pentru:
    1. temperatură şi pH;
    2. azot amoniacal;
    3. azotaţi;
    4. azot total;
    5. suspensii solide;
    6. CCO-Cr;
    7. CB05;
    8. H(2)S;
    9. oxigen dizolvat;
    10. fosfor total;
    11. măsură debit;
    b) grătare - senzori de nivel amonte/aval:
    1. stare de funcţionare echipament/alarmă;
    2. pornire/oprire automată, funcţie de nivel;
    c) staţie de pompare:
    1. senzori de nivel în camera de aspiraţie;
    2. stare de funcţionare echipament/alarmă;
    3. pornire/oprire automată, funcţie de nivel;
    d) aerare - măsură pentru pH; conductivitate, potenţial Redox la intrare:
    1. măsură debit de aer;
    2. oxigenul dizolvat - în minimum două puncte;
    3. azotaţi şi azot amoniacal;
    4. stare de funcţionare echipament/alarmă;
    5. valori parametri/alarmă;
    6. comanda funcţionării suflantelor, în funcţie de necesarul de oxigen din bazinul de aerare;
    e) decantor secundar:
    1. măsură nivel apă;
    2. măsură poziţie strat;
    3. stare de funcţionare echipament/alarmă;
    4. măsură nămol recirculat şi nămol în exces;
    5. reglare debit de nămol;
    6. traductoare de suspensii pe conductele de nămol;
    f) dezinfecţie:
    1. măsură clor remanent;
    2. stare de funcţionare echipament/alarmă;
    3. funcţionare şi reglare automată pompe dozatoare;
    g) evacuare efluent: aceiaşi indicatori ca pentru influentul staţiei de epurare.

Art. 184 Utilizarea apei uzate procesate
  Apa uzată procesată în staţie poate fi utilizată în agricultură pentru irigaţii, dacă îndeplineşte caracteristicile şi compoziţia prevăzute în actele normative în vigoare.

Art.185  Exploatarea şi întreţinerea staţiei de epurare se face numai de către personal calificat.


Sectiunea a 3-a Evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolurilor provenite din Staţia de Epurare

Art.186  Nămolurile
(1)    În general, în staţiile de tratare a apelor potabile, nămolurile provin în proporţie de 65 - 70% din decantoare şi 15 - 20% de la spălarea filtrelor, restul fiind evacuările depunerilor din denisipatoare.
(2)    Suspensiile din aceste nămoluri conţin : substanţe prezente în apa brută înainte de tratare, ca plancton, substanţe minerale sau organice floculate, hidroxizi metalici ( fier, mangan ), precum şi substanţe provenite din procesul de tratare ca adjuvanţi cum sunt : hidroxizi metalici provenind din coagulare, în urma reacţiilor chimice dintre reactivii de coagulare şi floculare şi substanţele existente în apa de tratat, carbonaţi de calciu în cazul staţiilor de decarbonatare ( dedurizare ).
(3)    Nămolurile se caracterizează printr-un conţinut ridicat de apă şi nu este permisă evacuarea ca atare în emisar sau reţea, necesitînd tratamente ce implică tehnologii speciale în funcţie de natura nămolurilor şi treapta schemei de tratare din care provin.
 
 Art. 187 Caracteristicile specifice nămolurilor
  Caracteristicile specifice acestor tipuri de nămoluri :
 a)factori privind natura nămolului : concentraţia în substanţă uscată, conţinutul în substanţe volatile, compoziţia ponderală elementară, compoziţia apei interstiţiale ;
 b)factori privind structura nămolului : vîscozitatea aparentă, analiza granulometrică, natura apei conţinute în nămol ;
 c)factori privind comportarea nămolului la deshidratare : capacitatea de îngroşare, de compresibilitate, de centrifugare şi testul de afînare

Art. 188  Stabilirea modului de utilizare a nămolurilor
      Pentru stabilirea modului de utilizare a nămolurilor , operatorul care exploatează staţia de tratare trebuie să aibă o analiză completă a nămolurilor produse în staţia respectivă, cu precizarea tuturor datelor relevante, ca : volumul nămolului ; cantitatea de substanţă uscată exprimată în unităţi de greutate ; compoziţia nămolurilor ; principalele substanţe ce îl compun ; eventualele substanţe toxice ; substanţe ce apar întîmplător în apă şi periodicitatea acestei prezenţe ; puterea calorică a nămolurilor ( în vederea unei eventuale incinerări) , proprietăţi fizice şi mecanice ; efect asupra solului.
Art. 189  Nămolurile care conţin compuşi de fier
(1) Nămolurile conţinînd compuşi de fier provenind de la deferizare sau de la instalaţiile ce folosesc sărurile de fier drept reactiv de coagulare sunt recomandate drept substanţe de adios, în reţelele de canalizare pentru a preveni degajarea de gaze nocive în staţiile de epurare, pentru a controla degajarea de mirosuri şi generarea de sulfuri în metatancuri.
(2) Nămolul bogat în fier poate fi folosit în procesele de defosforizare, fiind un bun suport pentru absorbţia fosforului.
(3) Prin tratarea cu acid clorhidric sau sulfuric, nămolul cu conţinut bogat în fier, transformat în clorură ferică sau sulfat feric, poate fi folosit drept coagulant de gradul doi pentru îndepărtarea fosforului.
(4) În domeniul materialelor de construcţie, nămolurile conţinînd fier pot fi utilizate în fabricarea cimentului şi a cărămizilor.

Art. 190  Recircularea apei de la spălarea filtrelor
(1) În scopul economisirii consumului propriu de apă potabilă în scopuri tehnologice se recirculă apa provenind de la spălarea filtrelor, după tratare prin înmagazinare într-un bazin de egalizare, extragerea, în general prin sedimentare, a suspensiilor din acestea şi pomparea sub un debit continuu, redus ca mărime, în capătul amonte al staţiei.
(2) Apele de spălare acumulate în bazinul de egalizare pot fi pompate cu un debit continuu, redus, într-un sistem de filtre rapide sub presiune, cu nisip cuarţos.
(3) Reziduul rezultat de la spălarea filtrelor se poate evacua în canalizare.
(4) Trebuie dată o deosebită importanţă la analiza din punct de vedere biologic a apei recirculate pentru ca microorganismele, concentrate în pelicule ce se depun pe nisipul filtrelor rapide, să nu ridice probleme legate de sănătate ţinîndu-se seama de carbonul organic asimilabil.

Art. 191  Depozitarea nămolurilor
   Depozitarea nămolurilor deshidratate în locuri special amenjate se face în aşa fel încît să asigure apoi folosirea lor în diferite scopuri ( în cazul în care nu poate fi valorificată întreaga cantitate produsă ).

Art. 192  Apa de spălare de la filtre
(1) Apa de spălare de la filtre se poate utiliza în scopuri industriale , pentru irigaţii, pentru alte scopuri menajere non-potabile etc, în cazul în care în zonă sunt utilizatori, dar numai după tratare.
(2) De asemenea, trebuie urmărită prezenţa bacteriilor sau a microorganismelor ce pot fi potenţial dăunătoare sănătăţii oamenilor, iar în cazul în care analizele indică un asemenea pericol, aceste ape vor putea fi utilizate numai în scopuri non-potabile, nepermiţîndu-se reintroducerea lor în circuitul apei potabile.

Art. 193  Tratarea nămolurilor
(1) Toate nămolurile rezultate din treptele de sedimentare şi filtrare a apei necesită tratare înainte de a fi descărcate : tratarea trebuie realizată în funcţie de caracteristicile acestora (minerale hidrofile, minerale hidrofobe, compoziţie chimică, natură şi structură).
 (2) Nămolurile rezultate de la staţiile de tratare a apei trebuie supuse procesului de reducere a volumului acestora prin :
a) îngroşare utilizînd decantarea, centrifugarea, flotaţia sau drenarea ;
b) deshidratare utilizînd filtre presă cu plăci, membrană, şurub sau bandă.

Art. 94  Nămolurile provenite din apele uzate
(1) Namolurile provin din apele uzate, impurificate cu materii în suspensie, cum sunt cele din industria minieră , chimică, metalurgică, industria uşoară, industria alimentară, precum şi cele provenite din apele uzate aferente canalizării localităţilor urbane sau rurale
(2) Evacuarea în emisari a apelor uzate conţinând materii în suspensie, respectiv a namolurilor reţinute în diversele obiecte tehnologice din staţiile de epurare, este interzisă.
(3) Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se pot clasifica după:
a) compozitia chimica în:
1. nămol mineral, care conţine peste 50% substanţe minerale (exprimat în substanţa uscată);
2. nămol organic, care conţine peste 50% substanţe volatile (exprimat în substanţa uscată);
b) treapta de epurare a statiei din care provine în:
1. nămol primar, rezultat din treapta de epurare mecanică;
2. nămol secundar, rezultat din treapta de epurare biologica a apei;
3. nămol stabilizat anaerob (rezultat din rezervoarele de fermentare a nămolurilor) sau aerob (rezultat fie din procesul de epurare biologica avansată -respectiv nitrificare cu stabilizare, fie din stabilizatorul de nămol, de pe linia nămolului);
c) provenienţa apelor uzate în:
1. nămolurile din epurarea apelor uzate menajere/orăşeneşti;
2. nămolurile din epurarea apelor uzate industriale.

Art. 195  Parametrii care influenţează manipularea nămolurilor
    Pentru  asigurarea capacităţilor necesare manipulării cantităţilor fluctuante de nămol rezultat, în procesul tehnologic al staţiei, operatorul  va trebui să ţină seama de următorii parametri:
a) debitul mediu şi cel maxim de namol;
b) capacitatea potenţială de stocare a obiectelor tehnologice din componenţa staţiei de epurare care realizează prelucrarea nămolului.

Art.196  Prelucrarea şi evacuarea nămolurilor
 (1) Pentru prelucrarea şi evacuarea nămolurilor reţinute în Staţia de Epurare, operatorul va asigura determinarea caracteristicilor în funcţie de sursa de provenienţă, perioada de staţionare în sistem, modalitatea de procesare luată în considerare etc.
(2) Caracteristicile fizice ale nămolurilor sunt:
a) umiditatea;
b) greutatea specifică;
c) culoarea şi mirosul;
d) filtrabilitatea;
e) puterea calorică.
(3) Caracteristicile chimice determinate de Laboratorul de Apă Uzată  sunt:
a)    nămol biologic: temperatură, pH, oxygen liber dizolvat, materii totale în suspensie( de 3 ori pe zi), şi materii solide volatile(săptamanal), proba standard, IVN, IDN, biocenoza nămolului activ(zilnic).
b)    nămol fermentat şi deshidratat: umiditate, substanţe minerale şi substanţe volatile(zilnic).
(3) Caracteristicile chimice sunt :
a) pH - ul ;
b) materialele solide totale ;
c) fermentabilitatea ;
d) metalele grele ;
e) nutrienţii.

  Art. 197  Sursa de energie alternativă
     Staţiile de pompare trebuie prevăzute şi cu o a doua sursă de energie, ce trebuie să fie total independentă de prima şi să asigure o energie continuă în caz de avarie.

Art. 198  Mărirea vitezei de evaporare a nămolului
   Pentru mărirea vitezei de evaporare, nămolul va fi supus unui proces de uscare, astfel încît umiditatea rămasă după aplicarea metodelor de deshidratare mecanice convenţionale să fie redusă în continuare.

Art. 199  Neutralizarea nămolului
  În cazul în care nămolul are componente care îl fac incompatibil cu utilizarea lui, acesta va fi transportat la depozitele de deşeuri periculoase sau se va neutraliza termic prin incinerare, în condiţiile stabilite de legislaţia aplicabilă.
 
Art 200 Utilizarea nămolului în agricultură
1) În cazul în care concentratiile de metale grele şi alţi componenţi chimici ai nămolului sunt sub valorile maxime admisibile, stabilite de legislaţia în vigoare referitoare la utilizarea acestuia în agricultură, se poate aplica metoda compostării ce reduce agenţii patogeni şi produce un material similar cu pământul natural.
(2) Compostul poate fi folosit în agricultură pentru combaterea eroziunii solului, pentru îmbunătăţirea proprietăţilor solului şi pentru recultivarea acestuia.

Art. 201 Scopul depozitării nămolului
       Depozitarea nămolului are următoarele funcţii: egalizarea debitelor, uniformizarea caracteristicilor nămolului în vederea îmbunătăţirii proceselor de tratare din aval, ca stabilizarea, concentrarea şi deshidratarea, permiţând alimentarea uniformă pentru intensificarea operaţiilor de concentrare şi deshidratare şi permit flexibilitatea şi optimizarea proceselor pentru concentrare şi deshidratare.

Art.202  Depozitarea nămolului
 1) Nămolul poate fi depozitat în construcţii (spaţii) special concepute din interiorul staţiei de epurare (rezervoare de stocare a nămolului, bazine de omogenizare, paturi de uscare, lagune) sau în interiorul obiectelor tehnologice ale staţiei de epurare (în baza de colectare a nămolului din interiorul decantorului primar sau a decantorului secundar, în bazinele de fermentare a nămolului, în concentratoarele gravitaţionale, în bazinele de aerare, în decantoarele tip Imhoff) sau în afară staţiei de epurare în depozite controlate, şanţuri, gropi, pe suprafaţa pământului etc., în funcţie de compoziţia acestuia.
2) Depozitarea se poate face pe o perioada scurtă de timp, în bazinele de decantare sau în rezervoarele de concentrare a nămolului. Astfel de depozite sunt folosite în mod limitat şi sunt folosite de obicei la staţiile de epurare mici, unde timpul de depozitare poate varia de la cîteva ore pînă la 24 de ore.
(3) Depozitarea pe termen lung a materiilor solide poate fi realizată în procesele de stabilizare cu perioade lungi de retenţie, de exemplu, în cazul fermentării aerobe sau anaerobe sau în bazine separate, proiectate special pentru acest scop.
(4) În instalaţiile mici, nămolul este de obicei depozitat în decantoare şi în bazinele de fermentare. În cazurile în care depozitarea nămolului are loc în bazine închise, trebuie asigurată ventilaţia împreună cu tehnologiile de control corespunzător a mirosului, precum şi prevederea de sisteme de filtrare a gazelor.

Art. 203  Existenţa acordului de mediu pentru depozitare
(1)Nămolul deshidratat care nu se valorifică, va fi transportat la depozitul de deşeuri, de către operatorul de salubrizare.
(2) Se interzice depozitarea în alte locuri fără existenţa unui acord de mediu în acest sens.
(3)Utilizarea nămolurilor şi a altor tipuri de reziduuri, ce provin de la epurarea apelor uzate orăşeneşti în agricultură, se poate realiza cu condiţia respectării actelor normative în vigoare.

Sectiunea a 5-a. Evacuarea apelor pluviale  şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor

Art. 204 Preluarea apelor pluviale şi de suprafaţă
      (1) Apele pluviale şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor se pot evacua prin reţeaua de canalizare, realizată în sistem unitar, divizor şi mixt, în funcţie de specificul localităţii.
         (2) Autoritatea publică locală va încheia cu operatorul un contract de preluare a apelor meteorologice, forma contractului fiind cea aprobata prin Ordinul nr. 90/2007 al Presedintelui ANRSC. Contractul se va încheia pe perioada nedeterminată. Refuzul autoritătii publice locale, de a încheia acest contract, îl îndreptăţeşte pe operator de a solicita plata serviciilor prestate lunar în baza documentelor de plată comunicate autorităţii publice locale, aceasta din urmă neputându-se prevala de lipsa contractului pentru a fi exonerată de obligaţia de plată.

Art. 205 Programe anuale de verificare
               În programele anuale de verificări, operatorul trebuie să prevadă verificarea şi curăţarea periodică a reţelei de canalizare.
       (1) Operatorul are obligaţia să întreţină curate gurile de scurgere – colectare a apelor meteorice şi stradale, în regim de exploatare normală, scop în care va efectua verificări şi curăţări periodice. În cazul ploilor torenţiale operatorul va lua măsuri de intervenţie în locurile inundate aflate în zona canalizată prin guri de scurgere. Pentru executarea serviciului de întreţinere a gurilor de scurgere, în condiţii de exploatare îngreunate de acţiunea sau inacţiunea unor terţi, vor fi încheiate contracte de prestare servicii distincte între operator şi autoritatea publică locală.
(1)    În cazul în care se constată producerea sistematică de inundaţii în anumite puncte ale reţelei de canalizare, operatorul împreună cu autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri de redimensionare a conductelor reţelei de canalizare, multiplicare sau repoziţionare a gurilor de scurgere – colectare, în limita fondurilor alocate de autoritatea publică locală pentru efectuarea acestor lucrări
(2)    Curăţarea rigolelor şi grătarelor, pentru asigurarea scurgerii apelor rezultate din topirea zăpezilor şi de ploi torenţiale se va asigura prin grija operatorului serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile regulamentului serviciului de salubrizare.
 
Art.206 Curăţarea gurilor de scurgere
(1)    Curăţarea gurilor de scurgere, cu depozit şi sifon, guri de scurgere specifice reţelei în procedeu unitar, se face obligatoriu înaintea sezonului ploios şi după ploi puternice pentru a se putea depista care sunt gurile inactive.
(2)        În timpul operaţiei de curăţare, nămolul îndepărtat manual nu se va depozita direct pe trotuar, ci în saci de plastic, sau în mijloace de transport care vor fi transportaţi la terminarea operaţiei la staţia de epurare a apelor uzate, sau în alte depozite autorizate.
(3)    După curăţarea mecanică, gura de scurgere se spală, cu apă din cisternă, pentru îndepărtarea urmelor de nămol şi asigurarea umplerii gurii cu apă pentru realizarea închiderii hidraulice.
(4)    Personalul care face curăţarea va aprecia dacă există namol şi sub dispozitivul care asigură garda hidraulică iar dacă apa nu curge, se va continua spălarea pînă se sparge eventualul dop format.
(5)    În cazul spălării mecanice, nămolul aspirat de utilaj nu va fi deversat în reţeaua de canalizare prin gura de scurgere spălată şi nici printr-un cămin alăturat, pentru a nu provoca accelerarea depunerilor pe colector.
(6)    După terminarea operaţiunii de spălare, gura de scurgere trebuie să rămînă plină cu apă, verificându-se dacă nivelul rămas este comparabil cu nivelul normal de asigurare a închiderii hidraulice.
(7)    De regulă, în ziua următoare se va face o inspecţie a gurilor de scurgere curăţate verificîndu-se, prin scoaterea grătarului, dacă apa a rămas la cota ce asigură închiderea hidraulică sau se simte prezenţa mirosului caracteristic.
(8)    Gura de canalizare care nu are apă sau unde se simte un miros puternic de canalizare trebuie refăcută deoarece prezintă defecţiuni constructive; nu este etanşă, pierde apă sau, elementele ce asigură garda hidraulică sunt deteriorate.

Art. 207  Măsuri în perioadele secetoase
   În perioadele secetoase, în lipsa precipitaţiilor pe o durată mai mare de două săptămîni, trebuie refăcută garda hidraulică la gurile de scurgere care nu sunt amplasate pe străzile pe care se efectuează activitatea de udare şi stropire de către operatorul de salubrizare, începîndu-se cu străzile unde se ştie că viteza apei este mică şi este mai accelerat procesul de depunere a suspensiilor şi începerea fermentării.

Art. 208 Măsuri pentru preluarea apelor meteorice
   În cazul existenţei bazinelor de retenţie pentru preluarea debitelor de apă meteorică trebuie avute în vedere şi luate măsurile necesare pentru:
a)    împiedicarea sedimentării suspensiilor;
b)    îndepărtarea depunerilor imediat după trecerea ploii şi golirea bazinului pentru ca acestea să nu intre în putrefacţie;
c)    menţinerea în stare permanentă de funcţionare a sistemului de curăţare, asigurîndu-se protecţia contra vandalismului;
d)    realizarea unei bune spălari şi dezinfecţii pentru a împiedica răspîndirea mirosului sau a diverşilor vectori (muşte, ţînţari etc.), care împrăştie bacterii şi viruşi ce pot afecta sănătatea populaţiei din zonă;
e)    împiedicarea îngheţării apei din precipitaţiile căzute iarna, în cazul scăderii temperaturii sub cea de îngheţ;
f)    trebuie adoptate măsuri contra tendinţei de folosire a bazinelor de retenţie drept depozite de gunoi.

Art. 209 Lucrări de întreţinere
  Principalele lucrări de întreţinere sunt:
a)    verificarea şi înlocuirea grătarelor gurilor de scurgere;
b)    scoaterea nămolului depus în depozitele gurilor de scurgere;
c)    umplerea cu apă a gurilor de scurgere;
d)    curăţarea bazinelor de retenţie.
Constatarea stării de fapt, respectiv inspecţia gurilor de scurgere se face de catre operator prin personalul abilitat, acesta participând şi la recepţia lucrărilor de curăţire a acestora, inclusiv a bazinelor de retenţie, ce se execută de societăţi specializate, pe baza de relaţii contractuale.
Art. 210 Determinarea cantităţii de apă meteorică preluată
(1) Cantitatea de apă meteorică preluată de reţeaua de canalizare se determină prin înmulţirea cantităţii specifice multianuale de apă meteorică, comunicată de A.N.M. pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846 – 1: 2006.astfel:
a) pentru incintele construite – 100 %;
b) pentru incintele neconstruite – 50%.
 Aceasta modalitate de calcul se aplică până la elaborarea şi aprobarea unui Studiu de specialitate pentru determinarea analitică a coeficienţilor de scurgere pe categorii de utilizatori.
            (2) În cadrul contractelor de furnizare se vor putea utiliza formule de calcul analitic, aplicabile fiecărui utilizator, sau norme specifice locale, pe categorii de utilizatori, determinate tot analitic, pe baza prevederilor alin.(1). Indiferent de varianta aleasă, în documentele menţionate se va evidenţia formula de determinare folosită.
    (3) Nedeclararea corectă a suprafeţelor detinute şi declarate de fiecare utilizator pe proprie răspundere , constituie contravenţie şi se sancţionează.


CAPITOLUL VII
Instalaţiile/reţelele interioare de alimentare cu apă şi de canalizare

Art. 211 Instalaţia interioară de alimentare cu apă
(1)    Instalaţia interioară de alimentare cuprinde ansamblul tehnico-sanitar, de la robinetul de după contorul de branşament (punctul de delimitare), în sensul de curgere a apei, pînă la armătura de utilizare. Reţeaua interioară de alimentare cu apă aparţine, ca obligaţie de întreţinere şi reparaţie, utilizatorului.
(2)    Instalaţiile interioare de canalizare care deservesc 2 sau mai mulţi proprietari dintr-un condominiu, sunt instalaţii aparţinînd părţilor comune ale condominiului şi intră ca obligaţie de întreţinere şi reparaţie în sarcina tuturor proprietarilor condominiului.
(3)    Instalaţiile interioare de apă şi de canalizare din cadrul condominiului, care deservesc un singur proprietar, sunt instalaţii ce aparţin acestuia şi intră ca obligaţie de întreţinere şi reparaţie în sarcina proprietarului respectiv.
(4)    Punctul de delimitare între instalaţiile aparţinând părţilor comune şi instalaţiile fiecărui proprietar al condominiului este teul de derivaţie, respectiv cotul prin care se schimbă direcţia de circulaţie a apei din verticală în orizontală, în cazul proprietarilor care au în proprietate apartamente de la ultimul etaj al unui bloc de locuinţe.

Art. 212 Modificarea condiţiilor iniţiale de realizare a lucrărilor
   În cazul în care lucrările de realizare a instalaţiilor/reţelelor interioare conduc la modificarea condiţiilor iniţiale de contractare, acestea se vor efectua după obţinerea acordului operatorului. Contravaloarea lucrărilor de modificare a racordului, realizate ca urmare a necesităţii realizării operaţiei, se suportă de utilizator.

Art. 213 Interdicţii
(1)    Se interzice executarea unor legături între instalaţiile interioare prin care se distribuie apă cu destinaţii diferite, precum şi cele între conductele de apă potabilă şi conductele de apă industrială.
(2)    Pentru nerespectarea prevederilor alin.(1) şi consecinţele rezultate din aceasta, răspunzător este deţinătorul de instalaţii.
(3)    Utilizatorii care au în dotare instalaţii interioare ce folosesc apă din alte surse decît ale operatorului nu vor executa legături la reţeaua de distribuţie aparţinînd sistemului de alimentare cu apă.
(4)    Se interzice legătura directă între conductele de aspiraţie ale pompelor şi branşament.
(5)    Atunci când utilizatorul cu surse proprii solicită branşarea la reţeaua publică de alimentare cu apă, aceasta se face numai cu acordul operatorului şi după îndeplinirea condiţiei montării unor echipamente care să nu permită accesul apei din sursa proprie în reţeaua publică.
(6)    Pentru a se asigura continuitatea activităţii desfăşurate de anumiti utilizatori, în situaţia întreruperii alimentării cu apă pe reţeaua publică de distribuţie, utilizatorul va asigura în instalaţia interioară condiţii de stocare a apei, în cantităţi suficiente asigurării necesarului de apă pe perioada cât serviciul de alimentare cu apă este întrerupt.

Art. 214 Obligaţiile utilizatorului
(1) Utilizatorul are obligaţia să asigure funcţionarea normală a instalaţiei/reţelei interioare de alimentare cu apă; în acest sens va executa toate lucrările de întreţinere şi reparaţie ce se impun în vederea unei exploatări optime.
(2) Utilizatorul poate solicita operatorului consultanţă şi îndrumare de specialitate, ca servicii suplimentare, contracost pentru constatarea stării tehnice a instalaţiilor, etanşeităţii şi modului de utilizare a apei, în scopul evitării pierderilor şi utilizării raţionale a acesteia.

Art. 215 Componenţa reţelei interioare de canalizare
(1) Instalaţia/reţeaua interioară de canalizare a utilizatorului se compune din obiecte sanitare, sifoane (inclusiv cele de pardoseală şi de terasă), conducte orizontale de legatură, coloane, conducte orizontale de evacuare la căminul de racord, care reprezintă limita reţelei interioare (limita de proprietate).
(2) Instalaţia/reţeaua interioară de canalizare aparţine utilizatorului; operatorul nu are nicio obligaţie privind buna funcţionare a reţelei interioare de canalizare.
(3) Racordul imobilelor cu subsoluri echipate cu instalaţii sanitare se va executa cu respectarea măsurilor speciale contra refulării din colector spre subsol (cu clapete, vane sau cu staţii de pompare a apelor uzate).


CAPITOLUL VIII.
Drepturile şi obligaţiile operatorului şi ale utilizatorilor

Art. 216 Utilizatorii
(1)    Are calitatea de utilizator al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare orice persoană fizică sau juridică ce deţine, în calitate de proprietar sau cu drept de folosinţă dat de proprietar, un imobil avînd branşament propriu de apă potabilă şi/sau racord propriu de canalizare şi care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare/prestare.
(2)    Pot fi utilizatori ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi persoanele fizice sau juridice care nu au branşament propriu de apă potabilă, respectiv racord propriu de canalizare, numai dacă există condiţii tehnice pentru delimitarea/separarea instalaţiilor, pentru individualizarea consumurilor şi pentru încheierea, în nume propriu, a contractului de furnizare/prestare a serviciului.
(3)    Condiţiile tehnice vor fi stabilite de operator pe baza metodologiei elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.
(4)    Principalele categorii de utilizatori ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt:
a)    operatori economici;
b)    instituţii publice;
c)    utilizatori casnici: persoane fizice avand bransament individual de alimentare cu apă şi racord propriu de canalizare sau asociaţiile de proprietari/locatari în cazul condominiilor.

Art. 217 Program de furnizare în cazul lipsei de debit
(1)    Funcţionarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie să fie continuă, operatorul răspunzînd pentru neîndeplinirea serviciului, în conformitate cu clauzele contractuale sau condiţiile de menţinere a licenţei.
(2)    În cazul lipsei de debit ca urmare a reducerii debitelor de apă ale sursei în caz de secetă sau îngheţ, distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus la cunoştinţa utilizatorilor în timp util, prin mijloace adecvate (mass-media, afişare la utilizator).

Art. 218 Marcaje pentru intervenţia rapidă
(1)    Pentru intervenţia rapidă în caz de necesitate operatorul va face marcaje şi inscripţii pe clădirile de locuit, alte clădiri din apropiere, împrejmuiri, care vor indica prezenţa căminelor de vane şi a hidranţilor de incendiu.
(2)    Este interzisă blocarea accesului la căminele şi hidranţii reţelei pentru care s-au executat marcajele şi inscripţiile menţionate la alin. (1).

Art. 219 Sarcinile operatorului
   În vederea realizării obiectivelor şi sarcinilor ce le revin în domeniul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor, operatorii trebuie să asigure:
a)    producerea, transportul, înmagazinarea şi distribuţia apei potabile, respectiv preluarea, canalizarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate;
b)    exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, respectiv a sistemelor de canalizare în condiţii de siguranţă şi eficienţă tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor şi a instrucţiunilor tehnice de exploatare;
c)    instituirea, supravegherea şi întreţinerea, corespunzător dispoziţiilor legale, a zonelor de protecţie sanitară, a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate;
d)    monitorizarea strictă a calităţii apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apă în concordanţă cu normele igienico-sanitare în vigoare;
e)    captarea apei brute, respectiv descărcarea apelor uzate orăşeneşti în receptorii naturali, numai cu respectarea condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor;
f)      întreţinerea şi menţinerea în stare de permanentă funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare;
g)    contorizarea cantităţilor de apă produse, distribuite şi respectiv facturate;
h)    creşterea eficienţei şi a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili şi energie electrică şi prin reproiectarea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;
i)      limitarea cantităţilor de apă potabilă distribuită prin reţelele de alimentare cu apă, utilizată în procesele industriale şi diminuarea consumurilor specifice prin recircularea, refolosirea şi reutilizarea acesteia.
j)      refacerea locului unde a intervenit pentru reparaţii sau execuţia unei lucrări noi, la un nivel calitativ corespunzător, în termen de maximum 30 zile calendaristice de la terminarea lucrării, ţinînd cont de condiţiile meteorologice care nu trebuie să afecteze calitatea acesteia. Imediat după remedierea unei avarii care a afectat pavajul în zona de intervenţie, operatorul va lua toate măsurile pentru asigurarea unor pavaje provizorii, care să asigure reluarea circulaţiei pe porţiunile afectate, iar aducerea pavajului la forma şi calitatea iniţială se va finaliza în aceleaşi condiţii. Pe toată perioada desfăşurării intervenţiilor şi pînă la finalizarea pavajului definitiv, operatorul va asigura semnalizarea corespunzătoare atît din punct de vedere al execuţiei, cît şi din punct de vedere al siguranţei circulaţiei.

Art. 220  Drept de servitute asupra proprietăţilor
(1)    Pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective, operatorul are drept de servitude cu titlu gratuit, pe toată durata existenţei acestora, asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare.
(2)    Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, aflate în alte zone decât zona de protectie, operatorii, au obligaţia să le plătească acestora despăgubiri, în condiţiile legii. Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărîre judecătorească. Nu se cuvin despăgubiri pentru prejudiciile suferite de proprietarul de teren care încalcă zona de protecţie a reţelor de alimentare cu apă şi canalizare.
(3)    Operatorul are obligaţia să ţină evidenţe distincte pentru fiecare activitate, avînd contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi localitate de operare în parte.

Art. 221 Obligaţiile operatorului
   Operatorul are următoarele obligaţii:
a)    să respecte angajamentele asumate prin contractele de furnizare a serviciilor de  apă şi de canalizare;
b)    să respecte prevederile prezentului Regulament;
c)    să ia măsurile necesare pentru remedierea operativă a defecţiunilor apărute în instalaţiile sale, precum şi de înlăturare a consecinţelor şi pagubelor rezultate;
d)    să presteze serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare la toţi utilizatorii cu care a încheiat contracte de furnizare şi utilizare a serviciilor;
e)    să servească toţi utilizatorii din aria de acoperire pentru care a fost licenţiat autorizaţi/atestaţi;
f)     să respecte indicatorii de performanţă aprobaţi de autorităţile administraţiei publice locale;
g)    să furnizeze date despre prestarea serviciului autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi A.N.R.S.C., conform programelor stabilite de acestea;
h)    să aplice metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare;
i)    să furnizeze apa potabilă şi industrială la parametrii de potabilitate impuşi de actele normative în vigoare, cu asigurarea valorilor debitelor şi a presiunii de serviciu, prevăzute în contract, indiferent de poziţia utilizatorului în schema de funcţionare conform contractului de furnizare încheiat cu utilizatorul ;
j)    să asigure preluarea apelor uzate şi meteorice la sistemul public de canalizare şi să verifice calitatea acestora, pe baza contractului de preluare, în condiţiile prevederilor prezentului regulament;
k)    să asigure preluarea apelor pluviale în condiţiile stabilite prin avizul eliberat utilizatorului;
l)    să întreţină şi să verifice funcţionarea contoarelor de măsurare  a cantităţii de apă (contorul de branşament)  în conformitate cu prescripţiile metrologice şi să utilizeze pentru sigilare, numai sigilii cu serie unică de identificare, pentru a preveni sigilarea neautorizată; în afara celor individuale, montate de proprietarii condominiului;
m)    să efectueze la solicitarea scrisă a utilizatorului verificarea exactităţii indicaţiilor contorului de branşament. Dacă în urma verificării, contorul este găsit defect cheltuielile de verificare cad în sarcina operatorului, care procedează de asemenea, şi la rectificarea facturii, luând în calcul un consum ce se va stabili pe baza înregistrării medii în ultimele trei luni de funcţionare a aparatului de măsură, iar  în cazul în care aparatul nu a funcţionat în ultimele 3 luni, se va lua în considerare cosumul  înregistrat în ultima luna anterioră defectării ;
n)    să întocmească, după verificarea exactităţii indicaţiilor contoarelor de măsură, buletine de verificare metrologică pentru fiecare aparat verificat în parte ;
o)     să emită factura pentru furnizarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare cel mai tîrziu pînă la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată;
p)    să factureze cantităţile de apă furnizate şi serviciile de canalizare prestate la valorile măsurate prin intermediul contoarelor, aducând la cunoştinţă utilizatorului modificările la tarif;
q)    să înregistreze toate reclamaţiile şi sesizările utilizatorilor, să le verifice şi să ia măsurile ce se impun, pentru rezolvarea acestora. La sesizările scrise Operatorul va răspunde în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea acestora.
r)    alte obligaţii prevăzute în contractul de furnizare/prestare.

Art. 222 Forţa majoră
   Operatorul de servicii din sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare nu răspunde pentru neîndeplinirea serviciului, în cazurile de forţă majoră, precum şi în următoarele cazuri:
a)    ca urmare a lucrărilor de întreţinere, reparaţii, modernizări, extinderi, devieri, branşări noi, schimbări de contoare, dacă operatorul a anunţat utilizatorii despre eventualitatea opririi furnizării apei, specificînd data şi intervalul de timp în care aceasta va fi oprită. Anunţul de oprire a furnizării apei, prin mass-media sau afişare la utilizatori, după caz, în funcţie de numărul de utilizatori afectaţi trebuie făcut înainte, cu un număr de ore stabilit prin contract;
b)    în cazul ploilor torenţiale care duc la depăşirea capacităţii proiectate de preluare la canalizare a debitelor, situaţie în care operatorul va face dovada depăşirii capacităţii.

Art. 223 Drepturile operatorului
   Operatorul are următoarele drepturi:
a)    să oprească temporar furnizarea apei sau prestarea serviciului de canalizare, fără înştiinţarea prealabilă a utilizatorilor şi fără să-şi asume răspunderea faţă de aceştia, în cazul unor avarii grave a căror remediere nu suferă amînare, care pot produce pagube importante, accidente sau explozii, defecţiuni ale instalaţiilor interioare ale utilizatorului sau care afectează buna funcţionare a sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare;
b)    să restricţioneze alimentarea cu apă a tuturor utilizatorilor, pe o anumită perioadă, cu înştiinţarea prealabilă, fără să-şi asume vreo răspundere faţă de aceştia, în cazul în care apar restricţionări justificate la sursa de apă sau la racordarea şi punerea în funcţiune a unor noi capacităţi din cadrul sistemului public de alimentare cu apă sau de canalizare ori a unor lucrări de întreţinere planificate. Aceste restricţionări se fac cu aprobarea autorităţilor administarţiei publice locale;
c)    să încaseze contravaloarea serviciilor furnizate şi să aplice penalităţile legale. Pentru exercitarea acestui drept operatorul nu este ţinut a face proba comunicării documentelor de plată catre utilizator ;
            d) să întrerupă sau să sisteze furnizarea serviciului de alimentare cu apă, în condiţiile legii, cu notificare prealabilă, la utilizatorii care nu şi-au achitat facturile pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturii sau care nu respectă clauzele contractuale. Aceleaşi măsuri, inclusiv desfiinţarea branşamentelor / racordurilor, se pot lua faţă de utilizatorii clandestini, dacă aceştia nu au îndeplinit condiţiile impuse de operatori pentru intrarea în legalitate. Procedura de notificare se va considera îndeplinită şi în cazul unui eventual refuz de primire a acesteia din partea utilizatorului.
             e) Să întrerupă sau să sisteze alimentare cu apă a utilizatorilor ce refuză sau împiedică în orice fel încheierea contractului de furnizare a apei ;
                 f) să refuze alimentarea cu apă a imobilelor pe branşamentul cărora sunt acumulate datorii la plata serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, sau al imobilelor unde nu există un raport contractual care să oblige operatorul la prestarea serviciului de alimentare cu apă si canalizare ;
                g) să rezilieze unilateral contractul de furnizare/prestare încheiat cu utilizatorul care nu îşi respectă obligatiile asumate prin contract sau atunci când ulterior încheierii contractului se constată că documentaţia ce a stat la baza încheierii contractului, nu corespunde legalităţii si realităţii din culpa utilizatorului. În cazul neachitării facturilor de apă şi canal, operatorul va proceda la rezilierea unilaterală a contractului imediat după împlinirea termenul suspendare a serviciului ;
         h) să întrerupă prestarea serviciului de canalizare utilizatorilor alimentaţi cu apă rece din altă sursă decât reţeaua publică de alimentare cu apă, în situaţia neachitării de către aceştia a facturilor întocmite de prestator. Suspendarea va opera în aceleaşi condiţii ca şi în cazul suspendarii/întreruperii serviciului de alimentare cu apă ;
        i) să suspende serviciul de preluare a apelor uzate în reţeaua publică de canalizare acelor utilizatorii care în mod repetat încalcă condiţiile de deversare, impuse de operator prin acordul de preluare.
                j) să încaseze tarif suplimentar şi penalităţi “Poluatorul Plăteşte”; să încaseze penalităţi şi tarif suplimentar în cazul în care utilizatorii deversează ape uzate a căror indicatori nu se încadrează în limitele maxime prevăzute în Autorizaţie; să întrerupă sau să sisteze furnizarea/prestarea serviciului, cu notificare prealabilă, la utilizatorii rău-platnici care nu şi-au achitat facturile pe o perioada de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturii  sau, care nu-şi respectă clauzele contractuale, ori în alte cazuri prevăzute de prezentul Regulament. Aceleaşi măsuri, inclusiv desfiinţarea branşamentelor/racordurilor, se pot lua faţă de utilizatorii clandestini, dacă aceştia nu au îndeplinit condiţiile impuse de Operator pentru intrarea în legalitate;
                k) să verifice existenţa instalaţiilor de preepurare, epurare şi/sau a bazinelor etanşe vidanjabile şi dacă acestea sunt executate conform normelor în vigoare, cu anunţarea prealabilă a utilizatorului;
         l)să stabileasca debitele şi concentraţiile maxime admise ale poluanţilor continuţi de apele uzate vidanjate şi/sau deversate în reţeaua publică de canalizare prevazute în Autorizatie.
        m)alte drepturi prevăzute în contractul de prestare/furnizare.

Art. 224 Obligaţiile utilizatorului
   Utilizatorul are următoarele obligaţii:
    a) să respecte clauzele contractului de furnizare încheiat cu operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi prevederile prezentului Regulament;
    b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua publică de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoană, unitatea de produs sau puncte de folosinţă, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare;
    c) să utilizeze apa numai pentru folosinţele prevăzute în contractul de furnizare şi utilizare a serviciilor. În cazul în care utilizatorul doreşte să extindă instalaţiile sau utilizarea în alte scopuri decît cele pentru care s-a încheiat contractul, va înştiinţa Operatorul despre aceasta. Dacă noile condiţii impun, se vor modifica clauzele contractuale;
    d) să nu  utilizeze apa în alte scopuri decât pentru folosinţă proprie, să nu  pună apa cumparată la dispoziţie, gratuit sau nu, unei alte persoane fizice ori juridice sau unui intermediar, cu excepţia cazurilor de incendiu;
    e) să menţină curăţenia, să întreţină în stare corespunzătoare căminul de apometru/contor dacă se află în proprietatea sa şi să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei şi integrităţii fizice a căminului de branşament/racord, a contorului de apă şi a vanelor ce echipează branşamentul  dacă acestea se află amplasate pe proprietatea sa;
    f) să anunţe imediat Operatorul despre apariţia oricărei deteriorări sau descompletări apărute la căminul de apometru, care îl deserveşte, în cazul în care acesta nu se află pe proprietatea sa;
    g) să permită citirea contorului dacă acesta este amplasat pe proprietatea sa şi să permită accesul operatorului la căminele de racord şi la bazinele vidanjabile sau la instalaţiile de epurare şi preepurare amplasate pe proprietatea sa pentru prelevarea de probe, în scopul verificării respectării valorilor maxime admise la indicatorii cuprinşi în Autorizaţie şi/sau Anexa 4 la Contract;
    h) să nu utilizeze instalaţiile interioare în alte scopuri decât cele prevăzute în contract;
    i) să execute lucrările de întreţinere şi reparaţii care îi revin, conform reglementărilor legale, la instalaţiile interioare de apă pe care le are în folosinţă, pentru a nu se produce pierderi de apă, sau, în cazul în care, prin funcţionarea lor necorespunzătoare, creează un pericol pentru sănătatea publică. Obligaţia se extinde şi la staţiile de hidrofoare, rezervoare, staţii de pompare interioare, instalaţii de epurare şi preepurare, bazine etanşe vidanjabile, etc., care sunt în proprietatea utilizatorului. Să întreţină, verifice şi să repare, conform normativelor metrologice în vigoare, contoarele individuale de măsurare a debitelor, montate de proprietarii con-dominiului.
    j) toţi utilizatorii, operatori economici, care utilizează în procesul tehnologic apa potabilă sunt obligaţi să furnizeze Operatorului informaţii cu privire la consumurile prognozate pentru o perioadă următoare convenită cu operatorul anul următor ;
    k) să nu execute lucrări clandestine de ocolire a contorului;
    l) să nu practice comunicări sau racordări între conductele de apă rece potabilă şi conductele altor sisteme din interiorul construcţiilor (apă caldă menajeră, încălzire) şi să nu modifice instalaţia interioară de distribuţie a apei fără avizul operatorului;
    m)să nu manevreze vanele din amonte de apometru dinainte de contor în sensul de curgere a apei şi să folosească pentru intervenţii la instalaţiile interioare numai robinetul sau vana din aval de apometru, de după contor, în sensul de curgere a apei;
    n) să nu influenţeze în nici un fel indicaţiile contorului de apă şi să păstreze intactă integritatea acestuia, inclusiv sigiile şi să menţină integritatea acestuia, inclusiv a sigiliilor;
    o) să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract ;
            p) să achite operatorului cheltuielile de verificare, montare şi demontare a contorului de branşament, atunci când a solicitat verificarea exactităţii indicaţiilor contorului de către operator, iar contorul răspunde aprobării de model şi clasei de precizie, fapt atestat prin buletinul de verificare metrologică.
    r) să se prezinte la punctele de lucru ale operatorului în cazul în care, din motive neimputabile acestuia, nu a intrat în posesia facturii, situaţie în care termenul de plată este tot cel stabilit de legislaţia în vigoare;
    s) să nu evacueze în reţeaua canalizare deşeuri, reziduuri, substanţe poluante, substanţe prioritar periculoase sau toxice care încalcă condiţiile de descărcare impuse de normele tehnice în vigoare;
    ş) deţinătorii de surse proprii de apă potabilă care au şi calitatea de utilizatori ai serviciului de alimentare cu apă sunt obligaţi să comunice Operatorului, data punerii în funcţiune a surselor proprii, în vederea facturării debitelor utilizate din acestea şi deversate în canalizarea publică. În acest scop au obligaţia să instaleze contoare de tipul celor agreate de operator, să ţină la zi registrul de evidenţă, pe baza căruia să se poată calcula şi verifica debitul surselor proprii;
    t) să informeze operatorul despre orice modificare a datelor din contractul de furnizare, lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a utilizatorului pentru eventualele prejudicii suferite de operator, ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare ;
           ţ) să achite operatorului contravaloarea  lucrărilor de întrerupere a serviciului sau de reluare a acestuia, respectiv rebranşarea  la cererea sa. Aceste cheltuieli se vor achita înainte de trecerea la suspendarea sau reluarea serviciului, pe baza documentelor de plată întocmite de operator.
    u) să anunţe cu 15 zile înainte mutarea din imobil, solicitând fie schimbarea titularului de contract, fie desfiinţarea branşamentului de apă şi/sau a racordului de canalizare, în cazul desfiinţării imobilului. De asemenea, utilizatorul va anunţa Operatorul în toate cazurile în care apar schimbări ale datelor înscrise în contractul încheiat cu acesta.
    v) alte obligaţii prevăzute în contractul de furnizare/prestare.
    x) să monteze aparate de măsura pe reţeaua de canalizare acolo unde:
        - foloseşte apa ca materie primă;
        - este deţinător de surse proprii de apă potabilă.
    În caz contrar debitul evacuat va fi 100% din debitul captat pentru utilizatorii agenţi economici şi 96% pentru utilizatorii persoane fizice.
    y) utilizatorii au obligaţia preepurării locale a apelor uzate evacuate în conformitate cu normativele în vigoare;
    z) persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în incinte şi clădiri comune, indiferent de destinaţia acestora, au obligaţia:
        a. să fie branşate la reţeaua de apă prin branşament individual contorizat;
        b.să fie racordate la reţeaua de canalizare prin racord individual cu cămin/secţiune de monitorizare şi preluare ape uzate acolo unde operatorul o cere;
    q) pentru zonele unde nu există sisteme de canalizare publică, persoanele fizice şi juridice au obligaţia să faca dovada că apele uzate menajere se evacuează prin instalaţii de epurare sau bazine etanşe vidanjabile, proiectate şi executate conform normelor în vigoare şi încheierea de contracte de vidanjare cu o firma agreată de S.C. Compania Apă Arad S.A.
    w)  să solicite reactualizarea Autorizaţiei ori de câte ori intervin modificări privind debitul şi/sau calitatea apelor uzate, evacuate în reţeaua de canalizare sau prin vidanjare, ca urmare a extinderii capacităţilor de producţie, a modificării tehnologiilor de fabricaţie, precum şi în cazul modificării obiectului de activitate.

Art. 225  Drepturile utilizatorului
   Utilizatorul are următoarele drepturi:
a) să beneficieze de serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelurile stabilite în contract;
b) să primească răspuns în maximum 30 de zile calendaristice la sesizările adresate operatorului cu privire la neândeplinirea unor condiţii contractuale;
       c) să conteste facturile în maxim 10 zile calendaristice de la emiterea facturilor când constată încălcarea prevederilor contractuale; Obligaţia probei primirii facturii şi a încadrării în termenul de contestare revine utilizatorului ;
      d) să fie anunţat cu cel puţin 24 de ore înainte despre opririle programate sau restricţionările în furnizarea serviciului;
e) să fie despăgubit în cazurile încălcării de către operator a clauzelor contractuale care prevăd şi cuantifică valorile despăgubirilor în funcţie de prejudiciul cauzat;
f) să fie informat despre modul de funcţionare a serviciilor de apă şi de canalizare, despre deciziile luate de autorităţile administraţiei publice locale, A.N.R.S.C. şi de Operator privind asigurarea acestor servicii;
g) să aibă montate pe branşamentele proprii ale imobilelor contoare de apă pentru înregistrarea consumurilor.


CAPITOLUL IX
Indicatori de performanţă şi calitate

Art.226 Scopul stabilirii indicatorilor de performanţă
(1) Indicatorii de performanţă stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de Operator în asigurarea serviciului de apă şi de canalizare.
(2) Indicatorii de performanţă asigură condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească serviciile de apă şi de canalizare, avîndu-se în vedere:
a)    continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
b)    adaptarea permanentă la cerinţele utilizatorului;
c)    excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile de apă şi de canalizare;
d)    respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor şi protecţiei mediului.

Art. 227 Aria de cuprindere a indicatorilor de performanţă
Indicatorii de performanţă pentru serviciile de apă şi canalizare sunt specifici pentru următoarele activităţi:
a)    branşarea/racordarea utilizatorilor la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare;
b)    contractarea serviciilor de apă şi de canalizare;
c)    măsurarea, facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor efectuate;
d)    îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciilor efectuate;
e)    menţinerea unor relaţii echitabile între furnizor şi utilizator prin rezolvarea operativă şi obiectivă a problemelor, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor care revin fiecărei părţi;
f)    soluţionarea reclamaţiilor consumatorilor referitoare la serviciile de apă şi canalizare;
g)    prestarea de servicii conexe serviciului de furnizare (informare, consultanţă, etc.).

Art. 228 Obligaţiile operatorului privind urmărirea respectării indicatorilor de performanţă
În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanţă, Operatorul trebuie să asigure:
a)    gestiunea serviciilor de apă şi de canalizare, conform prevederilor
b)    contractuale;
c)    evidenţa utilizatorilor;
d)    înregistrarea activităţilor privind citirea echipamentelor de măsurare, facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor efectuate;
e)    înregistrarea reclamaţiilor şi sesizărilor consumatorilor şi soluţionarea acestora;
f)    accesul neîngrădit al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Arad, la informaţiile necesare pentru stabilirea:
1.    modului de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate;
2.    calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate la nivelul indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractele de delegare de gestiune;
3.    modului de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi modernizare a sistemelor dealimentare cu apă şi de canalizare încredinţate prin contractul de delegare a gestiunii;
4.    modului de formare şi stabilire a tarifelor pentru serviciile de apă şi de canalizare;
5.    stadiului de realizare a investiţiilor;
6.    respectării parametrilor ceruţi prin prescripţiile tehnice şi a normelor metodologice.

Art. 229  Indicatorii de performanţă minimali, generali şi garantaţi
    Indicatorii de performanţă minimali, generali şi garantaţi pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare sunt stabiliţi în anexa nr.1 la prezentul Regulament.


CAPITOLUL. X
Contractul de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor de apă şi de canalizare

Art. 230 Încheierea contractelor
  Contractarea furnizării şi prestarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare se vor realiza astfel:
a)    în cazul în care utilizatorii au branşamente, prin contracte încheiate între operator şi utilizatori;
b)    în cazul în care furnizarea apei potabile se face prin cişmele stradale către persoanele fizice care nu au branşament, prin contracte încheiate cu toţi cei care beneficiază de acest serviciu. Arondarea utilizatorilor se va stabili de către operator împreună cu autorităţile administraţiei publice locale;
c)    în cazul utilizării apei de la hidranţii stradali de către operatorul serviciului de salubrizare sau cel al domeniului public, pe bază de contract între operatorii acestor servicii şi operatorul serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare;
d)    pentru consumurile de apă utilizate de pompieri pentru instruire şi stingerea incendiilor, pe bază de contract încheiat cu autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu art. 40 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari;
e)    pentru preluarea apelor pluviale de pe domeniul public al localităţiilor aflate în aria de deservire a operatorului, pe bază de contract încheiat cu autoritatea publică locală pe perioadă nedeterminată;
f)    pentru curăţirea gurilor de scurgere în alte condiţii de exploatare, a sistemului de preluare a apelor meteorice, decâ cel normal, prin contract încheiat cu autoritatea publică locală la cererea expresă a acesteia ;
    g) în cazul în care furnizarea apei se face prin foraje/cişmele/fântâni prin contracte încheiate cu autoritatea publică locală cu obligativitatea contorizării acestora .

Art.231. Prevederile contractuale

(1) Condiţiile privind calitatea serviciilor asigurate de operator privind continuitatea, presiunea de utilizare şi debitul furnizat, respectiv condiţiile de preluare şi calitatea apelor uzate acceptate la deversarea în reţelele de canalizare, vor fi înscrise în contractul de furnizare/prestare şi utilizare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare.
(2) La încheierea contractelor se vor respecta prevederile Contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare.

Art. 232. Părţile contractante
(1)    Contractele de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare se încheie de operatorul serviciului cu următoarele categorii de utilizatori:
a)    operatori economici;
b)    instituţii publice;
c)    utilizatori casnici: persoane fizice avand branşament individual de alimentare cu apă şi racord propriu de canalizare sau asociaţiile de proprietari/locatari în cazul condominiilor.
d)    persoane fizice împuternicit legal de reprezentanţii unui codominium neconstituit în asociaţie de proprietari /locatari ;
 (2) În cazul schimbării titularului de contract, indiferent de cauză, noul utilizator este substituit celui anterior, fără alte cheltuieli, în afara celor legate, dacă este cazul, de redeschiderea branşamentului, în cazul în care se păstrează condiţiile pentru care a fost eliberat avizul de branşare definitiv;
 (3) Fostul utilizator rămîne răspunzător faţă de furnizorul serviciului pentru toate sumele datorate în virtutea contractului încheiat cu acesta, dacă nu există o înţelegere cu noul proprietar de preluare prin transfer a plăţii sumelor restante;
(4)    În cazul în care imobilul a fost debranşat din motive de neplată, nu se va încheia un nou contract cu altă persoană fizică sau juridică şi nu se va remonta apometrul decît în condiţiile achitării la zi de către proprietar a debitelor restante.

Art. 233   Responsabilităţi speciale
(1)    Orice utilizator care dispune în interiorul proprietăţii sale şi de alte instalaţii de alimentare cu apă, care nu provin din sistemul public de distribuţie a apei, trebuie să notifice operatorului serviciului despre acest fapt.
(2)    Este interzisă utilizarea instalaţiilor interioare sau a branşamentului ca dispozitive de punere la pămînt a instalaţiilor electrice.
(3)    Nerespectarea prevederilor paragafului (1) si (2) antrenează răspunderea utilizatorului şi închiderea branşamentului.
(4)    Utilizatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei, integrităţii fizice şi stării de curăţenie a căminului de branşament, a contorului de apă la locul de montaj şi a vanelor ce echipează branşamentul, dacă acestea se află pe proprietatea sa. În cazul în care căminul de branşament se află pe domeniul public, aceste măsuri cad în sarcina operatorului.
(5) Demontarea parţială a branşamentului sau contorului poate fi executată numai de către operatorul serviciului sau de împuterniciţii acestuia.Vana de concesie va fi manevrată numai de personalul specializat al operatorului. În cazuri speciale (avarii, reparaţii interioare, etc.)  utilizatorul poate manevra robinetul/vana de concesie,  dacă nu există vană/ robinet (de linie) aflat în aval de contor.

Art. 234 Citire contorului
(1) Utilizatorul trebuie să permită accesul liber şi necondiţionat al reprezentantului operatorului, care efectuează citirea contorului, cu o periodicitate care nu va depaşi 6 luni, pe baza unui program care va fi comunicat în prealabil utilizatorului.
     (2) În mod excepţional, citirea contorului se poate transmite operatorului astfel:
a)    prin comunicarea lunară a indexului contorului de branşament de către utilizator;
b)    telefonic, la numărul de telefon comunicat de operator, la data comunicată de acesta.
(3) Dacă la data citirii nu s-a asigurat accesul la contor, se va factura o cantitate estimată egală cu media de consum lunară a anului anterior, urmînd ca la citirea următoare să se regularizeze cantitatea facturată.
(4) Comunicarea datei şi orei de efectuare a următoarei citiri va fi făcută de operator prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar dacă nici la următoarea citire utilizatorul nu asigură accesul la contor, operatorul poate să sisteze furnizarea apei cu o notificare prealabilă.
(5) Facturarea se face lunar, în baza preţurilor şi tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate astfel:
a)    pentru utilizatorii mici care au un consum de pînă la 50 mc/lună – cantitatea estimată lunar va fi egală cu media consum lunar a anului anterior. Regularizarea consumurilor se va efectua prin citirea aparatelor de măsura la 6 luni;
b)    pentru utilizatorii medii care au un consum cuprins între 50 – 200 mc/lună - cantitatea estimată lunar va fi egală cu media consum lunar a anului anterior. Regularizarea consumurilor se va efectua prin citirea aparatelor de măsura la 3 luni;
c)    pentru utilizatorii mari care au un consum  de peste 200 mc/lună, stabilirea consumului lunar  se va face pe baza citirii efective a aparatelor de măsura.

Art. 235  Stabilirea cantităţilor efective de apă furnizate
    Cantităţile efective de apă furnizate se stabilesc pe baza înregistrărilor contorului de branşament astfel:
    a) prin citire de către personalul împuternicit al operatorului consemnată într-un proces-verbal încheiat între operator şi utilizator;
b) prin autocitire;
c) prin altă modalitate ( citirea de la distanţă, etc.)
d) pentru utilizatorii care nu posedă aparate de masură determinarea consumului se va face în baza criteriilor tehnice privind stabilirea cantităţilor de apă în sistem pauşal, cantitatea de apă livrată fiind cea prevazută în contract.
 Art. 236 Repararea şi înlocuirea contoarelor
  Orice reparaţii şi orice înlocuire de contor al cărui sigiliu a fost rupt şi care a fost deschis sau demontat ori a cărui deteriorare se datorează unei cauze străine sau unei funcţionări anormale în condiţii de îngheţ, incendiu, şocuri exterioare sau furt, sunt efectuate de operator pe cheltuiala exclusivă a utilizatorului în cazul în care căminul este situat pe proprietatea privată a utilizatorului. Utilizatorul suportă aceleaşi consecinţe şi dacă s-a dovedit ca s-au produs deteriorări ale contorului din vina acestuia  în cazul în care căminul este situat pe proprietatea publică.

Art. 237 Verificarea exactităţii înregistrărilor contorului
 (1) Verificarea exactităţii înregistrărilor contorului de apă se face ca obligaţie legală a operatorului sau la solicitarea scrisă a utilizatorului.
(2) În caz de înlocuire a contorului de apă din iniţiativa operatorului, utilizatorul va fi invitat în scris sau telefonic, din timp, pentru a asista la operaţiunea de înlocuire şi de înregistrare a indexului vechi şi a indexului de pornire a noului contor. În cazul în care utilizatorul nu participă la efectuarea înlocuirii la data şi la ora anunţate, operatorul va comunica în scris acestuia aceste date.
(3) Utilizatorul are dreptul să solicite în orice moment verificarea exactităţii înregistrărilor contorului de apă. Verificarea exactităţii înregistrărilor contorului de apă se face numai pe standuri de verificare autorizate, care aparţin unui agent economic autorizat.
(4) Dacă verificarea este efectuată la cererea utilizatorului şi contorul corespunde aprobării de model şi clasei de precizie a acestuia, atestată prin buletin de verificare metrologică, cheltuielile de verificare, montare şi demontare sunt în sarcina utilizatorului. În caz contrar, cheltuielile sunt în sarcina operatorului care procedeaza, de asemenea, la o rectificare a facturării, luând în calcul media de consum pe ultimele 3 luni  anterioare facturii contestate. Operatorul nu va proceda la rectificarea facturării atunci când contorul a înregistrat în favoarea utilizatorului.

Art. 237 Verificarea exactităţii înregistrărilor contorului
 (1) Verificarea exactităţii înregistrărilor contorului de apă se face ca obligaţie legală a operatorului sau la solicitarea scrisă a utilizatorului.
(2) În caz de înlocuire a contorului de apă din iniţiativa operatorului, utilizatorul va fi invitat în scris sau telefonic, din timp, pentru a asista la operaţiunea de înlocuire şi de înregistrare a indexului vechi şi a indexului de pornire a noului contor. În cazul în care utilizatorul nu participă la efectuarea înlocuirii la data şi la ora anunţate, operatorul îi va comunica în scris aceste date.
(3)Utilizatorul are dreptul să solicite în orice moment verificarea exactităţii înregistrărilor contorului de apă. Verificarea exactităţii înregistrărilor contorului de apă se face numai pe standuri de verificare autorizate, care aparţin unui agent economic autorizat.
(4)Dacă verificarea este efectuată la cererea utilizatorului şi contorul corespunde aprobării de model şi clasei de precizie a acestuia, atestată prin buletin de verificare metrologică, cheltuielile de verificare, montare şi demontare sunt în sarcina utilizatorului. În caz contrar, cheltuielile sunt în sarcina operatorului care procedează, de asemenea, la o rectificare a facturării, luînd în calcul media de consum pe ultimele 3 luni anterioare facturii contestate. Operatorul nu va proceda la rectificarea facturării atunci cînd contorul a înregistrat în favoarea utilizatorului.

Art. 238 Penalităţi de întîrziere
   Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:
a)    penalităţile sunt egale cu nivelul dobînzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b)    penalităţile se datorează începînd cu prima zi după data scadenţei;
c)    valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.
d)    penalitatea este datorată ca urmare a emiterii facturii de către operator şi neachitării acesteia în cadrul termenului de plată ; lipsa comunicării facturii către utilizator nu îl exonerează pe aceasta de obligaţia plăţii contravalorii consumului de apă şi canal şi penalităţilor de întârziere.

Art. 239 Debranşarea şi încetarea contractului.
1) Debranşarea poate interveni :
a)    la cererea utilizatorului (cu plata cheltuielilor de ridicare a contorului) ;
b)    în situaţia în care în imobil nu mai locuieşte nimeni, caz în care se reziliază şi contractul ;
c)    la iniţiativa operatorului, pentru neachitarea de către utilizator a sumelor datorate, inclusiv a majorărilor de întîrziere aferente, în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului de plată ;
d)    în cazul în care utilizatorul nu permite accesul personalului operatorului pentru citirea contorului sau refuză să remedieze avariile din reţeaua interioară.
        2) Contractul dintre operator şi utilizator poate înceta în următoarele cazuri:
a)Prin acordul scris al părţilor;
b)Prin denunţarea unilaterală a contractului de către utilizator, cu un preaviz de 30 zile lucrătoare, după achitarea taxei de debranşare şi a debitelor către operator ;
c)Prin denunţarea unilaterală de către operator, în cazul în care împuterniciţii acestuia sunt împiedicaţi să verifice sau să citească contoarele ori să verifice şi să remedieze defecţiunile la instalaţiile care sunt proprietatea sa, atunci când acestea se află pe proprietatea utilizatorului.
d) Prin reziliere unilaterală de către operator atunci când utilizatorul nu îşi respectă obligaţiile asumate prin contract sau atunci când ulterior încheierii contractului se constată că documentaţia ce a stat la baza încheierii contractului, nu corespunde legalităţii şi realităţii din culpa utilizatorului. În cazul neachitării facturilor de apă şi canal operatorul va proceda la rezilierea unilaterală a contractului imediat dupa împlinirea termenul suspendare a serviciului ;
    3) Operatorul are dreptul să refuze reluarea furnizării serviciului, la cererea unui nou utilizator,  pe un branşament suspendat conform art. 239, lit. c din prezentul Regulament.


CAPITOLUL  XI
Realizarea serviciului după producerea unui cutremur

SECŢIUNEA 1  Serviciul de alimentare cu apă

Art. 240 Informarea şi instruirea populaţiei
   Pentru reducerea efectelor negative asupra populaţiei, animalelor şi mediului, operatorul împreună cu autoritatea publică locală are obligaţia să asigure informarea şi instruirea prealabilă a populaţiei prin afişe asupra modului de comportare în situaţii de calamităţi naturale.

Art. 241 Obligaţiile operatorului
  Operatorul de apă trebuie să asigure:
a)    1-2 l/om/zi pentru minimum 3-4 zile, apă potabilă din sursa protejată echipată cu un sistem local de filtrare - sistem de filtrare cu cartuş filtrant din CAG etc.;
b)    apa pentru combaterea incendiului din alte surse decît sursa de apă potabilă;
c)    punerea în funcţiune a resurselor proprii de alimentare pentru spitale şi alte unităţi cu risc mare;
d)    surse de rezervă pentru alimentarea cu energie electrică a utilajelor;
e)    una sau mai multe surse de apă pentru incendiu ( lacuri de agrement, rîuri în zone accesibile, ştranduri etc.).

Art. 242 Verificări după cutremur
   După încetarea mişcării seismice operatorul trebuie să verifice:
a)    starea reţelei de distribuţie;
b)    starea de etanşeitate a rezervorului;
c)    integritatea aducţiunii;
d)    integritatea captării şi a surselor de alimentare cu energie electrică.

Art. 243 Acţiuni după cutremur
   Operatorul va acţiona suplimentar, realizînd următoarele acţiuni:
a) verificarea şi utilizarea reţelei de alimentare cu apă;
b) verificarea în teren şi depistarea deteriorărilor reţelei, iar în cazul constatării unor pierderi majore, izolarea la rezervorul de acumulare pentru a păstra cît mai multă apă înmagazinată;
c) solicitarea, avizul comandamentului pompierilor pentru ca apa din rezerva de combatere a incendiului (rezerva protejată) să fie folosită pentru asigurarea apei de băut, după stingerea incendiilor;
d) închiderea şi izolarea tronsoanelor din reţea, fără defecţiuni, şi toate branşamentele utilizatorilor, cu excepţia celor cu risc mare;
e) verificarea modului de funcţionare al hidranţilor şi trecerea la echiparea celor în stare de funcţionare pentru furnizarea de apă în mod individual pentru populaţie, asigurînd sau solicitînd organelor abilitate paza acestora;
f) trecerea la aplicarea planurilor stabilite pentru alimentarea cu apă din alte surse a utilizatorilor cu risc mare de explozie, incendiu etc.;
g) punerea în funcţiune a legăturilor de rezervă ce ocolesc rezervorul, în cazul în care acesta a fost afectat şi nu poate păstra apa;
h) realizarea alimentării cu energie electrică a pompelor din sursele de rezervă, inclusiv din grupurile generatoare mobile din dotare;
i) stabilirea soluţiei de alimentare cu apă în cazul în care aducţiunea este deteriorată prin:
1. utilizarea unităţii locale de tratare a apei, stabilită dinainte, instalată pe un amplasament situat pe locuri înalte şi sigure;
2. transportul apei cu cisterne dezinfectate şi distribuirea în locurile prestabilite, către populaţie;
3. transportul apei de la sursele proprii, în condiţii adecvate, dacă sursa de apă poate asigura cantitatea necesară, dar sistemul de transport este deteriorat;
j) utilizarea altei surse de apă dacă lucrările hidrotehnice de la captare sunt afectate total sau, în cazul în care lucrările sunt afectate parţial, asigurarea punerii în funcţiune cît mai urgent a părţii active, mai ales dacă sistemul funcţionează gravitaţional;
k) realizarea de lucrări provizorii, la suprafaţă, de legare a tronsoanelor rămase întregi în cazul unor avarii locale pe aducţiune, reţea etc., utilizînd materiale rezistente şi cu îmbinări rapide. Lucrările provizorii vor fi supravegheate, iar apa dezinfectată adecvat;
l) trecerea, din momentul în care sistemul poate funcţiona cel puţin parţial, la refacerea sistematică a acestuia, în ordinea importanţei, astfel încît sa se asigure debitele minime de funcţionare. Ordinea de importanţă poate fi stabilită prin analiza riscului de nefuncţionare a fiecărui obiect component al lucrării.

Art. 244  Planul de acţiune
        În cazul calamităţilor naturale trebuie acţionat rapid şi eficient, asigurându-se:
        a) realizarea planului de acţiune, însuşit de personal prin simulări anterioare producerii calamităţii;
        b) asigurarea cadrului organizatoric, astfel încât personalul să lucreze independent, legatura între echipe şi factorii de decizie realizându-se cu mijloace adecvate de comunicaţie, care să fie independente de reţeaua de telefonie mobilă sau fixă.

Art. 245  Dezinfectarea instalaţiei
    După încheierea operaţiunilor de remediere, toate instalaţiile vor fi dezinfectate în mod sistematic. Când apa devine potabilă populaţia va fi instiintata ca poate utiliza aceasta apa în mod normal. Se va face o inspecţie generală a reţelei pentru detectarea şi remedierea locurilor pe unde se pierde apa.

SECŢIUNEA a 2-a  Serviciul de canalizare
       
Art. 246    Reţeaua de canalizare poate fi afectată de un cutremur fără să apară efectele exterioare, deoarece o parte din apa exfiltrată se va drena în pământ.
       
Art. 247 Activităţi ale operatorului
         Operatorul va efectua următoarele activităţi:
        a) verificarea curgerii apei începând de la ultimul cămin al colectorului principal (la intrarea în staţia de epurare sau căminul amonte al unei subtraversări);
        b) stabilirea locului în care apa nu mai curge prin colector, marcându-se tronsoanele şi verificând terenul dacă are crăpături vizibile, sunt tasări de teren, sunt construcţii prăbuşite peste canal etc.;
        c) se va interveni prin pomparea apei în alt colector sau chiar direct în emisar, caz în care trebuie să existe un aviz prealabil al autorităţii de mediu, pentru o perioadă de timp cât mai scurtă, în cazul unor tronsoane rupte, pe lungime mare, în porţiunea aval;
        d) folosirea mijloacelor locale de dezinfectare pe traseu, a procedurilor proprii;
        e) vor fi degajate locurile pe unde apa meteorică poate curge singură în emisar;
        f) vor fi puse în stare de funcţionare mijloacele auxiliare de pompare a apei din colectoare cu mijloace ce pot fi aduse pe amplasamente pregătite din timp sau sunt deja montate şi se face numai punerea în funcţiune;
        g) refacerea provizorie a reţelei de canalizare folosind tuburi uşor de montat (PVC gofrat, oţel etc.), tuburile vor putea fi montate aparent, cu protecţie contra traficului stradal.

Art. 248  Verificarea reţelei
               După stabilizarea situaţiei, reţeaua de canalizare va intra într-un proces de verificare totală, rezultatul final va fi analizat în vederea luării unei decizii asupra soluţiei de reabilitare sau chiar de retehnologizare.


CAPITOLUL  XII
Realizarea serviciului după producerea unei inundaţii
       
SECŢIUNEA 1  Serviciul de alimentare cu apă
       
Art. 249  Măsuri în caz de inundaţii
        (1) În cazul inundaţiilor se vor lua măsurile prevăzute în planul aprobat de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă.
        (2) În cazul în care staţia de pompare ce asigură presiunea totală în reţea este scoasă din funcţiune (voit sau accidental) se va asigura o pompare independentă de pe un amplasament neinundabil cu motopompe pregătite din timp.
       (3) Dacă localitatea este parţial inundată, se va recurge la următoarele măsuri:
        a) dezinfectarea suplimentară a apei, conform recomandărilor organelor sanitare, conform planurilor pentru situaţii de urgenţă;
        b) atenţionarea locuitorilor cu branşamente în zona inundată asupra unor măsuri suplimentare legate de consumul apei;
        c) oprirea staţiilor de pompare aflate în zona inundată;
        d) distribuirea de apă îmbuteliată locuitorilor afectaţi.
        (4) Dacă la captare lucrările hidrotehnice sunt scoase din funcţiune, se va asigura apa produsă de staţii de tratare mobile, staţii care vor fi în dotarea S.C. Apă Canal Arad S.A. captarea realizându-se printr-o priză provizorie.
        (5) Dacă la sursa calitatea apei s-a degradat puternic, vor fi puse în funcţiune măsurile de tratare suplimentară:
        a) adăugarea de cărbune activ praf;
        b) adăugarea de polimeri;
        c) reducerea debitului de apă în scopul creşterii duratei de decantare;
        d) reducerea vitezei de filtrare;
        e) ozonizarea apei etc.
        (6) Dacă sursele de alimentare cu energie sunt afectate se va aplica soluţia alimentare cu energie electrică de la o sursă de rezervă.
        (7) Dacă puţurile sau căminele drenului sunt inundate, acestea vor fi spălate imediat ce nivelul apei scade, fiind luate măsuri suplimentare pentru a asigura etanşarea lor până la depăşirea fenomenului.
        (8) După trecerea evenimentului se va proceda la o spălare şi dezinfectare totală a sistemului, obţinându-se un aviz al organelor sanitare.
             (9) În planul de acţiune se vor trece elementele aplicabile din măsurile ce trebuie luate în cazul producerii unui cutremur.

Secţiunea a – 2 - a  Serviciul de canalizare

Art. 250  Măsuri în caz de inundaţii
(1)    În perioada inundatiilor reţeaua de canalizare este suprasolicitată, intrând de cele mai multe ori sub presiune.
(2)    Operatorul va asigura cu maximă prioritate funcţionarea staţiilor de pompare a apelor uzate, suplimentând numărul de pompe cu motopompe.
(3)     O atenţie deosebită se va da prevenirii inundării staţiei de pompare prin luarea tuturor măsurilor de îndiguire, utilizarea motopompelor etc.
(4)    Gradul de asigurare a funcţionării pompelor trebuie să fie mai mare decât al celorlalte construcţii componente ale sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare
(5)    Se vor aplica măsuri suplimentare de dezinfectare, mai ales în zonele în care sistemul de canalizare a refulat.
(6)    Vor fi puse în funcţiune staţii de pompare provizorii, cu motopompe, pentru suplimentarea capacităţii de evacuare a apei din zonele inundate.
(7)    În scopul reducerii gradului de poluare, în zona joasă se poate recurge la devierea apelor colectate de pe suprafeţele aflate la cote neinundate.
(8)    O atenţie specială se va da urmăririi capacităţii de evacuare a emisarului receptor, luându-se măsuri adecvate când exista riscul intrării apei prin deversorul liber.
(9)    După trecerea evenimentului se vor face o verificare generală a canalizării, o spălare şi o dezinfecţie generală.
(10)    Este obligatorie efectuarea unei analize urmate de un plan de măsuri capabile să îmbunătăţească funcţionarea sistemului, consemnându-se limitele atinse de viitură.


CAPITOLUL  XIII
Realizarea serviciului în caz de furtuna şi/sau viscol puternic

SECŢIUNEA 1  Serviciul de alimentare cu apă

Art. 251  Măsuri în caz de furtună şi viscol puternic        
(1)În cazul apariţiei furtunii şi/sau a viscolului Operatorul :
                  a) va verifica în prima urgenţă sistemul de alimentare cu energie, punându-se în funcţiune, dacă este cazul, sistemul de rezervă sau vor fi realizate legături provizorii, pentru acţionarea cu prioritate a pompelor;
                  b) va verifica starea ventilaţiilor la rezervoare, realizându-se o verificare a calităţii apei şi o dezinfectare suplimentară, dacă aceasta prezintă nereguli, iar utilizatorii vor fi avertizaţi asupra modului în care să se consume apa;
              c) va verifica starea captării şi acţionarea cu mijloace adecvate împotriva îngheţării şi blocării prizei sau a grătarului, curăţarea acesteia va fi permanentă, iar în cazul existenţei unor soluţii de rezervă, acestea trebuie puse în funcţiune;
              d) va asigura personalului de exploatare care îşi are locul de muncă în zone izolate alimentarea cu hrană, sistem de încălzire şi echipament de protecţie corespunzător ;
           e) va verifica starea stocurilor de reactivi, acestea fiind refăcute periodic, conform normelor în vigoare .
                  (2) După trecerea furtunii, va fi refăcut accesul pe căile de comunicaţie şi vor fi refăcute lucrările afectate.

SECŢIUNEA a 2-a  Serviciul de canalizare

Art. 252 Măsuri în caz de furtună şi viscol puternic            
        (1) Pentru menţinerea în funcţiune a staţiilor de pompare de pe reţeaua de canalizare în caz de furtună, este de preferat ca una dintre liniile de alimentare cu energie electrică să fie subterană sau se va asigura o sursă independentă de alimentare.
      (2) În caz de viscol şi de temperaturi reduse, vor fi luate măsuri, împreună cu operatorul serviciului de salubrizare şi cu autoritatea administraţiei publice locale, de îndepărtare a zăpezii, pentru contracararea riscului de topire bruscă a zăpezii şi punerea sub presiune a canalizării.
  (3)Vor fi verificate grătarele deversoarelor, luându-se şi măsurile necesare pentru eliminarea blocajelor de gheaţă la emisar, blocaje care pot produce ridicarea nivelului apei şi inundarea canalizării.

CAPITOLUL  XIV
Dispoziţii finale

Art. 253  Preţuri şi tarife
(1)    SC Compania de Apă Arad SA va practica preţurile şi tarifele avizate de A.N.R.S.C. şi aprobate de autorităţile publice locale pentru fiecare unitate administrativ teritorială.
(2)    Stabilirea, modificare şi ajustarea preţurilor practicate se va face în condiţiile menţionate la alin. (1).

Art. 254 Sancţiuni
    (1)Încălcarea prevederilor prezentului regulament atrage răspunderea contractuală/materială/ contraventională sau penală, după caz a persoanelor fizice sau juridice ce vor fi găsite vinovate.
    (2)Sancţiunile contravenţionale ce se vor aplica în cazul săvârşirii de fapte contravenţionale sunt principale şi complementare.
    (3)Sancţiunile principale sunt cele prevăzute la art. 257.
    (4)Sancţiunile complementare sunt cele prevazute la art. 258.
    (5)Constatarea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţionarea acestora prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale se face prin proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de către agenţii constatatori, numiti prin Decizie a Preşedintelui Consiliului Judetean Arad .
    (6)Contravenţilor prevăzute de prezentul regulament le sunt aplicabile dispozitiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

ART. 255  Contravenţii la serviciul de alimentare cu apă :

1.    deteriorarea hidranţilor sub orice formă, manevrarea lor de către persoane neautorizate preum şi lăsarea deschisă a hidranţilor şi cişmelelor publice ,
2.    spălarea vehiculelor şi altor obiecte la cişmelele publice sau în spaţii neamenajate în acest scop ( garaje, rampe, etc.),
3.    plantarea de arbori pe traseele conductelor de apă,
4.    distrugerea sau deteriorarea marcajelor şi inscripţiilor necesare pe clădirile de locuit , garduri şi alte construcţii din apropiere , prin care se indică prezenţa căminelor de vane şi a hidranţilor de incendiu,
5.    aruncarea gunoiului / pământului etc, în anexele reţelelor interioare sau exterioare de apă, care să împiedice exploatarea şi întreţinerea acestora ,
6.    executarea, fără aprobarea prealabilă a prestatorului de lucrări, a modificării sau extinderii instalaţiilor de apă , chiar dacă consumul de apă se înregistrează ,
7.    executarea de instalaţii interioare de apă , cu persoane neautorizate de prestatorul serviciului pentru asemenea lucrări,
8.    manevrarea  armăturilor ( vane , hidranţi , robinete de concesie şi altele asemenea) din reţeaua publică de distribuţie a apei de către alte persoane decât cele autorizate de prestatorul serviciului , cu excepţia deschiderii hidranţilor în vederea stingerii incendiilor,
9.    amplasarea de instalaţii subterane pe aceleaşi trasee cu cele  ale conductelor de apă , fără respectarea distaneţelor minime prevăzute de STAS 8591/91,
10.    deschiderea de şantiere care afectează zone ale reţelelor de apă , fără încheierea în prealabil a unui protocol de predare - primire şi întreţinere a reţelelor edilitare din zona afectată şi predarea în starea iniţială a acestora către deţinător după executarea lucrărilor,
11.    extinderea reţelelor publice de apă , executate prin investiţii proprii de către orice persoană fizică sau juridică, fără aprobarea prealabilă a prestatorului serviciului de distribuţie a apei ,
12.    blocarea căminelor pe reţelele publice de alimentare cu apă , precum şi executarea de lucrări pe traseul acestora care să impiedice întreţinerea şi exploatarea în condiţii normale ,
13.    legarea instalaţiilor interioare de apă la reţelele publice de apă fără autorizaţie prealabilă a prestatorului,
14.    restabilirea , în orice mod , a legăturilor instalaţiilor interioare de apă la reţelele publice de apă în cazul în care întreruperea s-a făcut de prestatorul serviciului ,
15.    amplasarea de construcţii de orice fel , definitive sau provizorii peste conductele de apă, sau în apropierea acestora fără respectarea normelor legale.
16.     utilizarea apei pentru alte folosinţe decât cele prevăzute în contractul de branşare şi utilizare a serviciilor;
17.     neexecutarea de către utilizator a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii care îi revin conform reglementărilor legale, a instalaţiilor interioare pe care le are în folosinţă, pentru a se evita pierderea de apă, sau afectarea sănătăţii publice;
18.     executarea de lucrări clandestine de ocolire a contorului de branşament;
19.     influenţarea în orice mod a indicaţiilor contorului de branşament, ori afectarea integrităţii acestuia şi a sigiliului aplicat de operator;
20.     necomunicarea către operator a datei punerii în funcţiune a surselor proprii de apă, în vederea facturării debitelor de apă uzată canalizate;
21.     neinstalarea aparatului de măsura conform prevederilor de prezentul regulament pentru măsurarea apei reci alimentate din alta sursă;
22.     obstrucţionarea accesului operatorului la executarea lucrărilor de întreţinere, reparare, modernizare a componentelor reţelei publice aflate pe proprietatea privată a utilizatorului;
23.     împiedicarea accesului reprezentanţilor operatorului la căminul de branşament şi căminul de racord sau la contorul de branşament ;
24. împiedicarea accesului reprezentanţilor operatorului la aparatul de măsura instalat de utilizator pentru măsurare a apei alimentată din alta sursă decât reţeaua publică de alimentare cu apă a localităţii;

Art. 256 Contravenţii la serviciul de canalizare :

1. legarea instalaţiilor interioare de canalizare la reţelele publice de canalizare fără autorizaţia prealabilă a prestatorului serviciului, restabilirea, în orice mod, a legăturilor instalaţiilor interioare de canalizare, la reţelele publice de canalizare, în cazul în care întreruperea s-a făcut de prestatorul serviciului;
2. evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare fără respectarea restricţiilor de calitate şi debite, stabilite de deţinătorii acestor reţele;
3. întreruperea serviciului de canalizare fără motive justificate de  forţa majoră;
4. neasigurarea întreţinerii şi exploatării staţiilor şi instalaţiilor de preepurare a apelor uzate la capacitatea autorizată, lipsa de urmărire, prin analiza de laborator a eficienţei acestora şi de intervenţie operativă în caz de neîncadrare în normele de calitate şi în limitele înscrise în acordul de preluare şi autorizaţia de deversare a apelor;
5. deversarea de ape uzate în sistemul public de canalizare la canalizare fără acord de preluare
6. executarea fără aprobarea prealabilă a operatorului de lucrări pentru modificarea sau amplificarea instalaţiilor de canalizare;
7. executarea de instalaţii interioare de canalizare prin persoane neautorizate de operatorul serviciului pentru asemenea lucrări;
8. amplasarea de alte instalaţii subterane pe aceleaşi trasee cu cele ale conductelor publice de canalizare, între diversele reţele subterane fiind obligatorie respectarea distanţelor minime prevăzute de STAS 8591/1-91;
9. evacuarea la canal a apelor reziduale cu caracter agresiv sau nociv care prin compoziţia lor pot provoca degradarea sau distrugerea sau pot periclita viaţa lucrătorilor care intervin pentru întreţinerea şi exploatarea acestora, precum şi ape conţinând substanţe solide în suspensie sau antrenate care pot duce la colmatarea sau scoaterea din funcţiune a canalelor prin sedimentarea, coagularea sau întărirea materialelor şi substanţelor conţinute;
10. aruncarea în reţelele interioare sau exterioare de canalizare de gunoi, pământ sau alte obiecte care pot provoca înfundarea conductelor sau să împiedice exploatarea şi întreţinerea acestora;
11. neracordarea utilizatorilor la reţeaua publica de canalizare în zonele unde există reţele publice de canalizare;
12. neprezentarea agentilor economici care deversează ape uzate industriale în reţeaua publică de canalizare, a  cererilor  de contractare a serviciului de canalizare;
13. îngrădirea agentului constatator al operatorului sau a oricărui alt organism autorizat de a efectua prelevări de probe şi controale în căminele de vizitare, în scopul de a verifica dacă apele uzate industriale deversate în reţeaua de canalizare sunt conforme prescripţiilor acordului de preluare şi corespund convenţiei speciale de deversare;
14. nemenţinerea instalaţiilor de preepurare în permanenţă stare de bună funcţionare;
15. nescoaterea din funcţiune a foselor de colectare şi a altor instalaţii de aceeaşi natură, din momentul instalării noului racord;
16. racordarea directă între conductele de apă potabilă şi de canalizare ape uzate;instalarea oricaror dispozitive susceptibile de a lăsa apele uzate să penetreze în conducta de apă potabilă fie prin aspirare(cauzată de scădere de presiune accidentală) fie prin refulare cauzată de o suprapresiune creată în reţeaua de evacuare;
17. evacuarea prin canalizare a gunoaielor menajere, chiar după măcinarea prealabilă;
18. nepermiterea accesului lucrătorilor operatorului pentru controlul stării tehnice a instalaţiilor;
19. folosirea jgheaburilor şi burlanelor de apă pluvială la evacuarea apelor uzate;
20. neanunţarea operatorului de către utilizator în cazul în care aceştia îşi  extind folosinţele de apă;
21. neîntreţinerea în stare corespunzătoare a căminelor de racord de canalizare;
22. neprezentarea de către unităţile industriale a buletinelor de analiză solicitate de operator;
23. deversarea la canalizare a resturilor de hidrocarburi sau a altor reziduuri nocive;
31. executarea de instalaţii de canalizare prin persoane neautorizate de operator;
24. deteriorarea sau distrugerea  instalaţiilor publice de canalizare de orice fel ca: capace de canal, guri de scurgere, vane, conducte de canal şi alte anexe ale acestora;
25. blocarea căminelor pe reţelele publice de canalizare, precum şi executarea de lucrări pe traseul acestora care să împiedice întreţinerea şi exploatarea în condiţii normale;
26. executarea de lucrări de vidanjare cu utilaje sau personal neautorizat, precum şi descărcarea vidanjelor în reţeaua de canalizare sau în alte locuri decât cele anume stabilite de operator;
27. descărcarea pe timpul iernii a zăpezii în canalizarea orăşenească în afara punctelor stabilite de autoritatea publică locală;
28. deschiderea de şantiere care afectează zone ale reţelelor publice de canal, fără încheierea în prealabil a unui protocol de predare-primire şi întreţinere a reţelelor edilitare din zona afectată şi predarea în stare iniţială către operator după executarea lucrărilor;
29 amplasarea de căi de rulare (tren, tramvai, macarale) pe traseul conductelor de canalizare;
30. amplasarea de construcţii definitive sau provizorii peste conductele de canalizare;
31. plantarea de arbori pe traseele de canalizare, conform STAS 11210/88;
32. folosirea canalului de racord al unui imobil pentru descărcarea apelor uzate de la un alt imobil;
33. parcarea autovehiculelor peste căminele de vizitare sau gurile de scurgere;
34. acoperirea cu beton, asfalt, pavaj etc. a căminelor şi gurilor de scurgere;
35. nimeni nu are voie să afecteze integritatea reţelei de canalizare sau să împiedice buna sa funcţionare, sub nici un motiv;
36. nerespectarea normativului privind amplasarea în localităţi a reteţelor edilitare subterane executate în săpătură conform STAS 8591/1-91;
37. nerespectarea normativului privind marcarea şi reperarea reţelelor de conducte şi cabluri în localităţi conform STAS 9570/1-89.
38. executarea de vidanjari depozite ape uzate sau fose septice în zonele în care există reţele publice de canalizare;

Art. 257  Amenzi contravenţionale :
(1)    pentru serviciul de alimentare cu apă :
-    pentru contravenţia prevăzută la pct. 1, 3, 4, 5, 8, 12, 15, 17, 22, 23 si 24  alin.1, art. 255, amenda contravenţională este  de la 500 lei la 2000 lei ;
-    pentru contravenţia prevăzută la pct. 2, 10, 13, 16, alin.1,  art.255, amenda contravenţională este  de la 2000 lei la 3000 lei ;
-    pentru contravenţa prevăzută la pct. 6, 7, 9, 11, 14, 18, 19, 20, 21, alin.1, art. 255, amenda contravenţională este  de la 3000 lei la 5000 lei ;

(2)    pentru serviciul de canalizare :
-    pentru contravenţia prevăzută la pct. 1,3,4, 6, 7, 8, 11, 12, 13, 14, 15, ,alin.1, art. 256, amenda contravenţională este  de la 600 lei la 3000 lei ;
-    pentru contravenţia prevăzută la pct. 2, 5, 9, 10, 16 - 38, alin.1, art. 256, amenda contravenţionala este  de la 3000 lei la 5000 lei ;

    
 Art. 258  Amenzi complementare. Confiscări ş despăgubiri :
(1)    pentru serviciul de alimentare cu apă :
-    pentru contravenţia prevăzută la art. 255, alin.1, pct.1, 4, 5, 9, 10 si 19  amenda contravenţională complementară este egala cu c/val. bunurilor distruse şi cheltuielile legate de reparaţie, înlocuire şi aducerea la starea de funcţionare corespunzătoare a acestora. În acest caz cuantumul despăgubirii este cel stabilit de reprezentanţii operatorului ;
-    pentru contravenţia prevăzută la art. 255, alin.1, pct.2, 11, 13, 14, 18, 20, 21 amenda contravenţională complementară este egală cu de 10 ori pauşalul calculat de operator pentru utilizatorul contravenient conform normativelor în vigoare la data săvârşirii contravenţiei raportat la consumatorii de apă aflaţi în imobilul deţinut de contravenient, şi identificaţi la data constatării contravenţiei;
-    pentru contravenţia prevăzută la art. 255, alin.1, pct. 3, 6, 7, 12, 15, 17, 22, 23 si 24  amenda contravenţională complementară este egală cu valoarea prejudiciului suferit de operator ca urmare a faptei contravenţionale săvârşite de utilizator şi/sau cu valoarea lucrărilor executate de operator pentru asigurarea funcţionării corespunzatoare a reţelei de alimentare cu apă ;

(2)    pentru serviciul de canalizare :
-    pentru contravenţia prevăzută la art. 256, alin.1, pct. 1, 3,6,7,8,9,10, 15, 16,17,21,23,24,25,27,28,29,30,31 si 34 amenda contravenţională complementară este egală cu valoarea prejudiciului suferit de operator ca urmare a faptei contravenţionale săvârşite de utilizator şi/sau cu valoarea lucrărilor executate de operator pentru asigurarea funcţionării corespunzatoare a sistemului public de canalizare ;
-    pentru contravenţia prevăzută la art. 256, alin. 12,20, 26, 32, amenda contravenţională complementară este egală cu de 10 ori pauşalul calculat de operator pentru utilizatorul contravenient conform normativelor în vigoare la data săvârşirii contravenţiei raportat la consumatorii de apă aflaţi în imobilul deţinut de contravenient şi identificaţi la data constatării contravenţiei ;
    
(3)    Calculul despăgubirii se face prin aplicarea preţurilor în vigoare la data evaluării prejudiciului.
(4)    Procesul verbal prin care se constată contravenăia şi se sancţionează cu amendă contraventională şi complementară, după caz, constituie titlu executoriu.
(5)    Plata amenzilor contravenţionale se face către operator în baza procesului verbal de constatare a contravenţiei, sumele încasate din despăgubiri (amenzi contravenţionale complementare) constituind venit al operatorului.


Art. 259 Alte dispoziţii
(1)    Regulamentul se supune dezbaterii publice şi se aprobă prin hotărîre a Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Arad urmând a intra în vigoare la 30 de zile de la aprobare.
(2)    În cadrul contractelor încheiate cu utilizatorii se vor stipula contravenţiile în domeniul serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare, atât pentru utilizatori, cât şi pentru operatori, cu specificarea acestora şi a cuantumului amenzilor aplicabile şi  standardele, normativele şi tarifele legale, valabile la data încheierii acestor contracte.
(3)    Prevederile prezentului regulament vor fi actualizate în funcţie de modificările de natură tehnică, tehnologică şi legislativă, prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C.
(4)    În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la încheierea de acte adiţionale la contractul de delegare a gestiunii, care să cuprindă punerea în aplicare a prezentului regulament.
(5)    Anexele     fac parte integrantă din prezentul regulament.

 

Anexa 1 o puteti descarca aici

Anexa 1.1 Arad o puteti descarca aici

Anexa 1.2 Bocsig o puteti descarca aici

Anexa 1.3 Casoaia o puteti descarca aici

Anexa 1.4 Gurahont o puteti descarca aici

Anexa 1.5 Halmagel o puteti descarca aici

Anexa 1.6 Iratos o puteti descarca aici

Anexa 1.7 Lipova o puteti descarca aici

Anexa 1.8 Moneasa o puteti descarca aici

Anexa 1.9 Nadlac o puteti descarca aici

Anexa 1.10 Pancota o puteti descarca aici

Anexa 1.11 Pecica o puteti descarca aici

Anexa 1.12 Sepreus o puteti descarca aici

Anexa 1.13 Taut o puteti descarca aici

Anexa 1.14 Vinga o puteti descarca aici

Anexa 1.15 Apateu o puteti descarca aici

Anexa 1.16 Cermei o puteti descarca aici

Anexa 1.17 Felnac o puteti descarca aici

Anexa 1.18 Ineu o puteti descarca aici

Anexa 1.19 Sagu o puteti descarca aici

Anexa 1.20 Savarsin o puteti descarca aici

Anexa 1.21 Paulis o puteti descarca aici

Anexa 1.22 Zarand o puteti descarca aici

Anexa 1.23 Zabrani o puteti descarca aici

Anexa 2 o puteti descarca aici

Lista membrilor o puteti descarca aici

 

« Inapoi



Nici un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu: