LEGEA nr. 241 din 22 iunie 2006 (*actualizată*) serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

LEGE nr. 241 din 22 iunie 2006 (*actualizată*)

serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

EMITENT: PARLAMENTUL

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 29 iunie 2006

Data intrarii in vigoare : 21 martie 2007

 

Forma actualizata valabila la data de : 11 august 2009

Prezenta forma actualizata este valabila de la 26 februarie 2008 pana la 11 august 2009

---------

*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 29 iunie 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 11 august 2009, cu modificările şi completările aduse de: RECTIFICARE nr. 241 din 22 iunie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008.

**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:

Conform pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008, în tot cuprinsul legii, sintagma "asociaţie de dezvoltare comunitară" se înlocuieşte cu sintagma "asociaţie de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare."

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAP. I

Dispoziţii generale

ART. 1

(1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic unitar privind înfiinţarea, organizarea, gestionarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare al localităţilor.

-------------

Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare organizat la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor sau, după caz, al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare.

-------------

Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(2^1) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, astfel cum acestea au fost definite prin Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, şi cuprinde totalitatea acţiunilor şi activităţilor prin care se asigură satisfacerea nevoilor colectivităţilor locale, prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 51/2006.

-------------

Alin. (2^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 3 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 2

(1) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, denumit în continuare serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, se înfiinţează, se organizează şi se gestionează sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor.

-------------

Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 4 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(2) Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare se furnizează/prestează prin exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, denumită sistem public de alimentare cu apă şi de canalizare.

-------------

Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 4 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(3) Sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare a apelor uzate, denumite în continuare sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, constituie ansambluri tehnologice şi funcţionale integrate care acoperă întregul circuit tehnologic, de la captarea din sursă a apei brute până la evacuarea în emisari a apelor uzate epurate.

(4) În localităţile rurale se poate organiza, după caz, numai serviciul de alimentare cu apă, cu condiţia asigurării colectării apelor uzate prin alte sisteme individuale.

ART. 3

Termenii tehnici utilizaţi în cuprinsul prezentei legi se definesc după cum urmează:

a) serviciu de alimentare cu apă şi de canalizare - totalitatea activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului, înmagazinării şi distriburii apei potabile sau industriale tuturor utilizatorilor de pe teritoriul unei localităţi, respectiv pentru colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor uzate, a apelor meteorice şi a apelor de suprafaţă provenite din intravilanul acesteia;

b) serviciu de alimentare cu apă - totalitatea activităţilor necesare pentru:

- captarea apei brute, din surse de suprafaţă sau subterane;

- tratarea apei brute;

- transportul apei potabile şi/sau industriale;

- înmagazinarea apei;

- distribuţia apei potabile şi/sau industriale;

c) serviciul de canalizare - totalitatea acţiunilor şi activităţilor necesare pentru:

-------------

Partea introductivă a literei c) a art. 3 a fost modificată de pct. 5 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

- colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori la staţiile de epurare;

- epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar;

- colectarea, evacuarea şi tratarea adecvată a deşeurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale şi asigurarea funcţionalităţii acestora;

- evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolurilor şi a altor deşeuri similare derivate din activităţile prevăzute mai sus;

- evacuarea apelor pluviale şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor;

d) sistem public de alimentare cu apă - ansamblul construcţiilor şi terenurilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de alimentare cu apă. Sistemele publice de alimentare cu apă cuprind, de regulă, următoarele componente:

- captări;

- aducţiuni;

- staţii de tratare;

- staţii de pompare cu sau fără hidrofor;

- rezervoare de înmagazinare;

- reţele de transport şi distribuţie;

- branşamente, până la punctul de delimitare;

e) sistem public de canalizare - ansamblul construcţiilor şi terenurilor aferente instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de canalizare. Sistemele publice de canalizare cuprind, de regulă, următoarele componente:

- racorduri de canalizare de la punctul de delimitare şi preluare;

- reţele de canalizare;

- staţii de pompare;

- staţii de epurare;

- colectoare de evacuare spre emisar;

- guri de vărsare în emisar;

- depozite de nămol deshidratat;

f) reţea publică de transport al apei - parte a sistemului public de alimentare cu apă alcătuită din reţeaua de conducte cuprinsă între captare şi reţeaua de distribuţie;

g) reţea publică de distribuţie a apei - parte a sistemului public de alimentare cu apă, alcătuită din reţeaua de conducte, armături şi construcţii-anexe, care asigură distribuţia apei la 2 sau la mai mulţi utilizatori independenţi;

h) reţea publică de canalizare - parte a sistemului public de canalizare, alcătuită din canale colectoare, cămine, guri de scurgere şi construcţii-anexe care asigură preluarea, evacuarea şi transportul apelor de canalizare de la 2 sau de la mai mulţi utilizatori independenţi.

Nu constituie reţele publice:

- reţelele interioare de utilizare aferente unei clădiri de locuit cu mai multe apartamente, chiar dacă aceasta este în proprietatea mai multor persoane fizice sau juridice;

- reţelele aferente unei incinte proprietate privată sau unei instituţii publice pe care se află mai multe imobile, indiferent de destinaţie, despărţite de zone verzi şi alei interioare private;

- reţelele aferente unei platforme industriale, în care drumurile de acces şi spaţiile verzi sunt proprietate privată, chiar dacă aceasta este administrată de mai multe persoane juridice;

i) branşament de apă - partea din reţeaua publică de alimentare cu apă care asigură legătura dintre reţeaua publică de distribuţie şi reţeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri. Branşamentul deserveşte un singur utilizator. În cazuri bine justificate şi atunci când condiţiile tehnice nu permit altă soluţie se poate admite alimentarea mai multor utilizatori prin acelaşi branşament. Părţile componente ale unui branşament se precizează în regulamentul-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. Branşamentul, până la contor, inclusiv căminul de branşament şi contorul, aparţin reţelei publice de distribuţie, indiferent de modul de finanţare a execuţiei. Finanţarea execuţiei branşamentului se asigură de operator, respectiv de utilizator, corespunzător punctului de delimitare a instalaţiilor. Amplasamentul căminului de branşament se stabileşte la punctul de delimitare al instalaţiilor, de regulă la limita de proprietate a utilizatorului, cu respectarea regimului juridic al proprietăţii şi numai în baza unei documentaţii avizate de operator. În cazul condominiilor existente, separarea şi individualizarea consumurilor la nivel de proprietate/apartament individual se fac prin montarea repartitoarelor de costuri. Cheltuielile aferente individualizării consumurilor sunt suportate de coproprietarii condominiului, operatorul având numai obligaţia montării contorului principal de branşament la nivelul limitei de proprietate;

-------------

Litera i) a art. 3 a fost modificată de pct. 5 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

j) repartitor de costuri - aparat utilizat în imobilele condominiale dotate cu instalaţii interioare de utilizare comune, în scopul individualizării consumurilor şi repartizării pe proprietăţi/apartamente individuale a costurilor aferente consumului total de apă înregistrat la nivelul branşamentului imobilului.

-------------

Litera j) a art. 3 a fost modificată de pct. 5 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

j^1) repartizarea costurilor - totalitatea acţiunilor şi activităţilor desfăşurate în imobilele condominiale, dotate cu instalaţii interioare de utilizare comune, de către o persoană fizică sau juridică, autorizată conform reglementarilor legale în vigoare, în scopul repartizării pe proprietăţi/apartamente individuale a costurilor aferente consumului de apă;

-------------

Litera j^1) a art. 3 a fost introdusă de pct. 6 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

k) racord de canalizare - partea din reţeaua publică de canalizare care asigură legătura dintre instalaţiile interioare de canalizare ale utilizatorului şi reţeaua publică de canalizare, inclusiv căminul de racord; părţile componente ale unui racord se precizează în regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare. Racordul de la cămin spre reţea, inclusiv căminul de racord, aparţine reţelei publice de canalizare;

l) aviz de branşare/racordare - documentul scris, emis de operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, prin care se stabilesc condiţiile tehnice cu privire la proiectarea, amplasarea şi execuţia branşamentelor de apă, respectiv a racordurilor de canalizare şi prin care se stabileşte punctul de delimitare dintre reţelele publice şi instalaţiile de utilizare;

m) acord de furnizare - documentul scris, emis de operator, care stabileşte condiţiile de furnizare pentru utilizator şi defineşte parametrii cantitativi şi calitativi ai serviciului la branşamentul utilizatorului şi prin care operatorul se angajează să furnizeze serviciul de alimentare cu apă;

n) acord de preluare - documentul scris, emis de operatorul serviciului de canalizare pentru utilizator, prin care acesta se angajează să presteze serviciul de canalizare şi care defineşte condiţiile şi parametrii cantitativi şi calitativi ai apelor uzate menajere şi/sau industriale preluate la canalizarea publică;

o) ape uzate menajere - apele de canalizare rezultate din folosirea apei în gospodării, instituţii publice şi servicii, care rezultă mai ales din metabolismul uman şi din activităţi menajere şi igienico-sanitare;

p) ape uzate industriale - apele de canalizare rezultate din activităţi economico-industriale sau corespunzând unei alte utilizări a apei decât cea menajeră;

q) ape uzate orăşeneşti - apele de canalizare rezultate din amestecul apelor uzate menajere cu apele uzate industriale sau agrozootehnice, preepurate sau nu, precum şi apele care provin din stropirea şi spălarea drumurilor publice sau private, a aleilor, a grădinilor şi a curţilor imobilelor;

r) ape pluviale - apele de canalizare care provin din precipitaţii atmosferice;

s) instalaţii interioare de apă - totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, amplasate după punctul de delimitare dintre reţeaua publică şi instalaţia interioară de utilizare a apei, şi care asigură transportul apei preluate din reţeaua publică la punctele de consum şi/sau la instalaţiile de utilizare;

t) instalaţii interioare de canalizare - totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, care asigură preluarea şi transportul apei uzate de la instalaţiile de utilizare a apei până la căminul de racord din reţeaua publică;

u) punct de delimitare - locul în care instalaţiile aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului se branşează la instalaţiile aflate în administrarea operatorului furnizor/prestator de servicii, respectiv locul unde se realizează efectiv furnizarea/prestarea serviciului către utilizator. Punctul de delimitare a instalaţiilor asigură identificarea amplasamentului căminului de branşament, precizează poziţia de montare a dispozitivelor de măsurare-înregistrare a consumurilor, permite stabilirea apartenenţei instalaţiilor, precum şi precizarea drepturilor, respectiv a obligaţiilor ce revin părţilor cu privire la furnizarea/prestarea serviciului, respectiv la exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor. Delimitarea dintre instalaţiile interioare de canalizare şi reţeaua publică de canalizare se face prin/la căminul de racord, care este prima componentă a reţelei publice de canalizare, în sensul de curgere a apei uzate;

-------------

Litera u) a art. 3 a fost modificată de pct. 5 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

v) contor de branşament - aparatul de măsurare a volumului de apă consumat de utilizator, care se montează pe branşament între două vane - robinete la limita proprietăţii utilizatorului; contorul este ultima componentă a reţelei publice de distribuţie în sensul de curgere a apei.

v^1) asociaţie de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare - asociaţia de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, astfel cum este definită de Legea nr. 51/2006, constituită în scopul înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv pentru crearea, modernizarea şi/sau dezvoltarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

-------------

Litera v^1) a art. 3 a fost introdusă de pct. 7 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 4

(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.

(2) Apa potabilă distribuită utilizatorilor trebuie să îndeplinească, la branşamentele acestora, condiţiile de potabilitate prevăzute în normele tehnice şi reglementările legale în vigoare, precum şi parametrii de debit şi presiune precizaţi în acordurile şi contractele de furnizare.

(3) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare.

(4) În cazul în care cerinţele de apă potabilă ale operatorilor economici nu pot fi acoperite integral sau pot fi acoperite numai parţial, aceştia pot să-şi asigure alimentarea cu apă potabilă prin sisteme proprii, realizate şi exploatate în condiţiile legii.

(5) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor şi al spaţiilor verzi, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor şi consumul tehnologic al unităţilor industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.

(6) Apa industrială sau cu caracter nepotabil se poate asigura fie prin sisteme publice de alimentare cu apă industrială, fie prin sisteme individuale realizate şi exploatate de operatorii economici.

(7) Se interzice orice legătură sau interconectare între sistemele de alimentare cu apă potabilă şi sistemele de alimentare cu apă industrială.

ART. 5

(1) Sistemul de canalizare trebuie să asigure cu precădere colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea într-un receptor natural a apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apă, precum şi a apelor pluviale sau de suprafaţă colectate de pe teritoriul localităţilor.

(2) Nămolurile provenite din staţiile de tratare a apei, din sistemele de canalizare şi din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti se tratează şi se prelucrează în vederea neutralizării, deshidratării, depozitării controlate sau valorificării, potrivit reglementărilor legale în vigoare privind protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.

(3) Apele uzate evacuate în sistemele de canalizare trebuie să respecte condiţiile precizate prin acordul de preluare în canalizarea publică, respectiv prin contractul de prestare a serviciului, precum şi pe cele impuse prin reglementările tehnice în vigoare, astfel încât prin natura, cantitatea ori calitatea lor să nu conducă la:

a) degradarea construcţiilor şi instalaţiilor componente ale sistemelor de canalizare;

b) diminuarea capacităţii de transport a reţelelor şi a canalelor colectoare;

c) perturbarea funcţionării normale a staţiei de epurare, prin depăşirea debitului şi a încărcării sau prin inhibarea proceselor de epurare;

d) apariţia unor pericole pentru igiena şi sănătatea populaţiei sau a personalului de exploatare a sistemului;

e) apariţia pericolelor de explozie.

(4) Evacuarea în receptorii naturali a apelor uzate epurate şi depozitarea nămolurilor provenite din staţiile de epurare se fac numai în condiţiile calitative şi cantitative precizate în avizele, acordurile şi autorizaţiile de mediu eliberate de autorităţile competente, potrivit reglementărilor în vigoare din domeniul protecţiei calităţii apei şi a mediului, astfel încât să se garanteze protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.

(5) Preluarea în sistemele de canalizare a apelor uzate provenite de la operatori economici industriali sau de la alţi utilizatori neracordaţi la reţelele publice de distribuţie a apei se poate aproba numai în măsura în care capacitatea sistemelor nu este depăşită din punct de vedere hidraulic sau al încărcării cu substanţe impurificatoare şi numai dacă nu conţin poluanţi toxici sau care pot inhiba ori bloca procesul de epurare.

ART. 6

Desfăşurarea activităţilor specifice serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, indiferent de forma de gestiune aleasă, se realizează pe baza unui regulament al serviciului şi a unui caiet de sarcini, elaborate şi aprobate de autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în conformitate cu regulamentul-cadru, respectiv caietul de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, elaborate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C., şi aprobate prin ordin al preşedintelui acesteia. În cazul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, regulamentul serviciului şi caietul de sarcini se elaborează în cadrul acestora, se avizează de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se aprobă de adunările generale.

-------------

Art. 6 a fost modificat de pct. 8 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 7

(1) Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza următoarelor principii:

a) securitatea serviciului;

b) tarifarea echitabilă;

c) rentabilitatea, calitatea şi eficienţa serviciului;

d) transparenţa şi responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii şi cu asociaţiile reprezentative ale acestora;

e) continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;

f) adaptabilitatea la cerinţele utilizatorilor;

g) accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;

h) respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecţiei mediului şi sănătăţii populaţiei.

(2) Principiile prevăzute la alin. (1) vor fi în mod obligatoriu cuprinse şi dezvoltate atât în regulamentul-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, cât şi în regulamentele serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare aprobate la nivel local.

ART. 8

(1) Serviciul furnizat/prestat prin sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie să îndeplinească, la nivelul utilizatorilor, indicatorii de performanţă prevăzuţi în regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

-------------

Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de pct. 9 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(3) Indicatorii de performanţă ai serviciului furnizat/prestat utilizatorilor se stabilesc pe baza unui studiu de specialitate întocmit de autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în funcţie de necesităţile utilizatorilor, de starea tehnică a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare şi de eficienţa acestora, cu respectarea indicatorilor de performanţă minimali prevăzuţi în regulamentul-cadru, respectiv în caietul de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. În cazul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, studiul de specialitate se elaborează în cadrul acestora, se avizează de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se aprobă de adunările generale.

-------------

Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(4) Propunerile de indicatori de performanţă ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare furnizat/prestat utilizatorilor, rezultate din studiul de specialitate efectuat în acest scop, vor fi supuse dezbaterii publice înaintea aprobării lor de către autorităţile administraţiei publice locale.

CAP. II

Autorităţi şi competenţe

ART. 9

(1) Statul sprijină prin măsuri legislative, administrative şi economice dezvoltarea durabilă a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare aferente.

(2) Măsurile adoptate la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale competente trebuie să conducă la atingerea următoarelor obiective strategice:

a) dezvoltarea şi extinderea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul întregii ţări, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale;

b) realizarea unui serviciu şi a unei infrastructuri tehnico-edilitare moderne, capabile să susţină dezvoltarea economico-socială a localităţilor, să atragă investiţii private şi să stimuleze dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale;

c) conservarea şi protecţia mediului şi a sănătăţii publice.

ART. 10

(1) Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au competenţă exclusivă, ce poate fi exercitată şi prin intermediul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în condiţiile Legii nr. 51/2006, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale asociate, în baza mandatului acordat acestora, în tot ceea ce priveşte:

-------------

Partea introductivă a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 11 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

a) aprobarea strategiilor locale de înfiinţare, organizare, gestiune şi funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;

b) aprobarea programelor de investiţii privind înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;

c) aprobarea regulamentelor şi a caietelor de sarcini ale serviciului;

d) adoptarea modalităţii de gestiune şi aprobarea documentaţiilor de organizare şi derulare a procedurilor de delegare a gestiunii;

e) aprobarea indicatorilor de performanţă ai serviciului.

(2) Unităţile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele în vederea înfiinţării, organizării, finanţării, monitorizării şi gestionării în interes comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi pentru înfiinţarea, modernizarea, dezvoltarea şi exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 51/2006.

-------------

Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 11

(1) Consiliile locale, consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, după caz, îşi stabilesc propriile strategii de dezvoltare şi funcţionare pe termen scurt, mediu şi lung a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, ţinând seama de planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a unităţii administrativ-teritoriale, precum şi de angajamentele internaţionale în domeniul protecţiei mediului.

-------------

Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008, prin înlocuirea sintagmei "asociaţie de dezvoltare comunitară" cu sintagma ""asociaţie de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare".

(2) Strategiile autorităţilor administraţiei publice locale vor urmări cu prioritate realizarea următoarelor obiective:

a) orientarea serviciului către utilizatori;

b) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunităţii la serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare;

c) asigurarea calităţii serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;

d) îmbunătăţirea calităţii mediului, prin utilizarea raţională a resurselor naturale de apă şi epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislaţiei de mediu şi ale directivelor Uniunii Europene;

e) reducerea pierderilor de apă şi a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare;

f) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branşamentelor şi a consumurilor individuale;

g) promovarea programelor de investiţii, în scopul dezvoltării şi modernizării sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare;

h) adoptarea soluţiilor tehnice şi tehnologice, cu costuri minime şi în concordanţă cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică şi demografică a comunităţii;

i) promovarea mecanismelor specifice economiei de piaţă, crearea unui mediu concurenţial, stimularea participării capitalului privat şi promovarea formelor de gestiune delegată;

j) promovarea metodelor moderne de management;

k) promovarea profesionalismului, eticii profesionale şi a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în domeniu.

(3) În vederea asigurării continuităţii serviciului şi funcţionării sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în condiţii de siguranţă şi la parametrii ceruţi prin normele şi prescripţiile tehnice, autorităţile administraţiei publice locale, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, au responsabilitatea planificării şi urmăririi execuţiei lucrărilor de investiţii; în acest scop vor întocmi programe directoare privind obiectivele de investiţii, bazate pe planificarea multianuală a investiţiilor şi ţinându-se seama de etapele procesului bugetar, în conformitate cu reglementările legale.

-------------

Alin. (3) al art. 11 a fost modificat de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008, prin înlocuirea sintagmei "asociaţie de dezvoltare comunitară" cu sintagma ""asociaţie de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare".

ART. 12

(1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziţii, după caz, privitoare la:

a) aprobarea programelor de reabilitare, extinderea şi modernizarea sistemelor existente, precum şi a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, în condiţiile legii;

b) coordonarea proiectării şi execuţiei lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepţie unitară şi corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor şi de amenajare a teritoriului, de urbanism şi de mediu;

c) aprobarea studiilor de fezabilitate privind extinderea, modernizarea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare;

d) asocierea intercomunitară în vederea înfiinţării şi exploatării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi pentru realizarea investiţiilor în infrastructura aferentă acestuia;

e) darea în administrare sau delegarea gestiunii serviciului, precum şi încredinţarea exploatării bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale aferente sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare;

f) participarea cu capital social sau cu bunuri la înfiinţarea societăţilor comerciale mixte pentru realizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare şi/sau furnizarea/prestarea serviciului;

g) contractarea sau garantarea, în condiţiile legii, a împrumuturilor pentru finanţarea programelor de investiţii aferente sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, precum extinderi, dezvoltări de capacităţi, reabilitări şi modernizări;

h) elaborarea şi aprobarea normelor locale şi a regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, pe baza normelor-cadru şi a regulamentelor-cadru elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C.;

i) aproabrea preţurilor, tarifelor şi taxelor speciale pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare;

j) rezilierea unilaterală a contractelor de delegare a gestiunii serviciului, pentru încălcarea repetată a clauzelor acestora şi pentru nerespectarea parametrilor de calitate ai serviciului.

(2) Împotriva hotărârilor sau dispoziţiilor autorităţilor administraţiei publice locale, adoptate în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

ART. 13

(1) Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să verifice, să aprobe sau să respingă, în condiţiile legii, fără a periclita rentabilitatea, calitatea şi eficienţa serviciului, preţurile şi tarifele propuse de operatori, precum şi să urmărească modul de respectare de către aceştia a normelor metodologice pentru stabilirea, ajustarea şi modificarea preţurilor şi tarifelor elaborate de A.N.R.S.C. şi aprobate prin ordin al preşedintelui acesteia.

(2) Divergenţele cu privire la preţuri şi tarife dintre autorităţile administraţiei publice locale şi operatori se rezolvă de instanţele de judecată competente.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale au acces la orice informaţie de interes public deţinută de A.N.R.S.C. cu privire la serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, indiferent de forma de gestiune adoptată pentru realizarea acestuia.

ART. 14

Autorităţile administraţiei publice locale au, în raport cu utilizatorii pe care îi reprezintă, următoarele sarcini şi responsabilităţi:

a) să gestioneze serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare pe criterii de competitivitate şi eficienţă economică;

b) să promoveze dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;

c) să monitorizeze şi să controleze activităţile de furnizare/prestare a serviciului şi să adopte măsurile prevăzute în contractul de delegare a gestiunii, în cazul în care operatorul nu asigură indicatorii de performanţă asumaţi;

d) să stabilească şi să aprobe indicatorii de performanţă ai serviciului numai după ce aceştia au fost supuşi în prealabil dezbaterii publice;

e) să adopte normele locale şi modalităţile de gestiune a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;

f) să informeze şi să consulte utilizatorii şi asociaţiile acestora cu privire la strategiile de dezvoltare a serviciului, precum şi despre necesitatea instituirii unor taxe locale privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare;

g) să medieze rezolvarea conflictelor dintre utilizatori şi operator sau dintre operatori, la cererea uneia dintre părţi.

ART. 15

(1) Autorităţile administraţiei publice locale au, potrivit prerogativelor atribuite prin lege, următoarele obligaţii faţă de operatori:

a) să aplice un tratament egal tuturor operatorilor şi să asigure prin normele locale adoptate un mediu de afaceri transparent;

b) să respecte independenţa managerială a operatorului;

c) să adopte şi să menţină o conduită echilibrată, echidistantă şi nediscriminatorie între operator şi utilizatori;

d) să promoveze relaţii contractuale echilibrate, orientate spre rezultat;

e) să asigure publicitatea şi accesul liber la informaţiile de interes public, cu precădere la acele informaţii care asigură pregătirea ofertelor şi participarea la procedurile de delegare a gestiunii serviciului;

f) să aducă la cunoştinţă publică, în condiţiile legii, hotărârile şi dispoziţiile având ca obiect modul de organizare şi de funcţionare a serviciului;

g) să stabilească condiţiile de asociere sau de formare de societăţi mixte, în conformitate cu prevederile legale care reglementează fiecare tip de contract prin care se deleagă gestiunea;

h) să respecte şi să-şi îndeplinească propriile obligaţii, prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciului;

i) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor, altele decât cele de interes public, cu privire la activitatea operatorilor;

j) să încheie cu operatorul un contract pentru colectarea, canalizarea şi epurarea apelor pluviale de pe domeniul public şi privat al localităţii.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au, în raporturile cu operatorii, dreptul şi obligaţia să monitorizeze şi să controleze:

a) menţinerea echilibrului contractual rezultat prin procedura de delegare a gestiunii serviciului;

b) încadrarea profitului operatorului în limitele minime şi maxime negociate;

c) respectarea clauzelor de administrare, întreţinere şi predare a bunurilor publice şi păstrarea integrităţii patrimoniului public sau privat aferent serviciului;

d) respectarea programului social de limitare a efectelor negative ale concedierilor;

e) respectarea obligaţiilor contractuale potrivit contractului de delegare a gestiunii şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă ai serviciului, indiferent de forma de gestiune;

f) aplicarea penalităţilor prevăzute de documentele contractuale, în cazul neîndeplinirii de către operatori a indicatorilor de performanţă asumaţi;

g) exploatarea eficientă a sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare;

h) respectarea reglementărilor administrative, tehnice, fiscale şi comerciale din domeniu;

i) impactul serviciului asupra mediului şi asupra sănătăţii publice;

j) siguranţa serviciului şi protecţia utilizatorilor;

k) asigurarea patrimoniului preluat în gestiune şi asigurarea pentru daunele provocate terţilor, în cazul gestiunii delegate.

ART. 16

(1) Autoritatea de reglementare competentă pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare este A.N.R.S.C. Aceasta îşi exercită competenţele şi atribuţiile care îi sunt acordate prin Legea nr. 51/2006 faţă de toţi operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, indiferent de forma de organizare, de natura capitalului, de modalitatea de gestiune adoptată sau de ţara de origine.

(2) A.N.R.S.C. elaborează şi aprobă, prin ordin al preşedintelui acesteia:

a) metodologia şi procedura-cadru de stabilire, monitorizare, măsurare, comparare şi analiză a indicatorilor de performanţă ai serviciului;

b) metodologia de repartizare a consumurilor individuale de apă rece şi de canalizare în imobilele de tip condominiu;

c) normele de autorizare a operatorilor economici care montează şi exploatează sisteme de repartizare a costurilor pentru apă rece în imobile de tip condominiu;

d) normativul tehnic de montare a sistemelor de repartizare a costurilor pentru apă rece în imobile de tip condominiu;

e) metodologia de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor/tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

(3) Pe baza metodologiei prevăzute la alin. (2) lit. e), A.N.R.S.C. aprobă preţurile şi tarifele pentru operatorii economici şi instituţiile publice care prestează un serviciu de alimentare cu apă şi de canalizare de natura celui public şi care nu se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.

(4) A.N.R.S.C. monitorizează evoluţia indicatorilor de performanţă ai serviciului, în scopul diseminării, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi al operatorilor, a celor mai bune practici din domeniu. A.N.R.S.C. va dezvolta un sistem informaţional ce va permite întocmirea unei baze de date şi compararea continuă a fiecărui indicator de performanţă cu nivelul atins de operatorul cel mai performant din domeniu. Pentru implementarea activităţilor de monitorizare şi de realizare a bazei de date, operatorii au obligaţia de a furniza A.N.R.S.C. toate informaţiile solicitate în legătură cu indicatorii de performanţă ai serviciului.

(5) În relaţia cu operatorii şi cu autorităţile administraţiei publice locale, potrivit competenţelor şi atribuţiilor prevăzute în Legea nr. 51/2006, indiferent de forma de gestiune adoptată, A.N.R.S.C. monitorizează următoarele:

a) respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor şi măsurilor stabilite în condiţiile de emitere sau de menţinere a licenţelor;

b) respectarea sistemului de reglementări emise în aplicarea legislaţiei primare din domeniu;

c) respectarea metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor;

d) respectarea reglementărilor cu privire la concurenţă şi transparenţă, pentru a preveni practicile anticoncurenţiale care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.

CAP. III

Organizarea şi funcţionarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

SECŢIUNEA 1

Gestiunea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

ART. 17

(1) Înfiinţarea, organizarea, coordonarea, gestionarea, monitorizarea şi controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, precum şi administrarea, exploatarea şi asigurarea funcţionării sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare aferente acestora constituie competenţe exclusive ale autorităţilor administraţiei publice locale, care le exercită în condiţiile legii. Aceste competenţe pot fi exercitate şi prin intermediul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale asociate, în baza mandatului acordat acestora în condiţiile Legii nr. 51/2006.

-------------

Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 12 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(1^1) Modul de organizare şi funcţionare a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare se stabileşte prin actul constitutiv şi statutul asociaţiei, cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/2006.

-------------

Alin. (1^1) al art. 17 a fost introdus de pct. 13 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(2) Gestionarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv exploatarea şi funcţionarea sistemelor aferente, se organizează astfel încât să asigure respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind calitatea apei potabile şi epurarea apelor uzate şi în funcţie de:

a) nevoile comunităţilor locale;

b) mărimea, gradul de dezvoltare şi particularităţile economico-sociale ale localităţilor;

c) starea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare existente;

d) posibilităţile locale de finanţare a exploatării şi funcţionării serviciului, respectiv a înfiinţării ori dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente;

e) raportul cost-calitate optim pentru serviciul furnizat/prestat utilizatorilor.

(3) Înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi gestionarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se fundamentează în baza unor studii de specialitate care vor analiza elementele prevăzute la alin. (2); soluţia optimă se va adopta după dezbaterea publică a studiului şi după consultarea utilizatorilor.

ART. 18

(1) Gestiunea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se organizează şi se realizează în următoarele modalităţi:

a) gestiune directă;

b) gestiune delegată.

(2) Alegerea formei de gestiune a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se face prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale.

-------------

Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 14 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

SECŢIUNEA a 2-a

Gestiunea directă

ART. 19

(1) În cadrul gestiunii directe autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea, gestionarea, administrarea, exploatarea şi funcţionarea serviciului.

(2) Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public, aşa cum aceştia au fost definiţi la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, înfiinţaţi la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în baza hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale acestora.

-------------

Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de pct. 15 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(3) Structurile menţionate la alin. (2) îşi desfăşoară activitatea de furnizare/prestare a serviciului în baza hotărârii de dare în administrare şi exploatare a serviciului şi a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare aferente şi în baza licenţei eliberate de A.N.R.S.C.

(4) Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor cu statut de compartimente/servicii publice de specialitate care gestionează şi exploatează un serviciu de alimentare cu apă şi de canalizare, rămase la finele exerciţiului bugetar, se reportează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie.

(5) Disponibilităţile provenite din împrumuturi, fonduri externe nerambursabile sau transferuri de la bugetul de stat destinate cofinanţării unor obiective de investiţii specifice se administrează şi se utilizează potrivit acordurilor de finanţare încheiate.

SECŢIUNEA a 3-a

Gestiunea delegată

ART. 20

(1) În cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte dintre competenţele şi responsabilităţile proprii privind gestiunea propriu-zisă a serviciului, respectiv administrarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare aferente acestuia, în baza unui contract de delegare a gestiunii definit potrivit prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea nr. 51/2006.

-------------

Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 16 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(2) Operatorii care desfăşoară activitatea de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare în regim de gestiune delegată sunt cei stabiliţi prin Legea nr. 51/2006.

(3) Operatorii menţionaţi la alin. (2) îşi desfăşoară activitatea de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare prin exploatarea şi administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia, pe baza contractului de delegare a gestiunii şi a licenţei eliberate de A.N.R.S.C.

(4) Contractele de delegare a gestiunii serviciului se aprobă prin hotărâri de atribuire adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale şi se semnează de autorităţile executive ale acestora sau, după caz, de preşedinţii asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale asociate, pe baza mandatului acestora şi în condiţiile Legii nr. 51/2006.

-------------

Alin. (4) al art. 20 a fost modificat de pct. 16 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 21

(1) Procedurile privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt licitaţia publică deschisă şi negocierea directă, astfel cum acestea au fost definite potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 51/2006.

(2) Organizarea procedurilor şi derularea acestora, respectiv atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se fac în baza unei documentaţii de atribuire aprobate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, de adunarea generală a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, ca mandatar al unităţilor administrativ-teritoriale membre. Documentaţia de atribuire cuprinde în mod obligatoriu regulamentul serviciului, caietul de sarcini al serviciului şi criteriile de selecţie specifice acestuia şi se întocmeşte în conformitate cu procedura-cadru privind organizarea, derularea şi atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice şi pe baza regulamentului-cadru, a caietului de sarcini-cadru al serviciului şi a criteriilor de selecţie-cadru specifice serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

-------------

Art. 21 a fost modificat de pct. 17 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 21^1

(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (8) din Legea nr. 51/2006, contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv concesionarea bunurilor care fac parte din infrastructura tehnico-edilitară aferentă acestuia, se atribuie direct:

a) operatorilor regionali înfiinţaţi de unităţile administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, astfel cum aceştia sunt definiţi în art. 2 lit. g1) din Legea nr. 51/2006;

b) operatorilor cu statut de societăţi comerciale rezultaţi, după intrarea în vigoare a prezentei legi, prin reorganizarea pe cale administrativă, în condiţiile legii, a regiilor autonome de interes local sau judeţean ori a serviciilor publice de interes local sau judeţean subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, care au avut în administrare şi exploatare bunuri, activităţi ori servicii de alimentare cu apă şi de canalizare.

(2) Atribuirea directă a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) unităţile administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în calitate de acţionari/asociaţi ai operatorului regional, prin intermediul asociaţiei, sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acţionar/asociat unic al operatorului, prin intermediul adunării generale a acţionarilor şi al consiliului de administraţie, exercită un control direct şi o influenţă dominantă asupra deciziilor strategice şi/sau semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul furnizat/prestat, similare celor pe care le exercită asupra structurilor proprii în cazul gestiunii directe;

b) operatorul regional, respectiv operatorul, în calitate de delegat, desfăşoară exclusiv activităţi din sfera furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare destinate satisfacerii nevoilor utilizatorilor de pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv a unităţii administrativ-teritoriale care i-a delegat gestiunea serviciului;

c) capitalul social al operatorului regional, respectiv al operatorului este deţinut în totalitate de unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv de unitatea administrativ-teritorială; participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (1), din raţiuni de eficientizare a costurilor de operare, la solicitarea unei membru al asociaţiei interesat, cu acordul adunării generale a asociaţiei şi cu avizul autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, operatorul regional poate subdelega unui alt operator, prin licitaţie publică, gestiunea unei activităţi din cadrul serviciului furnizat/prestat, respectiv operarea şi exploatarea părţii corespunzătoare a infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului, prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007.

(4) În cazul încetării din orice cauză a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare atribuite potrivit alin. (1), atribuirea ulterioară a acestora se poate face numai prin respectarea prevederilor art. 30 alin. (8) din Legea nr. 51/2006.

(5) În situaţia contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare atribuite direct operatorului regional, respectiv operatorului, asociaţia de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, respectiv autorităţile administraţiei publice locale vor evalua, în baza prevederilor caietului de sarcini anexat la contractul de delegare a gestiunii, performanţele operatorului regional, respectiv operatorului, precum şi modul de respectare a indicatorilor de performanţă. În cazul în care se constată nerespectarea gravă, repetată sau prelungită a indicatorilor de performanţă în furnizarea/prestarea serviciilor, contractul de delegare a gestiunii serviciului poate fi reziliat.

-------------

Art. 21^1 a fost introdus de pct. 18 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 22

(1) Garanţiile profesionale şi financiare ale operatorului constituie elemente obligatorii pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii, având scopul de a proteja autorităţile administraţiei publice locale. Societăţile comerciale nou-create pot fi admise, într-o procedură de atribuire a unei delegări a gestiunii, în aceleaşi condiţii ca şi societăţile deja existente.

(2) Contractele de delegare a gestiunii serviciului se reziliază de plin drept dacă operatorul nu respectă condiţiile contractuale. În cazul retragerii licenţei, contractul de delegare a gestiunii încetează de plin drept.

(3) Regulamentul serviciului, caietul de sarcini al serviciului şi criteriile de selecţie specifice serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, aplicabile în cadrul procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului, se aprobă de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, de adunarea generală a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, conform mandatului încredinţat acestora de unităţile administrativ-teritoriale membre, în baza regulamentului-cadru, a caietului de sarcini-cadru şi a criteriilor de selecţie-cadru specifice serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv în baza procedurii-cadru, elaborate şi aprobate potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006.

-------------

Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 19 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(4) În procesul de atribuire şi executare a contractelor de delegare a gestiunii serviciului, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare vor urmări obţinerea celui mai bun raport cost-calitate, precum şi asigurarea condiţiilor necesare satisfacerii nevoilor de interes public general ale colectivităţilor locale.

-------------

Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 19 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 23

(1) Delegarea gestiunii serviciului nu anulează prerogativele autorităţilor administraţiei publice locale sau, după caz, ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare privind adoptarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a serviciului, respectiv a programelor de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, şi nu exclude dreptul acestora, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce le revin potrivit legii, de a supraveghea şi de a controla:

-------------

Partea introductivă a alin. (1) al art. 23 a fost modificată de pct. 20 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

a) modul de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de operatori;

b) calitatea şi eficienţa serviciului furnizat/prestat şi respectarea indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractele de delegare a gestiunii;

c) modul de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi/sau modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare încredinţat prin contractul de delegare a gestiunii;

d) modul de formare şi stabilire a tarifelor pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare.

(2) Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre şi în baza mandatului încredinţat de unităţile administrativ-teritoriale membre, pot delega atât gestiunea propriu-zisă a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi administrarea şi exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente, cât şi pregătirea, finanţarea şi realizarea proiectelor de investiţii publice pentru înfiinţarea, reabilitarea, modernizarea şi/sau dezvoltarea, după caz, a sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare aferente serviciului.

-------------

Alin. (2) al art. 23 a fost modificat de pct. 20 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 24

(1) Contractele de delegare a gestiunii vor prevedea sarcinile concrete ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv operatorului, în ceea ce priveşte iniţierea, fundamentarea, promovarea, aprobarea, finanţarea şi realizarea investiţiilor.

(2) Investiţiile efectuate de operator/operatorul regional din fonduri proprii pentru reabilitarea, modernizarea şi/sau dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare se vor amortiza de către operator/operatorul regional în conformitate cu prevederile legale şi exclusiv pe durata contractului de delegare a gestiunii.

-------------

Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 21 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

CAP. IV

Operatori şi utilizatori

SECŢIUNEA 1

Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

ART. 25

(1) Au calitatea de operatori furnizorii/prestatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare care asigură funcţionarea, gestionarea, administrarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare aferente serviciului şi care îşi desfăşoară activitatea pe baza unei licenţe. Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt definiţi potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/2006.

(2) Acordarea licenţelor operatorilor furnizori/prestatori ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare intră în sfera de competenţă a A.N.R.S.C. Licenţa se eliberează în condiţiile Legii nr. 51/2006.

(3) Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare au, în temeiul prezentei legi, aceleaşi drepturi şi obligaţii în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale sau cu utilizatorii, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată sau de statutul juridic, de forma de organizare, de natura capitalului, de tipul de proprietate ori de ţara de origine din Uniunea Europeană.

(4) Operatorii având statut de societăţi comerciale cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale sunt subordonaţi autorităţilor administraţiei publice locale şi pot fi privatizaţi în condiţiile legii, cu condiţia păstrării obiectului de activitate cel puţin 5 ani de la data privatizării.

ART. 26

(1) În vederea realizării obiectivelor şi sarcinilor ce le revin în domeniul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor, operatorii trebuie să asigure:

a) producerea, transportul, înmagazinarea şi distribuţia apei potabile, respectiv preluarea, canalizarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate;

b) exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, respectiv a sistemelor de canalizare în condiţii de siguranţă şi eficienţă tehnico-economică, cu respectarea tehnologiilor şi a instrucţiunilor tehnice de exploatare;

c) instituirea, supravegherea şi întreţinerea, corespunzător dispoziţiilor legale, a zonelor de protecţie sanitară, a construcţiilor şi instalaţiilor specifice sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate;

d) monitorizarea strictă a calităţii apei potabile distribuite prin intermediul sistemelor de alimentare cu apă, în concordanţă cu normele igienico-sanitare în vigoare;

e) captarea apei brute, respectiv descărcarea apelor uzate orăşeneşti în receptorii naturali, numai cu respectarea condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor;

f) întreţinerea şi menţinerea în stare de permanentă funcţionare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare;

g) contorizarea cantităţilor de apă produse, distribuite şi respectiv facturate;

h) creşterea eficienţei şi a randamentului sistemelor în scopul reducerii tarifelor, prin eliminarea pierderilor în sistem, reducerea costurilor de producţie, a consumurilor specifice de materii prime, combustibili şi energie electrică şi prin reechiparea, reutilarea şi retehnologizarea acestora;

i) limitarea cantităţilor de apă potabilă distribuită prin reţelele publice, utilizată în procesele industriale, şi diminuarea consumurilor specifice prin recircularea, refolosirea şi reutilizarea acesteia.

(2) Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia. Dacă, cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, operatorii au obligaţia să le plătească acestora despăgubiri, în condiţiile legii. Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, cuantumul se stabileşte prin hotărâre judecătorească.

(3) Operatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare organizaţi ca societăţi comerciale îşi pot desfăşura activitatea şi în alte localităţi, pe baze contractuale.

(4) Operatorii au obligaţia să ţină evidenţe distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi/sau localitate de operare în parte.

SECŢIUNEA a 2-a

Utilizatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

ART. 27

(1) Are calitatea de utilizator individual al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare orice persoană fizică sau juridică ce deţine, în calitate de proprietar ori cu drept de folosinţă dat de proprietar, un imobil având branşament propriu de apă potabilă sau racord propriu de canalizare şi care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare/prestare încheiat în nume propriu.

(2) Sunt consideraţi utilizatori individuali ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi persoanele fizice sau juridice care nu au branşament propriu de apă potabilă, respectiv racord propriu de canalizare, dacă există condiţii tehnice pentru delimitarea/separarea instalaţiilor între utilizatori, pentru individualizarea consumurilor şi pentru încheierea contractului de furnizare/prestare a serviciului în nume propriu.

(3) Utilizatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pot fi:

a) operatori economici;

b) instituţii publice;

c) utilizatori casnici individuali, persoane fizice;

d) utilizatori casnici colectivi, asociaţii de proprietari/chiriaşi cu personalitate juridică.

-------------

Art. 27 a fost modificat de pct. 22 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

SECŢIUNEA a 3-a

Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor şi operatorilor

ART. 28

Dreptul de acces nediscriminatoriu şi de utilizare a serviciului este garantat tuturor utilizatorilor, în condiţii contractuale şi cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului şi a programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare.

ART. 29

(1) Raporturile juridice dintre operator şi utilizatori, drepturile şi obligaţiile utilizatorilor, respectiv ale operatorului, se detaliază în regulamentul serviciului şi în contractul de furnizare/prestare a serviciului.

(2) Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie să conţină prevederi referitoare la:

a) accesul la informaţiile de interes public privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare;

b) condiţiile de acces şi de utilizare a serviciului, în funcţie de caracteristicile sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare, de programele de reabilitare, extindere şi modernizare a acestora şi cu respectarea reglementărilor tehnice şi comerciale specifice;

c) dreptul oricărui utilizator de a avea montat pe branşamentul care îl deserveşte, la limita de proprietate, un aparat de măsurare a consumului;

d) obligaţia consiliilor locale, a consiliilor judeţene, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, după caz, ori a A.N.R.S.C. de a aduce la cunoştinţa publică deciziile cu privire la serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare.

-------------

Litera d) a alin. (2) al art. 29 a fost modificată de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008, prin înlocuirea sintagmei "asociaţie de dezvoltare comunitară" cu sintagma ""asociaţie de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare".

ART. 30

(1) Furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv.

(2) Utilizatorii au obligaţia de a respecta clauzele contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv prevederile regulamentului serviciului.

(3) Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenţă se înscriu pe factură.

(4) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:

a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;

b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;

c) valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.

(5) Nerespectarea de către utilizatori a prevederilor contractelor de furnizare prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sau ale regulamentului serviciului atrage plata unor penalităţi şi despăgubiri pentru daunele provocate, iar în anumite cazuri, chiar sistarea serviciului prestat, în conformitate cu prevederile contractului.

(6) Nerespectarea de către utilizatori a condiţiilor calitative şi cantitative de descărcare a apelor uzate în sistemele publice de canalizare, stabilite prin acordurile de preluare şi avizele de racordare eliberate de operator potrivit reglementărilor legale în vigoare, conduce la retragerea acestora, la anularea autorizaţiilor de funcţionare şi la plata unor penalităţi şi despăgubiri pentru daunele provocate, în conformitate cu principiul poluatorul plăteşte.

(7) În cazul imobilelor condominiale existente, individualizarea consumurilor de apă rece în vederea repartizării pe proprietăţi/apartamente individuale a costurilor aferente se realizează, în funcţie de modul de proiectare şi realizare al instalaţiei interioare de distribuţie adoptat, astfel:

a) prin contoare individuale montate pe racordul propriu la intrarea în fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie - în cazul distribuţiei interioare orizontale;

b) cu ajutorul repartitoarelor de costuri montate pe racordurile aparatelor/dispozitivelor de consum aferente fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie - în cazul distribuţiei interioare verticale.

-------------

Alin. (7) al art. 30 a fost introdus de pct. 23 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 31

(1) Operatorii au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului acelor utilizatori care nu îşi achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturilor, prin debranşarea de la reţelele publice de distribuţie a apei ori de la reţelele publice de canalizare, şi să solicite recuperarea debitelor în instanţă.

(2) Măsura debranşării de la reţeaua publică se poate lua numai în urma unei notificări prealabile adresate utilizatorului restant şi se poate pune în aplicare după 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia; transmiterea se poate face prin curier sau prin scrisoare recomandată. Procedura de notificare se va considera îndeplinită şi în cazul unui eventual refuz de primire a acesteia din partea utilizatorului.

(3) Reluarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii; cheltuielile justificate aferente sistării, respectiv reluării furnizării/prestării serviciului, se suportă de utilizator.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data debranşării nu se solicită reluarea furnizării/prestării serviciului, calitatea de utilizator se pierde, iar reluarea furnizării/prestării serviciului se face ca pentru un nou utilizator, în baza unui nou contract de furnizare/prestare a serviciului.

ART. 32

(1) Drepturile şi obligaţiile operatorilor în raport cu autorităţile administraţiei publice locale se prevăd în regulamentul propriu al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, urmărindu-se asigurarea echilibrului contractual pe baza următoarelor principii:

a) încasarea preţurilor şi tarifelor aferente serviciului public furnizat/prestat, stabilite potrivit normelor în vigoare;

b) ajustarea periodică a preţurilor şi tarifelor, în raport cu modificările intervenite în costuri;

c) modificarea preţurilor şi tarifelor, în condiţiile legii, dacă a intervenit o schimbare semnificativă a echilibrului contractual sau în structura costurilor.

(2) Operatorii au următoarele obligaţii faţă de utilizatorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare:

a) să furnizeze/presteze serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare numai pe baza unui contract încheiat cu utilizatorii serviciului;

b) să respecte prevederile contractuale;

c) să servească toţi utilizatorii din aria de acoperire pentru care au fost autorizaţi, în condiţiile prevederilor regulamentului serviciului;

d) să respecte indicatorii de performanţă aprobaţi de autorităţile administraţiei publice locale prin hotărârile de dare în administrare, respectiv din contractele de delegare a gestiunii serviciului;

e) să furnizeze autorităţilor administraţiei publice locale şi A.N.R.S.C. informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciului, în conformitate cu clauzele contractului de delegare şi cu prevederile legale în vigoare;

f) să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare, inclusiv prin aplicarea procedurilor concurenţiale prevăzute de normele legale în vigoare pentru achiziţiile de lucrări, bunuri şi servicii;

g) să echipeze cu contoare branşamentele utilizatorilor în punctul de delimitare a instalaţiilor, în termenele stabilite de consiliile locale în conformitate cu prevederile legale, dar nu mai târziu de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Penalităţile şi sancţiunile aplicabile operatorilor pentru nerespectarea de către aceştia a indicatorilor de performanţă ai serviciului se prevăd în mod obligatoriu în hotărârea de dare în administrare ori în contractul de delegare a gestiunii.

ART. 33

(1) Asigurarea sumelor necesare pentru finanţarea contorizării la branşamentul utilizatorului, prevăzută la art. 32 alin. (2) lit. g), va avea prioritate la adoptarea bugetelor locale, ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, respectiv ale operatorilor, dacă contractul de delegare a gestiunii are prevăzută această investiţie, indiferent de forma de organizare a operatorilor, de tipul de proprietate sau de modalitatea de gestiune adoptată.

(2) Contravaloarea contoarelor de apă montate de utilizatori cu acordul operatorilor, inclusiv contravaloarea montajului acestora, se decontează de operatori pe baza documentelor justificative prezentate de utilizatori. Decontarea se face în limita fondurilor cu această destinaţie prevăzute în bugetele locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, aprobate potrivit legii şi transferate operatorilor, respectiv în bugetele operatorilor, potrivit programelor de investiţii stabilite pe baza contractelor de delegare a gestiunii. Până la montarea contoarelor, consumul facturat nu va depăşi consumul stabilit în regim pauşal.

-------------

Art. 33 a fost modificat de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008, prin înlocuirea sintagmei "asociaţie de dezvoltare comunitară" cu sintagma ""asociaţie de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare".

CAP. V

Finanţarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare

ART. 34

(1) Finanţarea cheltuielilor de operare necesare funcţionării şi exploatării serviciului se asigură prin încasarea de la utilizatori, pe baza facturilor emise de operatori, a contravalorii serviciilor furnizate/prestate.

(2) Preţurile şi tarifele pentru plata serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se fundamentează, se stabilesc, se ajustează, se modifică, se avizează şi se aprobă în condiţiile Legii nr. 51/2006.

(3) Fundamentarea preţurilor şi tarifelor serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se face de către operator, astfel încât structura şi nivelul acestora:

a) să acopere costul justificat economic al furnizării/prestării serviciului;

b) să asigure funcţionarea eficientă şi în siguranţă a serviciului, protecţia şi conservarea mediului, precum şi sănătatea populaţiei;

c) să descurajeze consumul excesiv şi să încurajeze investiţiile de capital;

d) să garanteze respectarea autonomiei financiare a operatorului;

e) să garanteze continuitatea serviciului.

(4) Procedurile de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor se stabilesc prin normele metodologice elaborate de A.N.R.S.C. şi aprobate prin ordin al preşedintelui acesteia.

(5) Stabilirea, ajustarea sau modificarea preţurilor şi tarifelor se aprobă prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, cu respectarea mandatului încredinţat, prin hotărâri ale adunării generale a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în baza avizului de specialitate eliberat de A.N.R.S.C. şi cu condiţia respectării următoarelor cerinţe:

-------------

Partea introductivă a alin. (5) al art. 34 a fost modificată de pct. 24 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

a) asigurarea furnizării/prestării serviciului la nivelul indicatorilor de performanţă stabiliţi de autorităţile administraţiei publice locale şi precizaţi în hotărârea de dare în administrare ori în contractul de delegare a gestiunii serviciului, după caz;

b) realizarea, pe perioada angajată, a unui raport calitate-cost cât mai bun pentru serviciul furnizat/prestat şi asigurarea unui echilibru între riscurile şi beneficiile asumate de părţile contractante;

c) asigurarea exploatării, întreţinerii şi administrării eficiente a infrastructurii aferente serviciului şi a bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale.

ART. 35

(1) Operatorul are dreptul să solicite periodic ajustarea preţurilor şi tarifelor, în funcţie de modificările intervenite în structura costurilor.

(2) În cazul gestiunii delegate, stabilirea, ajustarea sau modificarea preţurilor şi tarifelor se poate face şi pe baza unor reguli sau formule de calcul convenite prin contractul de delegare a gestiunii serviciului între autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, între asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare şi operator şi avizate de A.N.R.S.C. În acest caz, A.N.R.S.C. va aplica aceste reguli sau formule de ajustare pentru eliberarea avizului de specialitate.

-------------

Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de pct. 25 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(3) Operatorul are dreptul de a propune tarife compuse stabilite conform unei metodologii elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C., care cuprind o componentă fixă, proporţională cu cheltuielile necesare pentru menţinerea în stare de funcţionare şi exploatarea în condiţii de siguranţă şi eficienţă a sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare, şi una variabilă, în funcţie de consumul de apă, respectiv de cantitatea de ape uzate evacuate, înregistrate la utilizatori.

(4) Stabilirea, ajustarea sau modificarea preţurilor şi tarifelor pentru unele activităţi specifice alimentării cu apă şi canalizării prestate de operatori economici sau instituţii publice care nu au calitatea de operatori şi care nu se află în coordonarea sau în subordinea directă a autorităţilor administraţiei publice locale se face de A.N.R.S.C., pe baza principiilor şi procedurilor prevăzute de prezenta lege.

(5) Avizarea preţurilor şi tarifelor pentru operatorii cuprinşi în programe de finanţare externă se realizează de către A.N.R.S.C., în conformitate cu prevederile acordului de împrumut.

(6) La fundamentarea preţurilor şi tarifelor, operatorii pot să solicite o cotă corespunzătoare pierderilor justificate de starea tehnică a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare. Nivelul acestei cote se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul A.N.R.S.C.

ART. 36

(1) Finanţarea investiţiilor pentru înfiinţarea, dezvoltarea, reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare intră în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale. În funcţie de modalitatea de gestiune adoptată şi de clauzele contractuale stabilite prin actele juridice în baza cărora se desemnează operatorul, sarcinile privind finanţarea investiţiilor pot fi transferate operatorului.

(2) Finanţarea lucrărilor de investiţii şi asigurarea surselor de finanţare se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind finanţele publice locale şi ale Legii nr. 51/2006.

(3) Înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare din bugetele locale se face numai pe baza hotărârilor consiliilor locale, ale consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, după caz.

-------------

Alin. (3) al art. 36 a fost modificat de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008, prin înlocuirea sintagmei "asociaţie de dezvoltare comunitară" cu sintagma ""asociaţie de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare".

(4) În cazul gestiunii delegate, pentru menţinerea echilibrului contractual, orice subvenţie acordată serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare va putea fi aprobată numai dacă determină o reducere a tarifului şi/sau o creştere a calităţii serviciului, corespunzătoare subvenţiei acordate.

CAP. VI

Răspunderi şi sancţiuni

ART. 37

(1) Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală a celor vinovaţi, după caz.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, au dreptul să sancţioneze operatorul în cazul în care acesta nu furnizează/nu prestează serviciul la nivelul indicatorilor de performanţă aprobaţi, respectiv pentru nerespectarea altor angajamentelor asumate, prin:

a) aplicarea unor penalizări corespunzătoare prejudiciilor aduse utilizatorilor sau corespunzătoare pragului necesar descurajării operatorului în menţinerea deficienţele constatate; procedura de calcul şi cuantumul penalizărilor vor fi prevăzute atât în regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare adoptat la nivel local, cât şi în contractul de delegare a gestiunii serviciului;

b) solicitarea de retragere/suspendare a licenţei de către A.N.R.S.C.;

c) rezilierea contractului de delegare a gestiunii serviciului.

-------------

Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 26 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 38

(1) Constituie infracţiune în domeniul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei următoarele fapte:

a) poluarea gravă, în orice mod, a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare a localităţilor;

b) nerespectarea zonelor de protecţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, instituite în conformitate cu normele tehnice şi de protecţie sanitară în vigoare, dacă aceste zone erau marcate în mod corespunzător, precum şi distrugerea marcajelor care semnalizează aceste zone.

(2) Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:

a) distrugerea, deteriorarea şi manevrarea neautorizată a stăvilarelor, grătarelor, vanelor, a altor construcţii şi instalaţii hidrotehnice aferente sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, care afectează siguranţa serviciilor, funcţionarea normală şi integritatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare şi produc efecte sau prejudicii materiale grave;

b) împiedicarea accesului la construcţiile, instalaţiile şi echipamentele componente, prin amplasarea de construcţii sau prin depozitarea de obiecte şi materiale pe traseul aducţiunilor, conductelor, colectoarelor, canalelor, căminelor, hidranţilor exteriori etc.

(3) Constituie contravenţii, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:

a) furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare fără aprobarea autorităţilor administraţiei publice locale prin hotărâre de dare în administrare sau hotărâre de atribuire a contractului de delegare a gestiunii, după caz;

b) atribuirea de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de către asociaţiile de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, fără respectarea procedurilor de atribuire legale prevăzute la art. 30 din Legea nr. 51/2006;

-------------

Litera b) a alin. (3) al art. 38 a fost modificată de pct. 27 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

c) darea în administrare de către autorităţile administraţiei publice locale a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente unui furnizor/ prestator fără licenţă, respectiv atribuirea şi încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului cu un furnizor/prestator fără licenţă, cu excepţia contractelor atribuite prin încredinţare directă.

-------------

Litera c) a alin. (3) al art. 38 a fost modificată de pct. 27 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

(4) Constituie contravenţii, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei următoarele fapte:

a) neurmărirea de către primar a întocmirii regulamentului propriu al serviciului şi a caietului de sarcini în termen de 90 de zile de la aprobarea regulamentului-cadru al serviciului şi a caietului de sarcini-cadru;

b) refuzul operatorului de a permite utilizatorilor accesul la dispozitivele de măsurare-înregistrare a consumurilor, când acestea sunt montate în instalaţia aflată în administrarea sa;

c) refuzul utilizatorilor de a permite operatorului accesul la dispozitivele de măsurare-înregistrare, în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor ori pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii;

d) orice intervenţie neautorizată a utilizatorului asupra elementelor componente ale sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare;

e) împiedicarea de către utilizator, în orice mod, a accesului operatorului la căminele de racord, pentru prelevarea de probe de monitorizare a apelor uzate;

f) împiedicarea de către utilizator, în orice mod, a accesului operatorului la instalaţiile de preepurare, în scopul efectuării controlului.

(5) Consiliile locale, consiliile judeţene şi, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor stabili, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte fapte decât cele prevăzute la alin. (3) şi (4) care constituie contravenţii în domeniul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

ART. 39

(1) Dispoziţiile referitoare la contravenţii, prevăzute în prezenta lege, se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28.

(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite de ministrul mediului şi gospodăririi apelor, de ministrul administraţiei şi internelor, de preşedintele A.N.R.S.C., de preşedinţii consiliilor judeţene, de primari sau de împuterniciţii acestora, conform competenţelor lor.

CAP. VII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 40

Regulamentul-cadru şi caietul de sarcini-cadru ale serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv indicatorii de performanţă ai serviciului se elaborează de A.N.R.S.C. şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acesteia, în termen de un an de la data publicării Legii nr. 51/2006.

ART. 41

(1) În vederea încheierii contractelor de delegare a gestiunii, autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară de apă şi de canalizare, cu avizul autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi în condiţiile mandatului încredinţat, au obligaţia de a iniţia şi aproba în prealabil:

-------------

Partea introductivă a alin. (1) al art. 41 a fost modificată de pct. 28 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

a) studiile de specialitate pentru stabilirea procedurii optime de delegare a gestiunii serviciului;

b) inventarul bunurilor mobile şi imobile, proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale aferente serviciului;

c) documentaţia aferentă procedurii adoptate, în termen de 6 luni de la luarea deciziei cu privire la delegarea gestiunii serviciului;

d) demararea procedurilor prin care se deleagă gestiunea, în termen de două luni de la aprobarea documentaţiilor.

(2) În cazul reorganizării sau lichidării judiciare a operatorilor care îşi desfăşoară activitatea în baza unor contracte de delegare a gestiunii încheiate în condiţiile prezentei legi, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, asociaţiile intercomunitare de apă şi de canalizare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre şi în condiţiile mandatului încredinţat, vor organiza noi proceduri de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului, în scopul desemnării unui nou operator.

-------------

Alin. (2) al art. 41 a fost modificat de pct. 28 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 26 februarie 2008.

ART. 42

(1) Contractele de concesiune a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, valabil încheiate de către autorităţile administraţiei publice locale până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi produc efectele potrivit prevederilor contractuale.

(2) Operatorii existenţi care, la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, furnizează/ prestează serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare fără licenţă au obligaţia de a solicita şi obţine eliberarea acesteia de către A.N.R.S.C., în termen de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3) Licenţele care acordă permisiunea furnizării/prestării serviciului, eliberate de A.N.R.S.C. până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi păstrează valabilitatea.

(4) În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la reorganizarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, în conformitate cu modalităţile de gestiune prevăzute la art. 18 din prezenta lege.

ART. 43

Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006.

ART. 44

Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute în prezenta lege vor fi notificate potrivit prevederilor Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, şi se vor acorda numai după autorizarea acestora de către Consiliul Concurenţei, în condiţiile îndeplinirii criteriilor prevăzute în legislaţia secundară privind ajutorul de stat.

ART. 45

Prezenta lege intră în vigoare la data de 21 martie 2007.

ART. 46

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 634/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 22 iunie 2006.

Nr. 241.

--------------

« Inapoi